Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Cate calorii au caisele si ce beneficii iti aduc

Andreea Gluh, redactor

Este vara, deci fructele sunt la mare cautare, iar oferta este pe masura. Daca te vei duce in piata, vei vedea peste tot zmeura, visine, pepeni, nectarine si, desigur, aromatele caise. Ai vrea sa gusti din toate cate putin, insa nu esti sigura ca poti manca fructe fara sa iti afecteze silueta, avand in vedere faptul ca unele dintre acestea contin o cantitate considerabila de zaharuri? Pentru a te mai linisti, iti vom spune, in cele ce urmeaza, cate calorii au caisele, dar si ce beneficii au ele, astfel incat sa te convingem ca trebuie sa le introduci in meniul tau zilnic, in aceasta vara.

Caisele - minunile aromate ale sezonului estival

Caisele, aceste fructe de mici dimensiuni, sunt inrudite cu prunele. Cu dimensiuni de 1.5-2.5 cm si o culoare portocalie, ele au o suprafata acoperita cu un strat catifelat, alcatuit din peri mici si moi. Avand in vedere faptul ca aceasta descriere iti este cu siguranta familiara, vom trece la lucrurile mai putin cunoscute. Mai intai, iti vom spune ca o caisa contine doar 17 calorii, asadar te poti rasfata mancand un bol intreg, fara a-ti face probleme pentru kilogramele in plus pe care le-ai putea acumula.

Luand in discutie beneficiile consumului de caise, trebuie sa le amintim pe urmatoarele:

-  aceste fructe contin o multime de vitamine, cum ar fi A, B1, B2, B3, B5, B6, C, E, K, dar si minerale si oligoelemente precum calciul, magneziul, fierul, fosforul, potasiul, sodiul, manganul si zincul;

- gratie vitaminei A, a luteinei si a betacarotenului, caisele previn instalarea degenerescentei maculare, protejandu-ti astfel ochii de afectiuni cum ar fi cataracta;

- carotenoizii din caise sunt unii dintre cei mai eficienti antioxidanti, asa ca daca vei consuma periodic aceste fructe, vei beneficia de proprietatile lor care constau in anihilarea toxinelor si in capacitatea de a creste rata reinnoirii celulare;

- daca vrei sa iti fortifici sistemul imunitar, trebuie sa treci caisele pe lista ta de cumparaturi;

- gratie continutului ridicat de fibre, caisele previn constipatia si contribuie la reglarea tranzitului intestinal;

- anemia este una dintre afectiunile cu care se confrunta multe femei, insa fierul continut de caise este usor absorbit de organism, mai ales ca in aceste fructe este prezenta si vitamina C;

- potasiul din aceste fructe contribuie la reglarea tensiunii arteriale, asa ca hipertensivii sunt sfatuiti sa le consume cu incredere;

- hipercolesterolemia este o problema din ce in ce mai des intalnita, chiar si in cazul tinerilor. Caisele reprezinta, insa, un remediu natural in acest sens, ele crescand nivelul de colesterol bun.

Acum ca ai aflat cate calorii au caisele si ce proprietati au ele, descopera aici si ce beneficii are consumul de ananas pentru organismul tau! 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!