Rețete delicioase
Nu Skin

Trei cine romantice cu care sigur îl vei cuceri de Sfântul Valentin

Marţi, 31.01.2017
de Alexa Galgau
Timp de gătire:
45-60 minute
Porții:
4-6 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Rețete deosebite
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Rețete la tigaie
Trei cine romantice cu care sigur îl vei cuceri de Sfântul Valentin

Caracteristici

Luna februarie ne bate la ușă, la fel și cea mai așteptată sărbătoare dedicată îndrăgostiților din lumea întreagă: Sfântul Valentin. Pentru că mai mult ca sigur îți dorești să îi faci o surpriză iubitului tău, am creat pentru tine 3 variante de cine romantice de Sfântul Valentin, care îți vor dovedi că nu degeaba se spune că dragostea trece prin stomac!

Trei variante de cine romantice pentru Sfântul Valentin

Varianta #1:

Aperitiv: ciuperci gratinate, după rețeta lui Jamie Oliver

Fel principal: mușchiuleț de vită cu conopidă la cuptor și salată de rodie

Ingrediente:

  • o bucată întreagă de mușchi de vită;
  • 6 linguri de ulei de măsline;
  • 2 lingurițe de sare;
  • 1 linguriță de piper proaspăt măcinat;
  • 1 conopidă;
  • 3 cepe de apă mari;
  • 2 linguri de zeamă de lămâie;
  • 2 lingurițe de muștar Dijon;
  • 100 g varză kale;
  • 150 g boabe de rodie.

vita cu conopida si rodie

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 230 de grade Celsius, pune carnea de vită pe o bucată de hârtie de copt și unge-o cu ulei de măsline, sare și piper, apoi las-o la cuptor 15 minute.

  2. Între timp, amestecă bucățile de conopidă cu ceapa tăiată felii și două linguri de ulei de măsline, asezonând cu sare și piper. Împrăștie legumele în jurul bucății de carne într-o tavă și pune totul din nou la cuptor, amestecând în legume după 20 de minute. În funcție de cât de bine pătrunsă vrei să fie carnea, va trebui fie să folosești un termometru special, fie să o verifici prin tăiere. Pentru ca această rețetă să fie delicioasă, carnea ar trebui să fie pătrunsă, dar nu complet făcută în interior.

  3. Scoate bucata de carne din tavă și las-o să se răcească 15 minute, apoi amestecă 3 linguri de ulei de măsline cu zeama de lămâie, muștarul și sare și piper. Adaugă varza kale peste legumele din tavă, apoi stropește-le cu dressingul de mai devreme și presară boabele de rodie peste legume. Servește carnea cu această salată delicioasă.

Băutură: vin roșu sau cocktail Prosecco Royale

Desert: negrese cu rodie și sare de mare

Varianta #2:

Aperitiv: Ceviche, un aperitiv mexican delicios cu creveți și legume

Fel principal: risotto cu parmezan și creveți rumeniți

Ingrediente:

  • 500 g creveți mari;
  • 1 lingură de ulei de măsline;
  • 1/2 linguriță de paprika;
  • sare și piper;
  • 2 litri de supă de pui (poate fi făcută și cu supă concentrată);
  • 2 linguri de unt nesărat;
  • 1 ceapă mică, tăiată felii;
  • 4 căței de usturoi pisați;
  • 400 g orez arborio;
  • 120 ml vin alb;
  • 150 g brânză parmezan rasă;
  • o mână de pătrunjel tăiat mărunt.

orez cu creveti

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius, clătește creveții și șterge-i bine de apă, apoi amestecă-i cu uleiul de măsline și cu paprika, asezonează-i cu sare si piper, pune-i într-o tavă și mai lasă-i la frigider.

  2. Încălzește supa într-o cratiță, astfel încât să fie foarte fierbinte, dar să nu clocotească.

  3. Topește untul într-o tigaie cu pereți înalți, apoi adaugă în acesta ceapa și usturoiul și lasă-le să se pătrundă. După 2-3 minute, adaugă orezul și amestecă bine, astfel încât să fie acoperite boabele cu grăsime. Gătește orezul 1-2 minute.

  4. Toarnă vinul alb peste orez, amestecând încontinuu până se evaporă, apoi adaugă câte un polonic de supă la orez, amestecând în el până se încorporează. Este important să adaugi lichidul treptat și să amesteci încontinuu în orez, pentru ca acesta să elibereze amidon din el și să se îngroașe. Durează cam 20 de minute această etapă.

  5. În ultimele 5 minute, adaugă creveții la cuptor și lasă-i să se gătească până devin roz. Când risotto este gata, stinge focul și adaugă parmezanul și pătrunjelul în el, potrivește-l de gust și servește-l cu creveții proaspăt scoși de la cuptor.

Băutură: vin alb demidulce sau un cocktail A Sbagliato

Desert:  tiramisu cu căpșuni și cheesecake la pahar

Varianta #3:

Aperitiv: chifteluțe de legume

Fel principal: somon glazat cu miere și sos de soia, cu ciuperci și ardei

Ingrediente:

  • 60 ml oțet de orez;
  • 2 linguri de ulei de susan;
  • 80 ml sos de soia;
  • 80 ml miere;
  • 2-3 lingurițe de sos de usturoi;
  • 1 lingură de muștar Dijon;
  • o bucată de file de somon cu piele;
  • 200 g ciuperci shiitake;
  • 1 ardei roșu;
  • 1 legătură de ceapă verde;
  • semințe de susan.

somon cu legume

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 230 de grade Celsius, apoi amestecă 3 linguri de oțet de orez cu 1 lingură de ulei de susan, sosul de soia, mierea, sosul de usturoi și muștarul Dijon. Pune somonul cu pielea în jos pe o hârtie de copt și unge-l cu 2 linguri din sosul preparat mai devreme.

  2. Pune somonul la cuptor circa 8 minute. Amestecă ciupercile, ardeiul și ceapa cu 1 lingură de sos de soia, împrăștie legumele în jurul peștelui într-o tavă și unge peștele cu sosul de mai devreme. Mai pune la cuptor preparatul circa 10 minute sau până e gata carnea și legumele sunt bine pătrunse. La sfârșit, presară semințe de susan peste pește și servește-l cald.

Băutură: vin Chardonnay sau un cocktail New York Sour

Desert: minitarte cu cacao și nuci pecan

Care dintre aceste idei de cine romantice pentru Sfântul Valentin ți-a plăcut cel mai mult?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!