Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Se apropie Moșii de Iarnă. Ce pățești dacă nu dai de pomană în Sâmbăta Morților

Joi, 20.02.2020

Pe 22 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea tuturor celor trecuți la cele veșnice. Această zi este cunoscută sub denumirea de Sâmbăta Morților sau „Moșii de iarnă”.

Iată ce tradiții trebuie respectate de Moșii de Iarnă!

Ce sunt Moșii de Iarnă?

În tot anul bisericesc, doar două sâmbete sunt consacrate pomenirii morților, și anume Sâmbăta dinainte de Lăsata secului de carne (Moșii de Iarnă) și Sâmbăta Rusaliilor (Moșii de Vară).

Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și se referă la toți cei adormiți întru Domnul și la sărbătorile ce le sunt consacrate. În zilele de moși, pentru pomenirea sufletelor celor trecuți în neființă, se dă de pomană mâncare și băutură neamurilor și vecinilor, dar mai ales copiilor sărmani.

În Sâmbăta Morților, oamenii merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie și la slujba Parastasului oficiată pentru toți cei adormiți. Datina din moși-strămoși este ca oamenii să aducă colivă, colaci, o sticlă de vin și pomelnicul cu morții și apoi să dea de pomană diverse bucate, de la plăcinte până la piftii, în funcție de fiecare zonă a țării.

Ce se dă de pomană în Sâmbăta Morților?

În Banat se dă de pomană grâu fiert pregătit cu unt sau unsoare și cu brânză, carne de porc și răcituri.

mosii-de-iarna-2020-oala-cu-placinte

În Muntenia și Transilvania se dă de pomană răcituri și plăcinte, pe lângă colivă și vin. În Transilvania, există o plăcintă numită „pupi” (un fel de chec) care se dă de pomană. Pe lângă plăcinte, fetele din unele părți din Transilvania aduceau câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și-l dădeau de pomană ca să aibă izvor pe lumea cealaltă.

În Bucovina, cele mai înstărite familii trimit celor mai nevoiași (în special acolo unde sunt mai mulți copii mici) plăcintă cu brânză, lapte dulce și alte bunătățuri. Mâncărurile se trimit în oale (străchini) care rămân la cei care au primit pomana. Datina cere ca toți cei care dau de pomană să spună: „Primește plăcintele acestea de sufletul tatei/mamei/copilului (cel care a trecut în neființă)!”, iar cel care primește răspunde: „Dumnezeu să primească!” Plăcintele se trimit călduțe, imediat după ce au fost scoase din cuptor.    

Tradiții de Moșii de Iarnă

mosii-de-iarna-2020-poza-cu-cimitir

În ziua aceasta, tradiția cere să se mănânce și să se dea de pomană piftii. Tot ce nu se mănâncă se aruncă a doua zi, altfel vei tremura de frig sau natura se va răzbuna și va aduce frig pe timpul verii.

După Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului, oamenii merg la cimitir, unde vor aprinde lumânări pentru a lumina și încălzi sufletul morților.

De Sâmbăta Morților, femeile nu trebuie să se lucreze, altfel li se va întoarce pomana dată și vor fi pedepsite să tremure precum piftia.

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!