Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

După un infarct, această femeie a renunțat la obiceiurile nesănătoase și a slăbit 50 de kilograme

Vineri, 05.04.2019
de Roxana Dumitrica

Un stil de viață sănătos este important nu doar pentru a arăta bine. Dieta echilibrată și exercițiile fizice sunt vitale pentru întregul organism.

Katie Adams, o femeie supraponderală în vârstă de 36 de ani, a simțit o durere acută la nivelul brațului stâng și o amorțeală a feței și a limbii, tot pe partea stângă. La început a ignorat durerea, dar în scurt timp nu a mai putut respira și a fost dusă de urgență la spital. Aici, i s-a spus că suferise un infarct. Femeia avea patru copii și o greutate de peste 130 de kilograme.

În timpul ultimei sarcini, ea luase medicamente pentru subțierea sângelui și acestea se pare că i-au slăbit, în timp, inima. În plus, femeia avea obiceiuri alimentare nesănătoase - mânca haotic, termina tot ce nu puteau mânca copiii ei, iar alimentele de bază pe care le consuma erau, în mare parte, de tip fast-food.

femeie cu cantar si cm

Medicii i-au spus că viața îi este pusă în pericol și că trebuie neapărat să slăbească și să-și schimbe complet stilul de viață.

Conștientă de pericolul care o pândește, femeia a înlocuit alimentele nesănătoase cu produse naturale, sărace în calorii, dar pline de vitamine și alte substanțe nutritive. Și-a cumpărat și un ceas inteligent care monitorizează greutatea.

Femeia a ales dieta Weight Watchers, care presupune un sistem de puncte alocate fiecărui aliment pe care îl consumăm. În funcție de vârstă, sex, greutate, înălțime și activitatea fizică depusă zilnic, Katie trebuia să consume alimente care să însumeze un anumit număr de puncte.

În doar două săptămâni se vedeau deja primele rezultate. După ce a slăbit câteva kilograme, Katie a introdus și exercițiile fizice în programul său. A început cu plimbări ușoare, de câte 10 minute, a căror durată creștea treptat. După ce și-a format o oarecare condiție fizică, a început să facă și exerciții cu greutăți. 

La doi ani când a început programul de slăbire, Katie a ajuns la greutatea de 85 de kilograme și speră să mai piardă încă cel puțin 10 kilograme. Ținta ei este să ajungă la 72 de kilograme. Ea crede că respectul pentru propriul corp este extrem de important și schimbările pe care le-a făcut o ajută să aibă o inimă sănătoasă și o permanentă stare de bine. Katie are și câteva sfaturi pentru cei care vor să-i urmeze exemplul.

Găsește o motivație puternică

Ca mamă a patru copii, pentru Katie este extrem de important să fie sănătoasă. Știe că de starea ei de bine depinde întreaga familie, iar acest lucru a motivat-o să slăbească.

Stabilește obiective realiste

Deși toată lumea își dorește să slăbească într-un timp cât mai scurt, din păcate, acest lucru nu este benefic pentru organism. Câteva kilograme pe lună în minus, pierdute prin activități fizice și dietă echilibrată, reprezintă un obiectiv realizabil.

Transformă dieta sănătoasă într-un mod de viață

Nu este suficient să pierzi câteva kilograme, apoi să le depui la loc, pentru că ai renunțat la dietă. Trebuie să transformi alimentația sănătoasă și exercițiile fizice în obiceiuri constante.

Acum Katie Adams este într-o formă fizică de zile mari și le îndeamnă pe toate mămicile care se luptă cu kilogramele să se ambiționeze și să slăbească, în primul rând pentru sănătatea lor, dar și pentru cei dragi.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!