Povestea sângeroasă a diamantului "blestemat" de pe coroana regalității britanice
Cunoscut sub numele de Koh-i-Noor, giuvaierul în cauză de pe coroana suveranului Marii Britanii a ajuns, în prezent, la o valoare estimată la peste un miliard de dolari. O vedetă printre bijuteriile coroanei londoneze, piatra indiană are o istorie sângeroasă în spate, câștigându-și, astfel, titlul de "diamantul blestemat". El este ținut în Turnul Londrei, într-un seif blindat, alături de alte bunuri importante ale familiei regale și rareori vede lumina zilei.
Diamantul Koh-i-Noor face parte dintre cele mai valoroase și controversate bijuterii din colecția Coroanei britanice, având o greutate de 105,6 carate (21,12 g). Deși, inițial, a fost arătat lumii largi de către Regina Victoria, acesta nu a aparținut dintotdeauna Marii Britanii. Nu doar că a fost furat de numeroase ori pe parcursul a câteva sute de ani, dar, în același timp, poartă și o povară grea în strălucirea sa.
Diamantul a fost extras din minele aluvionare din India cu mii de ani în urmă și este cernut din nisip. Conform credinței hinduse, era venerat de zei precum Krishna, deși se presupune că ar putea căra un blestem. Bijuteria a ajuns pe coroana britanică la mijlocul anilor 1800, și până acolo a avut un lung drum de parcurs. Istoricii Anita Anand și William Dalrymple au analizat cu mare grijă "trecutul" său.
"Am găsit ceea ce orice istoric tânjește să găsească. O poveste care este incredibil de importantă pentru oameni, un obiect cunoscut în întreaga lume, dar care este construit tot pe o structură de mit.", spune Dalrymple.
În noua lor carte "Koh-i-Noor: The History of the World's Most Infamous Diamond" (Istoria celui mai infamant diamant din lume), Anand și Dalrymple cercetează, cu mare atenție, drumul croit de giuvaier pe parcursul a mai bine de patru secole, în istoria indiană.
Totul a început pe când India era condusă de împărați moguli. Deși este imposibil de știut cu exactitate de unde provine Koh-i-Noor și când a intrat pentru prima dată în posesia mogulilor, el apare, inițial, în documentele scrise în 1628.
View this post on Instagram
"În multe curți antice indiene, bijuteriile, mai degrabă decât hainele, erau principala formă de podoabă și un semn vizibil al ierarhiei curții, fiind stabilite reguli stricte pentru a stabili ce rang de curtean putea purta un tip de piatră prețioasă", scriu Dalrymple și Anand în cartea lor.
Atunci, conducătorul Mogul Shah Jahan a comandat un tron magnific, împodobit cu pietre prețioase, care a fost gata în exact șapte ani. Printre numeroasele bijuterii care au fost așezate pe el, se numără și două pietre prețioase, deosebit de uriașe care, în timp, aveau să devină cele mai valoroase dintre toate: rubinul Timur și diamantul Koh-i-Noor. Cel din urmă a fost așezat chiar în vârful tronului, în capul unui păun strălucitor din pietre prețioase.
"Partea exterioară a baldachinului urma să fie lucrată din emailuri împânzite de pietre prețioase, interiorul urma să fie înțesat cu rubine, granate și alte bijuterii și urma să fie susținut de coloane de smarald. În vârful fiecărui stâlp trebuiau să fie doi păuni înmănușați gros de pietre prețioase, iar între fiecare dintre cei doi păuni un copac înmănușat cu rubine și diamante, smaralde și perle.", au mai scris cei doi istorici.
Ulterior, în 1739, atunci când Nader a invadat Delhi, piatra prețioasă a ajuns în mâinile persanilor. Bineînțeles, armata nu s-a mulțumit doar cu tronul în care se afla Koh-i-Noor, iar comoara furată a fost una substanțială. A fost nevoie de 700 de elefanți, 4.000 de cămile și 12.000 de cai pentru a putea fi cărată și, din păcate, zeci de mii de persoane și-au pierdut viața încercând să o salveze.
După ce a intrat în posesia Tronului Păun, Nader a poruncit să-i fie desfăcute rubinul Timur și diamantul Koh-i-Noor pentru a le putea integra într-o brățară. Astfel că bijuteria de pe coroana britanică a mai petrecut încă 70 de ani într-o țară care avea să devină Afganistan. În tot acest timp, a trecut prin mâinile a numeroși conducători și a fost martorul a zeci de episoade sângeroase.
După zeci de ani de lupte, Koh-i-Noor și-a găsit, în sfârșit, drumul spre casă. În 1813, a ajuns în mâinile conducătorului sikh Ranjit Singh.
