Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

„Protocol 9” de Monica Ramirez: îndrăznești să plonjezi direct în mintea unui criminal?

Miercuri, 24.07.2019
de Andreea Baluteanu

Dacă citești secțiunea noastră de recenzii, știi deja că ne numărăm printre cei mai ardenți fani ai Monicăi Ramirez. Cum am putea altfel, când uluitoarele sale cărți te țin cu sufletul la gură, te transportă într-o lume trepidantă în care eroii se luptă pe viață și pe moarte cu antieroii, în care focurile de arme mușcă parcă din sufletul nostru, iar iubirea se trăiește pe muchie de cuțit?

Pe lângă faptul că sunt incredibil de captivante, cărțile autoarei sunt și magistral scrise, cu intrigi dibace construite și personaje pe care ai da orice să le integrezi în cercul tău de prieteni apropiați! Dacă am apreciat-o până acum pe Monica Ramirez pentru aceste calități, ne dovedește cu brio în noua sa serie că habar nu avem de fapt ce poate. Îți prezentăm în rândurile de mai jos prima lansare din noua serie a scriitoarei, „Protocol 9”. Ești gata să privești lumea prin ochii unui criminal și să te temi de umbra propriilor gânduri?

„Protocol 9”, cartea care nu are ce căuta pe raftul celor slabi de înger

Emma Moss este un agent special FBI care tocmai a devenit noua noastră stea călăuzitoare. După ce a lucrat cu victimele traficului de carne vie, într-un post considerat, habar nu avem din ce motiv, „călduț”, protagonista noii serii by Monica Ramirez decide, dintr-un motiv ce îți va fi explicat în mod sfâșietor pe parcursul cărții, să devină profiler FBI.

În cazul în care nu ești familiară cu termenul din serialele și filmele polițiste americane, profilerul este specialistul care pătrunde… în mintea criminalului.

Doldora de inteligență tăioasă și cu o intuiție fină, Emma Moss se scufundă în întunericul insondabil din psihologia infractorilor și e însărcinată să realizeze profilul criminalului, să înțeleagă modul de a acționa al acestuia astfel încât să ușureze ancheta și prinderea făptașului.

Sursa foto: Instagram

Par vorbe mari și atât de amețitoare încât deja simți că îți palpită inima? Atunci pregătește-te să te îmbarci în rollercoasterul emoțiilor ucigașe, fiindcă, datorită Monicăi Ramirez, avem privilegiul de a o însoți pe Emma Moss în primul său caz important.

Comunitatea din Forest Grove, un orășel micuț din Oregon, Statele Unite, este zguduită după ce trei tinere femei sunt ucise cu bestialitate, cadavrele lor fiind dezmembrate într-un mod care îți va face stomacul să tremure și aruncate apoi în locuri publice, în saci de gunoi plini de sânge.

Ca să îți faci o idee despre ce urmează, o victimă mutilată și aproape decapitată e găsită de un angajat Burger King în tomberoanele în care era aruncat uleiul din fast-food. De acum, știi cui trebuie să mulțumești dacă ai scăpat de pofta de mâncăruri nepermise!

Firește că pe Emma nu o sperie, ci mai degrabă o provoacă înfiorătorul scenariu de mai sus, așa că nu poate decât să tremure de nerăbdare justițiară atunci când șeful său o trimite să-i țină companie agentului cu experiență Slack Galloway, renumit pentru cazurile rezolvate în mod strălucit, pentru cărțile briliante despre psihologia criminalului și, firește, pentru personalitatea dificilă și spiritul rebel.

Ceea ce urmează e puțin spus un carusel al emoțiilor. Nu îți vom dezvălui prea multe din intrigă, deoarece Monica Ramirez ne zguduie fără ezitare încă din primele capitole. Tot ce trebuie să știi e că Emma dă piept cu un criminal feroce, instabil, crud, dar genial, aflat mereu cu un pas în fața urmăritorilor săi, cu o echipă de poliție locală bine intenționată, dar complet nepregătită să facă față unui asemenea caz, și cu un Slack care se confruntă cu probleme de sănătate deloc de neglijat și, bineînțeles, complet ignorate. Iar atunci când unicul său martor e o fată dependentă de droguri, a cărei mărturie oscilează constant, pe care nimeni nu o crede și de care Emma se simte responsabilă, vei înțelege că ești pe cale să începi să aduni bucăți dintr-un puzzle magistral, în care scriitoarea te va prinde ca într-o capcană. Una în care te lași abandonată fără pic de regrete!

