Nu Skin

Cum se mananca avocado: 5 feluri prin care sa il incluzi in dieta

Alexa Galgau
Se stie deja ca una dintre cele mai importante surse vegetale de grasimi sanatoase este avocado, fiind unul dintre alimentele preferate ale vegetarienilor si nu numai. Daca gustul fructului simplu nu ti se pare deosebit de bun, iti propunem sa incerci sa il incluzi in cateva preparate extrem de simple si rapide, pentru a beneficia de proprietatile lui unice.

Iata cum se mananca avocado si cat de usor este sa il incluzi in dieta ta prin intermediul unor retete gata in doar cateva minute!

Cum se mananca avocado

1. Avocado umplut cu ton

Ingrediente: 1 conserva de ton, 1 lingura de maioneza light, 3 cepe verzi maruntite, 1/2 ardei rosu taiat marunt, 1 lingurita de otet balsamic, 2 avocado taiate in jumatati, cu samburele scos, sare, piper si usturoi granulat dupa gust.

Mod de preparare:
Se amesteca tonul, maioneza, ceapa verde, ardeiul rosu si otetul balsamic intr-un vas. Se asezoneaza totul cu usturoi granulat si se condimenteaza cu sare si piper dupa gust. Apoi, se umplu jumatatile de avocado cu aceasta compozitie si se lasa la rece o jumatate de ora, pentru ca gusturile sa se intrepatrunda.

2. Sos Guacamole

Ingrediente: 2 avocado taiate bucati mici, 2 linguri de sos salsa, 2 linguri de maioneza, 1/4 lingurita de boia, 1/4 lingurita de piper negru, sare dupa gust.

Mod de preparare:
Intr-un vas mare, se amesteca toate ingredientele si se sareaza dupa gust. Sosul se serveste cu o mare varietate de salate, cu tortillas sau cu fripturi.

3. Crema de branza cu avocado

Ingrediente: 200 gr branza de vaci, 1 lingura de smantana, putin marar, doua lingurite de zeama de lamaie, un avocado, usturoi (optional), sare si piper dupa gust.

Mod de preparare:
Se amesteca branza cu smantana, zeama de lamaia si mararul si se sareaza dupa gust. La sfarsit, se adauga avocado - poti fie sa il tai cubulete si sa il adaugi ca atare, fie sa pui totul intr-un blender si sa faci o compozitie cremoasa. Daca iti place usturoiul, poti adauga la crema un catel zdrobit si amestecat cu putin iaurt. Crema se serveste ca aperitiv.

4. Desert cu avocado

Ingrediente: 1 avocado, decojit si taiat bucati, 1/2 cana de lapte, 50 gr de zahar alb, 1/2 lingurita de extract de vanilie.

Mod de preparare:

Paseaza avocado cu un blender, alaturi de lapte, zahar si vanilie, pana obtii o crema fina. Lasa la racit timp de 20 de minute si serveste ca desert racoritor.

5. Taco cu avocado

Ingrediente: 3 avocado, decojite, taiate si maruntite, 4 cepe taiate felii, 1 lingurita de usturoi granulat, 1 mana de frunze de coriandru, sos jalapeno dupa gust, 6 lipii mexicane de 15 cm diametru.

Mod de preparare:
1. Preincalzeste cuptorul la 165 grade Celsius.
2. Intr-un vas mediu, amesteca avocado, ceapa si usturoiul granulat.
3. Aranjeaza lipiile pe o hartie de copt si pune-le la cuptor timp de 2-5 minute, pana se incalzesc.
4. Umple lipiile cu amestecul cu avocado si asezoneaza cu coriandru si sos jalapeno, dupa gust.

Acum ca ai aflat cum se mananca avocado cu ajutorul unor retete delicioase si rapide, nu mai ai nicio scuza sa nu incluzi in dieta ta acest ingredient-minune, ale carui beneficii sunt laudate de toti nutritionistii!

Afla mai multe si despre uleiul de avocado !

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!