Rugăciunea de joi. Uite cum te protejează și cum trebuie să o faci corect

Rugăciunea de joi. Uite cum te protejează și cum trebuie să o faci corect

Adina Saleh

Rugăciunea de joi, după cum îi spune și numele, se rostește în această zi pentru a atrage prosperitatea în viața ta, sănătatea și norocul, dar și pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările pe care ți le-a trimis. Iată care sunt rugăciunile ce trebuie rostite în zilele de joi, cum trebuie să le faci corect, dar și cum te protejează ele.

carte de rugaciuni deschisa si asezata pe un stativ intr-o biserica 

Rugăciunea este linia noastră directă cu cerul, precum și un proces de comunicare prin care vorbim cu Dumnezeu, dar și modul credincioșilor de a se destăinui Domnului. În general, omul are tendința de a se ruga doar atunci când se află în necaz, însă, un credincios adevărat ar trebui să facă asta cât mai mult și nu doar pentru a cere divinității ajutor, ci și pentru a-i mulțumi.

Rugăciunea care se face în fiecare joi seara

Această rugă se adresează Domnului Iisus Hristos și se spune că îndeplinește orice dorință.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de după, cu ucenicii Tăi, și cu mare umilință ai spălat picioarele lor, și ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine și vin în mâinile Tale Cele Sfinte și binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuși Trupul și Sângele Tău, cu care i-ai împărtășit zicând: 'Luați, mâncați și beți, că acestea sânt Trupul și Sângele Meu, pentru că să se ierte păcatele voastre. 'Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălțat la cer și ai șut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărtășesc împreună cu El în veci, că Unul-Născut Fiul Sau preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tai, iar păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii și ale celor răposați. Da-mi, Doamne, lacrimi fierbinți, că să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curățitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tai, să spele și să curățească inima și sufletul meu, că așa, cu vrednicie, cu curăție și cu umilință să mă împărtășesc cu Sfintele Tale Taine, acum și în timpul morții mele, iar în acum despărțirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fară de nici o frică, întrebare sau împărtășit cu trecerea vămului văzduhului, intrând în mărimea Ta cea cerească. Amin”.

Rugăciunea pe care Arsenie Boca o spunea în fiecare joi

Rugăciunea pe care Arsenie Boca o spunea în fiecare joi este una care te poate ajuta în momentele de cumpănă. Ea se rostește pentru îndeplinirea dorințelor, pentru sănătate și pentru a scăpa de orice boală, dar și pentru a aduce înțelegerea în familie sau pentru a-ți ajuta la rezolvarea oricărui alt tip de problemă cu care te poți confrunta.

Astfel că, dacă te afli într-o perioadă dificilă a vieții tale, nu ezita să rostești această rugăciune de joi, deoarece ea îți poate lumina calea și însenina zilele. Se spune că te scapă de toate relele, însă trebuie să fie spusă în fiecare zi de joi, pentru a fi primită și ascultată de către Dumnezeu. Majoritatea oamenilor care au rostit-o susțin că rugăciunea de joi a lui Arsenie Boca a făcut adevărate minuni pentru ei.

Citește și: Sfaturi de la părintele Arsenie Boca pentru o căsătorie fericită

Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această seară, să-mi aduci alinare și să-mi asculți umila mea rugăminte. Înlătură cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai așeze în sufletul meu. Luminează întunericul inimii mele, alungă întunericul gândurilor mele, și suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fața Ta.

Așa Doamne, primește umila mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pus între doi tâlhari. Îndură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei adormiți, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate!

Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă şi vino de Te sălăşluieşte întru noi, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău. Căci Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi minte noastră rămân neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi, că nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti Tu de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi de Ține. Ci luminează, Doamne, lumina Ta peste noi, că să vedem lumina prin ochii Tăi. Lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie! Amin”.

pictura cu Iisus Hristos care ține o carte în mână, pe peretele unei biserici

 Rugăciunea de joi a Sfintei Rita

Rita s-a născut în secolul al XIV-lea într-un colţ îndepărtat al Umbriei, în Italia. A crescut cu frica de Dumnezeu alături de părinţii ei. Pentru a face voinţa lor a renunţat la gândul de a intra în mănăstire şi a acceptat să se căsătorească cu un tânăr destul de agresiv, pe numele său Paul Ferdinand.

Datorită faptelor ei și bunătății sale a reuşit în cele din urmă să înmoaie inima lui Paul, care și-a schimbat viaţa şi obiceiurile, dar cu toate acestea nu a reușit să scape de dușmanii pe care și i-a făcut de-a lungul vieții sale. Astfel că, într-o zi bărbatul a căzut răpus de mâna acestora. Cei doi băieți pe care îi avea cu Rita au jurat, însă, răzbunare pentru moartea tatălui lor. Toate încercările mamei lor de a-i opri au fost zadarnice, iar soarta fiilor ei a fost precum cea a tatălui lor.

Rămasă fără soţ şi fără copii, Rita a ales să bată la poarta mănăstirii călugăriţelor augustiniene din Cascia, dar cererea nu i-a fost primită. Apoi, a ales să se roage la cei trei protectori ai săi: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Augustin şi Sfântul Neculai de Tolentino. Iar în urma rugăciunilor sale, într-o noapte s-a întâmplat o minune. Cei trei sfinţi i s-au arătat și au invitat-o să-i urmeze. Au dat la o parte poarta mănăstirii, care era asigurată cu zăvoare şi lanţuri, şi au condus-o în mijlocul capelei, unde călugăriţele făceau rugăciunile de la miezul nopţii.

