Se lansează „Fugi!”, noul roman semnat de Oana Arion!

Se lansează „Fugi!”, noul roman semnat de Oana Arion!

Redactor Andreea Baluteanu

Avem o veste minunată azi pentru tine: Oana Arion, scriitoarea care ne-a cucerit cu ciclul de cărți „Nemuritor”, s-a întors să ne dea lumea peste cap cu „Fugi!”. Așa cum îi spune și titlul, e un roman pe care nu o să îl poți lăsa din mână, un thriller alert ce te va ține cu sufletul la gură și crede-ne, nu sunt doar cuvinte goale.

Ca de obicei, DivaHair susține literatura de calitate și e parteneră la lansare. Îți mai spunem un secret: am avut norocul de a fi fost alese de Oana și am citit romanul ce va sta pe buzele tuturor. Te facem și pe tine părtașe ale privilegiului în rândurile de mai jos: citește recenzia de la „Fugi!”, romanul pentru care vei uita de tot și de toate!

„Fugi!”, cartea după care nimic nu va mai fi la fel

Ne plecăm în fața uluitorului talent al Oanei Arion; deja știm că nu o vom spune la fel de bine ca ea, așa că te întâmpinăm cu câteva rânduri ce îi aparțin apreciatei scriitoare.

fugi

Da, știm, te trec fiorii. Sunt întrebări care apasă cugetul oricărui om, poate alimentate de o teamă ancestrală, poate provocate de filmele, cărțile care ne plac atât sau de avertismentele oamenilor de știință. Sunt întrebări la care protagoniștii din „Fugi!” nu mai trebuie să răspundă, deoarece cuvintele lor deja nu mai au nicio însemnătate. Pentru Axel, tot ce a rămas dintr-o veche lume cu dezamăgiri hâde și speranțe tremurătoare e o Apocalipsă trăită fugind de niște zombi pe care îi numește Atinși.

Ce s-a întâmplat? Totul pornește de la poate cel mai drag obiect al societății contemporane, smartphone-ul. Un virus lansat de o companie de telefonie mobilă acționează la nivel neuronal și transformă cea mai mare parte a globului într-o hoardă întoarsă la instinctele sălbatice, la viața de animal; prădători, monștri sângeroși cu un prag ridicat de rezistență la durere, ce vânează oameni și care par să se teamă doar de două lucruri: de întuneric și de foc.

În această lume, protagonistul Axel, un bărbat fără vârstă și fără înfățișare, un simbol al întregii umanități, caută să supraviețuiască pentru că, undeva în sufletul lui, mai licăre o speranță, aceea că există încă oameni, că s-a format o rezistență alcătuită din ultimele forțe ale armatei americane, pe care nădăjduiește să o găsească. Îndrăznește să se gândească inclusiv că acolo o va descoperi și pe fosta sa soție, deși nu e omul care să se îmbete cu apă rece. Un hoinar, un supraviețuitor lucid, Axel nu caută companie, dar e găsit de ea: Amira, o adolescentă cu o minte sclipitoare și o personalitate spumoasă, aflată la granița foarte gri a conștiinței, i se abate în cale protagonistului nostru și, ajungând la concluzia că e cel mai potrivit pentru a o proteja, începe să țese o pânză străvezie de minciuni, manipulări și adevăruri uneori uluitor de candide, pentru ca bărbatul să nu o părăsească.

Oprește-te! Nu am nuanțat degeaba natura singuratică a lui Axel, nici vârsta fragedă a Amirei și nici caracterele lor opuse. Ceea ce urmează în roman nu e o poveste de dragoste sfâșietoare ce are loc pe fundalul prăbușirii lumii, ci ceva și mai și: o distopie, un thriller, un semnal de alarmă. Cu alte cuvinte, o carte care e palmă peste față și mângâiere alinătoare pe creștet, în același timp. O carte pentru care uiți de tot și de toate!

O distopie sau o profeție?

