Sărăcuțul lui Dumnezeu: zodia care a ales să ducă o viață simplă

Sărăcuțul lui Dumnezeu: zodia care a ales să ducă o viață simplă

Redactor Alexa Galgau

Într-o lume în care lăcomia pare să devină tot mai pronunțată, iar oamenii își trăiesc viața adunând cât mai multe posesiuni, adesea mult mai multe decât au nevoie, există și persoane, puține, ce-i drept, care se mulțumesc cu o viață simplă. Una dintre zodii este în mod special atrasă de o existență simplă, în care nu averea, ci sentimentele și relațiile cu ceilalți oameni sunt cele mai importante.

Descoperă zodia care duce o viață simplă, frumoasă și fericită!

Zodia care preferă o viață simplă

Există o zodie care pare să se fi inspirat din romanul lui Nikos Kazantzakis, „Sărăcuțul lui Dumnezeu”, care spune povestea sfântului Francisc și lupta lui interioară între pornirile trupești si dorința de mântuire. Este vorba despre zodia Pești, cea mai modestă din horoscop, care nu are nevoie de multe posesiuni pentru a fi fericită.

Persoanele născute în această zodie de apă sunt firi sensibile și artistice, fiind caracterizate de o empatie ieșită din comun. De aceea, întotdeauna vor pune pe primul lor sentimentele și idealurile și vor acorda mai puțină importanță lucrurilor superficiale. Aproape niciun nativ născut în această zodie nu simte dorința de a se îmbogăți. Dimpotrivă, Peștii sunt foarte fericiți cu o viață simplă, lipsită de complicații.

Pe plan profesional, Peștii trebuie să facă exact ceea ce le spune inima că trebuie să facă, iar din acest motiv mulți dintre nativi se lasă ghidați de aspirațiile lor artistice și devin pictori, sculptori, cântăreți etc. Fiind persoane introvertite, își caută inspirația în lumea interioară, care este deosebit de bogată. Totodată, cel mai bine își exprimă sentimentele prin creație, nu neapărat prin interacțiune directă cu alți oameni. Peștii sunt creativi prin excelență și își creează un univers doar al lor, un tărâm „fermecat” în care se retrag atunci când realitatea este prea dură pentru ei. Acest lucru reprezintă un atu dacă ne referim la procesul de creație, însă este și un dezavantaj din punct de vedere pragmatic, pentru că adesea nativii nu vor să înfrunte realitatea și să își rezolve problemele. Din toate aceste motive, dar și pentru nu își doresc averi și posesiuni, persoanele născute în această zodie pot duce o viață simplă, aproape ascetică.

Fiind cea mai puțin materialistă zodie, nativul din Pești se concentrează asupra altor aspecte ale vieții, fiind mult mai atras de sfera emoțională. Dintre zodiile de apă, este cea mai empatică și cea mai ușor de rănit în același timp. Într-o relație amoroasă, Peștii visează tot la simplitate: în viziunea lor, relația perfectă este cea ruptă din basme, în care iubirea este eternă și suficientă pentru a fi fericit până la adânci bătrâneți. Din păcate, chiar dacă Peștii și-ar dori o viață amoroasă simplă, foarte rar se întâmplă să aibă într-adevăr noroc din acest punct de vedere. De multe ori, chiar ei complică lucrurile fără să vrea, prin faptul că nu își exprimă nemulțumirile și emoțiile negative, preferând să fugă de confruntare. Poate de aceea se spune că este zodia pedepsită de soartă. Dacă nativii îsi întâlnesc sufletul pereche și totul merge așa cum speră, pot într-adevăr să trăiască numai cu iubire și să se bucure de o existență simplă și de o relație bazată pe respect și dragoste.

Totodată, persoanele născute în această zodie sunt capabile să ducă o viață retrasă, poate chiar monahală dacă își urmează aspirațiile spirituale. Peștii sunt persoane foarte spirituale, care pot evolua din acest punct de vedere prin rugăciune sau meditație mult mai mult decât alți oameni. Peștii care aleg această cale sunt atrași de ideea de viață simplă, departe de agitația cotidiană. Desigur, nu sunt nici ei sfinți, însă au o capacitate mult mai mare de a se abține sau de a înlătura aceste porniri atunci când apar tentațiile.

Tocmai din aceste motive, Peșții ne aduc aminte de romanul „Sărăcuțul lui Dumnezeu” și ne stârnesc admirația, în special dacă ne gândim cât de puțini sunt cei care își doresc cu adevărat o viață simplă, în care nu obiectele, ci oamenii contează cel mai mult.

Află și care este minunea zodiacului!

Articolul urmator
Părintele Vlad Pimen despre femeile care fac avort: "Se vor întâlni cu un hop în fața lui Dumnezeu. Îl întâlnesc pe propriul copil acolo, care e avocatul acuzării"
Părintele Vlad Pimen despre femeile care fac avort: "Se vor întâlni cu un hop în fața lui Dumnezeu. Îl întâlnesc pe propriul copil acolo, care e avocatul acuzării"
Ce îți va spune Dumnezeu după ce vei muri?
Incepe quiz
Ce îți va spune Dumnezeu după ce vei muri?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (19)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.