"Nu numai că lui Ranjit Singh îi plăceau diamantele și respecta valoarea monetară imensă a pietrei; se pare că piatra prețioasă a avut un simbolism mult mai mare pentru el. El a recâștigat de la dinastia afgană Durrani aproape toate pământurile indiene pe care le acaparaseră de pe vremea lui Ahmad Shah, care a jefuit Delhi în 1761", scriu Anand și Dalrymple.
Anand mai susține că Singh a ridicat giuvaierul într-un punct de cotitură majoră în istoria sa.
"Tranziția este surprinzătoare atunci când diamantul devine mai degrabă un simbol al potenței decât al frumuseții. Devine această piatră prețioasă precum inelul din Stăpânul inelelor, un inel care să le domine pe toate."
Britanicii au fost cuceriți de acest simbol de prestigiu și putere, motiv pentru care au hotărât să pună mâinile pe el în 1839, după moartea lui Ranjit Singh. Ei au aflat că maharajahul avea de gând să ofere bijuteria unei secte de preoți hinduși și au fost extrem de indignați de decizia sa.
"Cea mai bogată, cea mai costisitoare bijuterie din lumea cunoscută, a fost încredințată unei preoții profane, idolatre și mercenare", scria un editorial britanic anonim, la vremea aceea. Autorul acestuia a îndemnat Compania Britanică a Indiilor de Est să facă tot ce le stă în putință pentru a păstra urma Koh-i-Noor, astfel încât să poată fi al lor, într-un final.
Lucrurile au fost posibile, mai apoi, mulțumită unul băiat de doar 10 ani. Ciudat, nu-i așa? Micuțul era chiar fiul lui Ranjit Singh și, fiind următorul în linia de succesiune la tron, a devenit direct responsabil de soarta Koh-i-Noor. Duleep Singh, căci acesta îi este numele, a fost obligat de către britanici să semneze un document legal de modificare a Tratatului de la Lahore, care îi cerea să renunțe la diamant și la orice pretenție la suveranitate.
Atunci, piatra prețioasă a ajuns la Regina Victoria. Inițial, a fost expus la Marea Expoziție din 1851 de la Londra, doar că publicul britanic a fost consternat de cât de simplu era.
"Mulți oameni întâmpină dificultăți în a crede, după aspectul său exterior, că este altceva decât o bucată de sticlă obișnuită", scria The Times în iunie 1851.
Fiindcă frumusețea sa nu a fost deloc apreciată de publicul larg, prințul Albert, soțul reginei Victoria, a cerut ca piatra să fie tăiată din nou și lustruită. Koh-i-Noor a fost redus la jumătate ca dimensiune, însă, de această dată, el a devenit mai strălucitor.
Victoria a purtat diamantul ca broșă, dar, în cele din urmă, el a ajuns să facă parte din bijuteriile coroanei. Prima oară a fost purtat de regina Alexandra, soția lui Edward al VII-lea, fiul cel mare al Victoriei. Apoi, a ajuns în coroana reginei Maria, soția lui George al V-lea, nepotul Victoriei. Abia în anul 1937, a fost adus la Regina Mamă, soția lui George al VI-lea și mama Elisabetei a II-a. Coroana și-a făcut ultima apariție publică în 2002, când a fost așezată pe sicriul Reginei-Mamă la înmormântarea acesteia. Dar uite că 20 de ani mai târziu, aceasta a văzut din nou lumina zilei, odată cu funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, din data de 19 septembrie.
Controversata bijuterie a ajuns, în tot acest timp, să fie percepută ca "blestemată", având în vedere că s-a vărsat sânge pentru ea.
"Atunci când cei puternici iau lucruri de la cei mai puțin puternici, cei fără putere nu prea au ce să facă decât să îi blesteme pe cei puternici", spune Kurin.
Totuși, puțini sunt cei care-i cunosc istoria. Tocmai de aceea, Anand consideră că ar fi bine să se specifice, în general, în expoziții, cum și-a croit drum până în Marea Britanie.
"Ceea ce mi-ar plăcea foarte mult ar fi să existe un semn foarte clar lângă expoziție. Oamenii sunt învățați că acesta a fost un cadou din partea Indiei pentru Marea Britanie. Aș vrea ca istoria corectă să fie pusă lângă diamant".
Koh-i-Noor nu este singura comoară contestată care se află în prezent în Marea Britanie. Poate la fel de controversate sunt și Marmurele Elgin, statuete sculptate în urmă cu 2.500 de ani și luate din Parthenonul din Atena de către lordul britanic Elgin la începutul anilor 1800. Marea Britanie a păstrat statuile și giuvaierul, deși a primit deseori solicitarea de a la returna.
Citește și: Legătura dintre Familia Regală a României și cea a Marii Britanii
Surse foto: Getty
Surse articol: Smithsonianmag, CNN, Time
Urmareste-ne pe Google News
