Cate calorii au maslinele in functie de sortiment

Cate calorii au maslinele in functie de sortiment

Redactor Alexa Galgau

Măslinele se numără printre cele mai sănătoase alimente din lume, fiind pline de nutrienți prețiosi pentru corp, dar te-ai întrebat vreodată câte calorii au măslinele și dacă îngrașă? Specialiștii spun că, din punct de vedere caloric, ele nu ar trebui să fie o problemă, deși nu ar trebui nici să fie mâncate în cantități foarte mari. Norocul este că au un indice glicemic foarte scăzut, ceea ce înseamnă că îți dau energie mult timp și că nu îți afectează glicemia într-un mod dăunător.

Află câte calorii au măslinele în funcție de sortiment și de ce ar trebui să le consumi cu încredere!

Bol cu măsline

Ce conțin măslinele?

Măslinele sunt considerate fructe, chiar dacă nu au deloc acea dulceață cu care ne-am obișnuit la aceste alimente. Există foarte multe sortimente de măsline, toate cu beneficii enorme pentru sănătate. Sunt pline de antioxidanți, minerale, fitosteroli și vitamine, fiind unul dintre ingredientele de bază ale dietei mediteranene, votată drept cea mai sănătoasă din lume.

Gustul puternic și amărui al măslinelor este dat de anumiți compuși, precum oleuropeină, tirosol, acid oleanolic și quercetină, care constituie și unii dintre cei mai puternici antioxidanți din natură. Acești compuși sunt asociați cu diverse beneficii pentru sănătate, inclusiv efecte anticancerigene, prevenirea leziunilor hepatice, reducerea inflamației, scăderea tensiunii arteriale și îmbunătățirea sănătății inimii.

Totodată, măslinele mai conțin vitamina E, prețioasă pentru piele și păr, dar și carotenoizi, care stimulează imunitatea și te mențin în formă maximă. Pe lângă aceste substanțe benefice, măslinele au rezerve bogate de cupru, fier, mangan și zinc. După cum știi, uleiul de măsline extravirgin, presat la rece și cât mai puțin procesat, este unul dintre cele mai sănătoase produse din lume, promovat de medici ca protector al sistemului cardiovascular. 

Măslinele au un conținut scăzut de carbohidrați, aceștia fiind în proporție de 4-6% din măsline. Majoritatea acestor carbohidrați sunt fibre, adică 52-86% din conținutul total de carbohidrați.

Cât cântărește o măslină?

Înainte de a afla câte calorii au măslinele, este important de știut cât cântărește o măslină. Acest lucru te va ajuta să știi câte măsline ar trebui să mănânci în fiecare zi fără să te îngrași.

Așadar, o măslină are în medie între 3-5 grame, astfel că o porție de 100 de grame conține între 20 și 30 de măsline.

Câte calorii au măslinele?

Numărul de calorii nu este foarte mic, dar nici periculos. Caloriile provin în cea mai mare parte din grăsimi, însă este vorba despre cele sănătoase (acid oleic), care protejează inima și creierul. Acestea ajuta inclusiv la scăderea colesterolului "rău" (LDL) și la creșterea celui "bun" (HDL). 

Iată câte calorii au câteva sortimente populare de măsline:

Măsline negre: 115 calorii/100 grame

Măsline verzi: 130 calorii/100 grame

Măsline kalamata: 300 calorii/100 grame

Măsline Ceringola: 180 calorii/100 grame

Măsline Gordal: 140 calorii/100 grame

În mod obișnuit, măslinele sunt consumate ca gustare, între mese, mai ales în zonele în care sunt cultivate. În cele mai multe părți ale lumii, ele sunt adăugate la salate, aperitive, paste și chiar și în băuturi. Pot fi folosite și în sosuri, însă îți recomandăm să le mănânci cât mai puțin procesate termic, pentru a beneficia cât mai mult de pe urma lor.