Sursa foto: Instagram

Scandi noir, ia aminte! Concurența vine din România

Romanul polițist sau crime fictionul noir nordic, așa-numitul Nordic noir sau Scandinavian noir este unul dintre cele mai populare genuri ale literaturii contemporane. Cărțile autorilor scandinavi sunt brutale, evocatoare, inteligente, cu o atmosferă apăsătoare și personaje genial concepute. Exemplul le-a fost urmat rapid de autorii britanici și americani, însă cine ar fi crezut că adevărata concurență poate veni de la noi? Ne dorim cu tot sufletul ca romanele Monicăi Ramirez să devină cunoscute și peste hotare, deoarece seria Emma Moss începe în forță și, da, se ridică la nivelul unor nume ilustre, precum Stieg Larsson, Henning Mankell sau Maj Sjöwall.

Ceea ce te va frapa de la început în „Protocol 9” este cât de senzorială e cartea. Nu ești transportată în Forest Grove, ci inspiri mirosul de pădure acoperită de aburi de ceață, auzi zgomotul pe care îl fac mașinile pe șoseaua umedă, vezi cele mai oribile detalii din crimele celui care va purta numele de „Măcelarul din Forest Grove”. Monica Ramirez parcă scrie direct pe sufletele noastre și trebuie să recunoaștem că de mult nu am mai citit o carte atât de profund evocatoare. Nici nu îți mai spunem cât de dominante și de intense vor fi aceste emoții odată ce vei plonja în mintea criminalului.

Iar psihologia „monstrului” e scânteia care va aprinde odată cu ea și lumea ta. Nu am putea spune că înțelegem antagonistul pe care îl creionează Ramirez, fiindcă nici nu este scopul, nici că îl acceptăm, dar îl simțim. E viu, e în urma noastră, ne face să privim cu suspiciune străinul politicos care ne salută binevoitor sau tăticul drăguț care se poticnește cu plasele la supermarket. Chiar și numai datorită acestor senzații vei citi înfometată „Protocol 9”, deși îți garantăm că romanul are numeroase alte atuuri.

Sursa foto: Instagram

Ultimele, dar deloc cele mai puțin importante, sunt personajele. Credem că, din multe puncte de vedere, „Protocol 9” este capodopera Monicăi Ramirez. Iar bijuteria sa cea mai strălucitoare nu e nici atmosfera de scenariu de film, vie și ademenitoare, nici fina analiză psihologică, ci personajele. De mult nu au mai fost născute pe pagină creații atât de realiste și recunoaștem că abia așteptăm să aflăm ce va mai face Emma Moss. Protagonista e, fără urmă de îndoială, desăvârșit de imperfectă. Curajoasă, inteligentă, impulsivă, antisocială, dar mai ales vibrând de empatie și de spirit justițiar, agentul special este exact ceea ce aveam nevoie în 2019. Slack Galloway o urmează îndeaproape, furând câte scene poate, iar detectivul Rainer e delicios!

Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să îți reamintim avertizarea noastră: „Protocol 9” nu e pentru cei slabi de înger! Sunt scene de o violență care te va înfiora și scriitoarea nu ezită să zugrăvească cu penel sângeriu cele mai oribile detalii pe care o minte bolnavă precum cea a unui criminal în serie le poate imagina. Dar, dacă ai poftă de un thriller impecabil scris, antrenant și captivant, pentru o capodoperă noir românească, știi ce ai de făcut: citește „Protocol 9” de Monica Ramirez. Cartea este disponibilă pe site-ul editurii Tritonic și va fi urmată de încă trei titluri în seria de autor Emma Moss.

Abia așteptăm să ne spui ce părere ai despre cea mai nouă lansare Monica Ramirez!

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!