Astfel, Rita a fost primită în mănăstire şi a îmbrăcat haina călugărească împlinindu-şi dorinţa din copilărie, de a se dărui cu totul lui Dumnezeu. Şi-a sfârşit viaţa în mănăstirea din Cascia, în anul 1457 şi a fost canonizată în mod oficial în anul 1900. Este numită "mijlocitoarea cazurilor disperate".

Rugăciunea de joi a Sfintei Rita aduce multă alinare în sufletele celor aflați în necaz. Iată prima rugăciune de joi a Sfintei Rita, cea care îi ajută pe cei aflați în nenorociri.

Sub povara durerilor şi a încercărilor, alerg la tine, o Sfântă Rita, care eşti numită Sfânta imposibilului, la tine vin cu mare încredere ca să ma ajuţi în necazul de faţă (se spune necazul). Te rog, eliberează-mi inima de focul încercărilor, căci pretutindeni e înconjurată de strâmtoare. Ia-mă sub ocrotirea dragostei tale şi opreşte izvorul lacrimilor mele, căci toată oboseala mea a fost zadarnică. Pentru a-mi câştiga numai o rază de mângâiere mă încredinţez ţie (se spune necazul).

O, tu Sfântă Rita, care eşti avocata cazurilor disperate şi grave, nu este posibil ca numai eu să nu fiu ascultat(ă) şi să nu găsesc la tine mângâiere şi ajutor. Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine. Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci.

Învredniceşte-mă şi pe mine a-ţi cânta imnul tău de laudă, de mulţumire şi de recunoştinţă. O, Sfântă Rita, ştiu că păcatele mele sunt piedica împlinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfânta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o părere de rău perfectă şi o hotărâre sinceră de îndreptare.

Ajută-mă să obţin de la Iisus, iertarea păcatelor mele şi aşa, prin mijlocirea ta, o Sfânta Rita, împlinirea cererii mele. Drept recunoştinţă, voi răspândi evlavia faţă de tine tuturor sufletelor disperate şi necăjite. În tine îmi pun toată încrederea mea, Sfântă Rita, roagă-te pentru mine acum şi pururi şi-n vecii vecilor. Amin”

statuie din lemn în biserică a Sfintei Rita

 citește și: Pe 13 noiembrie, în calendarul ortodox este pomenit Sfântul Ioan Gură de Aur. Ce nu ai voie să faci în această zi

O altă rugăciune către Sfânta Rita este și cea de mai jos, care, de asemenea, este bine să fie rostită în zilele de joi, dar ea poate fi oricând spusă din inimă de către cei aflați în necaz.

„O, preamilostivă Sfântă Rita, ajutorul celor sărmani, nu s-a auzit niciodată ca cei ce s-au îndreptat către tine în necazuri să nu fi fost ascultaţi. Oare eu singur voi fi acel nefericit, nedemn de privirea ta, eu singurul neascultat de tine? O, nu, iubita mea sfântă! Tu ştii ce înseamnă a suferi şi că suferinţa e atât de mare. Necazurile mă strâng din toate părţile, suferinţele îmi apasă inima, strâmtorările îmi amărăsc zilele şi orice picătură de sprijin omenesc dispare în jurul meu.

„Ce altă speranţă îmi mai rămâne, după Dumnezeu şi Sfânta Fecioară, decât la tine, o, dulce mângâietoare a celor care suferă? Gândeşte-te aşadar la mine. Dobândeşte-mi de la Domnul resemnare în împotriviri, mângâiere în întristări, eliberare de orice rău şi ajutorul particular pe care ţi-l cer acum. Amin.”

Rugăciunea de joi care îndeplinește toate dorințele

Această rugăciune, la fel ca precedentele, se rostește în fiecare zi de joi. Rostind din inimă această rugă, vei avea parte de ajutor imediat. Ea se adresează Maicii Domnului și este cea mai puternică rugăciune de joi, care ajută la îndeplinirea dorințelor.

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale. Amin”

Acatistul zilei de joi

Joia, credincioșii ortodocși cinstesc în mod deosebit pe slăviții Apostoli Petru și Pavel, Sfântul Cuvios Nicodim și pe Sfântul Ierarh Nicolae. De aceea în această zi se rostesc acatistele acestor sfinți.

Toate acatistele încep cu rugăciunile deja cunoscut, printre care "Tatăl nostru", urmate apoi de Icoasele și Condacele acatistului respectiv.

În final se spune rugăciunea închinată Sfântului a cărui acatist a fost rostit. Iată care este rugaciunea Sfântului Nicolae, care trebuie rostită la finalul acatistului adresat acestuia.

O, preabunule părinte Nicolae, pastorul și învățătorul celor ce aleargă cu credința către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrabă a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii cei ce o răpesc pe ea, și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moartea grabnică și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temnița și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei.

Așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul sunt întru întuneric păcatelor și nu izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca, prin solitatea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să nu dea viața linie și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească, și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să nu învrednicească. Amin. "

Surse: doxologia.ro, crestinortodox.ro

Surse foto: pixabay.com

Articolul urmator
Rugăciunea desfacerii blestemelor până la șapte generații. Când și cum trebuie să o rostești dacă vrei să scapi de puterea necuratului
Rugăciunea desfacerii blestemelor până la șapte generații. Când și cum trebuie să o rostești dacă vrei să scapi de puterea necuratului
Ce trebuie sa faci ca sa te vrea barbatul dorit?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te vrea barbatul dorit?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.