De obicei, măslinele nu sunt consumate ca atare, ci sunt fermentate pentru a reduce compușii amari precum oleuropeină. Cu toate acestea, există unele soiuri care nu necesită prelucrare și pot fi consumate când sunt complet coapte.

Beneficiile măslinelor

Măsline verzi într-un bol
Sursa foto: Pixabay.com

După ce ai aflat câte calorii au măslinele, este bine de știut că ele pot fi extrem de benefice pentru organismul uman. Iată care sunt principalele proprietăți ale măslinelor:

1. Au efecte antiinflamatoare

Grăsimile mononesaturate din măsline, împreună cu vitamina E, oleocanthal și polifenolii ajută la combaterea inflamației și ameliorarea durerii din organism. Oleocanthal acționează prin prevenirea producerii de COX-1 și COX-2, enzime despre care se știe că provoacă inflamație. Studiile au arătat că această proprietate a măslinelor este similară cu cea a ibuprofenului, un medicament antiinflamator popular.

2. Păstrează sănătatea inimii

Conținutul bogat de antioxidanți din măsline ajută la combaterea stresului oxidativ care dăunează inimii și scade nivelul colesterolului rău din sânge, reducând riscul de boli de inimă. Și proprietățile antiinflamatoare a măslinelor ajută la reducerea afecțiunilor cardiovasculare asociate adesea cu inflamațiile.

3. Îmbunătățesc structura osoasă

Studiile arată că măslinele și polifenolii ajută la prevenirea pierderii osoase la vârstnici. Polifenolii funcționează prin creșterea numărului de osteoblaste (celule care secretă matricea pentru formarea oaselor), iar acest lucru promovează sănătatea oaselor. De asemenea, un alt compus, hidroxitirosolul, ajută și el la prevenirea pierderii osoase și joacă un rol în formarea și întreținerea oaselor.

4. Păstrează sănătatea creierului

Creierul este în mare parte format din acizi grași, iar măslinele conțin acești acizi grași mononesaturați. Ei ajută la păstrarea memoriei, îmbunătățirea concentrării și prevenirea morții celulelor cerebrale. În plus, studiile au arătat că oleuropeina poate reduce daunele oxidative în substanța neagră, o regiune a creierului care este cel mai afectată de boli precum Parkinson.

5. Îți păstrează pielea frumoasă și părul strălucitor

Acizii grași și antioxidanții din măsline hrănesc și hidratează atât pielea, cât și părul. Vitamina E protejează pielea de radiațiile ultraviolete și ajută la prevenirea ridurilor, iar acidul oleic îmbunătățește aspectul pielii și părului.

6. Pot avea proprietăți anticancerigene

S-a constatat că în regiunea mediteraneană, unde măslinele sunt consumate cel mai frecvent, rata cancerului este cea mai scăzută. Din acest motiv, se crede că măslinele și uleiul de măsline pot contribui la reducerea riscului de cancer. Acest lucru se poate datora parțial conținutului lor ridicat de antioxidanți și acid oleic, despre care se știe că perturbă ciclul de viață al celulelor canceroase din sân, colon și stomac.

Cu toate acestea, sunt necesare mai multe studii pentru a confirma aceste rezultate.

Așadar, măslinele sunt foarte sănătoase și de aceea ele pot fi consumate cu regularitate. Acum știi câte calorii au măslinele și ce beneficii au ele pentru sănătate, astfel le poți integra în meniul tău zilnic.

Surse foto: iStock.com, Pixabay.com

Surse articol: Healthline.com  Stylecraze.com

Articolul urmator
Alimentele ce NU trebuie să lipsească din alimentația femeilor aflate la menopauză, conform Mihaelei Bilic
Alimentele ce NU trebuie să lipsească din alimentația femeilor aflate la menopauză, conform Mihaelei Bilic
De cate ori te vei casatori?
Incepe quiz
De cate ori te vei casatori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (15)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (378 vizite)