Dacă în seria trecută, „Nemuritor”, Oana ne-a provocat să ne îndrăgostim de personaje superb conturate, să credem în magie și să ne hrănim sufletul cu fantezie, acum ne scutură puțin din visare și ne aduce cu picioarele pe pământ. „Fugi!” nu mai e fantasy, ci o distopie, un gen literar tot mai uzitat în ultima perioadă și care lipsea din literatura română. Precum un Orwell contemporan și, mai important, conațional, scriitoarea clădește o lume bazată pe fricile actuale, un eșafod al omenirii, ce e în aceeași măsură înspăimântător și teribil de tentant.

fugi lansare

Ne place extrem de tare că Oana Arion nu a pus accent pe natura cataclismului care a adus umanitatea în pragul Apocalipsei. Dezastrul e schițat cu tușe în mod voit tremurătoare: nu știm prea multe despre natura virusului, despre intențiile care au stat în spatele propagării sale. Ceea ce contează e reacția și, din acest punct de vedere, „Fugi!” seamănă mai tare cu un roman psihologic decât cu o distopie clasică. De aici și comparația de mai sus cu Orwell; dacă „1984” se juca cu teama oamenilor de comunism, dar punea accent pe modul în care cel mai mare coșmar al umanității, totalitarismul absolut, urma să ne frângă spiritele, „Fugi!” lasă la o parte Atinșii (dar nu te teme, nu de tot, monștrii apar exact atunci când trebuie) pentru a sublinia tumultul interior al personajelor sale. Ceea ce nu înseamnă că lipsesc scenele horror, șuvoaiele de sânge și groaza: „Fugi!” chiar nu e un roman pentru cei slabi de înger.

Ai observat că am creionat foarte succint acțiunea romanului, și asta deoarece considerăm că „Fugi!” ar trebui descoperit și citit de către fiecare dintre noi. E o carte extrem de personală, care jonglează cu teama de tehnologie, de progres scăpat de sub control, cu dezumanizarea. Personajele sunt la rândul lor abia schițate, pentru ca tu să te poți contopi cu ele, iar infernul să îți aparțină, într-o anumită măsură. Din acest punct de vedere, cartea Oanei Arion e un semnal de alarmă, o avertizare pentru o societate ce pare uneori că stă pe buza prăpastiei.

Dar, așa cum știm, cele mai bune cărți nu sunt cele care arată acuzator și nepoliticos cu degetul, care se mărginesc doar să judece, ci cele care încearcă să repare. Scriitoarea ne zugrăvește un viitor posibil, atroce, cutremurător, dar lasă să scape din colivie și cel mai prețios dar al umanității, speranța. Pentru că, și în toiul celor mai terifiante scene, personajele aleg să fugă, nu să renunțe, deși abandonul ar fi mai ușor. Și cât în noi va exista această luptă, cât timp ne vom zbate să ne salvăm nu doar pe noi, ci și pe cei dragi, vom putea spera că suntem de neînfrânt.

E o carte grea, dar una pe care nu o vei lăsa din mână. Vei descoperi o altă Oana Arion, poate mai profundă decât cea care a scris „Nemuritor”, poate mai puțin darnică și generoasă decât autoarea care ni i-a făcut cadou pe Victoria, Ian și Arrio. Însă stilul e la fel de fascinant, lumea interioară a romanului la fel de acaparatoare, chiar dacă nu atât de bogată în detalii, iar personajele, la rândul lor înrobitoare. Plină de acțiune, cu stropi de violență și foarte multă umanitate, „Fugi” e must-read-ul momentului.

Pentru că suntem sigure că nu vrei să scapi o asemenea carte, te anunțăm că lansarea „Fugi” de Oana Arion va avea loc pe 2 iunie, de la ora 14:00, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookfest. Dacă nu mai ai răbdare până atunci (te înțelegem pe deplin), cartea este disponibilă și la pre-comandă la un preț special și cu autograful de rigoare pe site-ul Editurii Librex.

Spor la citit și abia te așteptăm la lansare: noi vom fi acolo!

Urmărește și pagina de Facebook a cărții pentru a fi mereu la curent cu cele mai proaspete informații!

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
Ce să faci și ce să NU faci dacă te întâlnești cu un urs în drumeție
Ce să faci și ce să NU faci dacă te întâlnești cu un urs în drumeție
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?
Incepe quiz
Test de cultură generală: poţi ghici numele cărții după prima frază din roman?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.