Alcoolismul i-a distrus viața tatălui meu, deși n-a recunoscut niciodată că are probleme

Alcoolismul i-a distrus viața tatălui meu, deși n-a recunoscut niciodată că are probleme

Redactor Divahair.ro

O amintire de la vârsta de 9 ani încă îmi macină gândurile. Mama m-a urcat în mașină și m-a dus în vizită la tatăl meu. Speram că nu o să fie din nou beat, dar ceva îmi spunea că voi trăi o nouă dezamăgire. Mama a rămas cu mașina în fața casei lui, știind că există posibilitatea să nu găsesc în spatele ușii o persoană lucidă. Exact asta s-a întâmplat…

Eram emoționat și nerăbdător să îmi revăd tatăl, prietenul cel mai bun al oricărui băiețel la acea vârstă. Dar a deschis ușa și era foarte beat. Mirosea a alcool îngrozitor, abia se ținea pe picioare și nici măcar nu putea lega două cuvinte. Afară ploua și, în loc să intru la el în casă, am ales să mă întorc la mașina mamei.

Au trecut 25 de ani de la acel moment, dar această amintire încă îmi face ochii să se inunde de lacrimi. Am fost singur la părinți, așa că nu aveam frați cărora să le împărtășesc suferințele, dar mama era mereu acolo pentru mine. A fost o figură stabilă în viața mea, m-a susținut constant și m-a încurajat în situațiile grele. Știa prin ce trec, pentru că și ea crescuse într-o familie marcată de dependențe. A fost nevoită să fie puternică, n-a avut altă variantă, doar că această realitate dură i-a luat din sensibilitate. Adesea, era incapabilă să vorbească despre ceea ce simțea sau despre ceea ce simțeam eu. Am putut observa efectul generațional al dependenței asupra noastră, a tuturor și este dureros.

Cum a început sfârșitul unei familii

Mi-am dat seama că tatăl meu avea o problemă când aveam în jur de șapte ani. Pe atunci încă locuiam cu el și cu mama, dar băutura a fost motivul pentru care s-au despărțit. Înainte să devină dependent de alcool, aveam o relație foarte specială. Când eram foarte mic, îmi acorda multă atenție, era sensibil și afectuos. Dar, treptat, am început să fiul martorul tot mai multor episoade în care tata era adus acasă de poliție pentru că se urca băut la volan. Nu o să uit niciodată cum țipa mama la el, în timp ce eu stăteam tăcut pe scări.

Într-o noapte, eu și mama ne-am întors târziu din vacanță. El nu fusese cu noi și nici nu a venit să ne ia. Când am ajuns acasă, nu l-am găsit. A venit mult mai târziu, era beat și ne-a anunțat că a încercat să se sinucidă. Atunci ne-am dat seama că este deprimat și de la acel moment, episoadele de alcoolism au devenit tot mai dese.

A încercat să își revină, dar perioadele de luciditate erau scurte, căci aluneca mereu spre aceeași dependență. De fiecare dată spunea „am greșit” și încerca să mă convingă să îl iert: mă răsfăța, îmi pregătea mâncarea preferată, mă lăsa să stau treaz până târziu. Mă simțeam oarecum vinovat că îl lăsam să facă toate aceste lucruri, dar eram doar un copil și îmi era greu să nu profit de toate acele beneficii.

Nu mă puteam bucura cu adevărat de viață, pentru că știam că niciun moment frumos nu avea să dureze. Totul se termina la fel, de fiecare dată. Îmi pierdusem speranța.

Odată cu trecerea timpului, situația s-a înrăutățit și mai tare, pentru că a ales să se izoleze și nici măcar nu mai putea purta conversații cu oamenii din jur. Când ne vedeam, vorbea ore întregi despre el și aproape că nu mă întreba nimic despre mine. Ajunsesem să simt că nu mai este tatăl meu. Nu-l recunoșteam pe omul pe care îl aveam în față.

Copil îngrozit de comportamentul tatălui alcoolic.

10 sfaturi eficiente care te ajută să învingi orice tip de dependență

De-a lungul anilor, am simțit că mă schimb și eu. Dar experiența aceasta m-a călit și am ajuns să mă aștept la ce era mai rău. Nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului. Dacă mă gândesc bine, acesta a fost cel mai negativ impact pe care l-a avut dependența lui asupra mea. Mi-am pierdut puterea de a spera, de a mă bucura de viață. Nu mă puteam apropia de nimeni și simțeam că eram condamnat să fiu singur pentru totdeauna.

Mi-aș fi dorit ca pe atunci să fi existat mai multe servicii de consiliere pentru dependenți și familiile acestora. Chiar am avut nevoie de cineva care să mă asculte, să mă înțeleagă, să mă îndrume, să mă încurajeze. Eram conștient că tata nu putea controla dorința de a consuma alcool, dar uneori simțeam că alege băutura în locul meu. Mă simțeam abandonat.

Eforturile de a-l salva au fost în zadar?

La 18 ani, viața mea s-a schimbat, pentru că am decis să mă apuc serios de studiu în această direcție. Am vrut să aflu mai mult despre dependențe și despre stoparea lor. Am făcut cursuri în domeniul drogurilor și alcoolismului și am învățat multe despre consilierea în domeniul dependenței. Atunci am știut ce drum vreau să apuc în viață. Desigur, cred că, în subconștient, doream să îl ajut pe tatăl meu să se vindece.

Câțiva ani mai târziu, mi-a spus că se simțea ca și cum ar fi fost pacientul meu. Cred că simțea că dragostea mea era condiționată de momentele în care era treaz și era deranjat că îl împingeam să facă lucruri pe care nu voia să le facă. Am tot încercat să îl conving să participe la consiliere și să renunțe la acest viciu.

În cele din urmă, am ajuns să-l iubesc necondiționat, deși nu a făcut nicio schimbare în viața lui. L-am acceptat așa cum era și de fiecare dată când vorbeam (o dată pe lună sau o dată pe an), exista întotdeauna dragoste la mijloc. Am încetat să mai fac din dependență subiectul principal al conversațiilor noastre. Deși mi se confesa și îmi spunea că bea, încercam să nu îl condamn și nici nu mă mai străduiam să-l fac să se oprească.

Cel mai dureros lucru este că nu a vrut niciodată să accepte că era alcoolic și că avea nevoie de ajutor. Nu puteam să îl ajut dacă el nu își dorea asta, nu? El a continuat să bea, dar eu am impus niște limite în relația noastră. I-am spus că nu o să vorbim când este beat și purtam discuții doar în momentele în care nu consuma alcool peste măsură. L-am văzut ultima dată cu câteva luni înainte de a muri, când eu aveam 27 de ani.

S-a stins din viață la vârsta de 62 de ani și nu am aflat cauza morții. Trupul său a fost descoperit fără suflare după câteva săptămâni și era în stare avansată de putrefacție, ceea ce înseamnă că nu s-au putut face investigațiile necesare.

Faptul că nu a fost găsit săptămâni întregi ilustrează nivelul de izolare la care a ajuns în acea perioadă. O parte din mine se simte vinovată pentru că nu a fost acolo, dar a fost strict alegerea sa să rămână cu dependența și să îi îndepărteze pe toți care l-au iubit. Viața lui s-a sfârșit în acest fel pentru că așa a vrut el.

Sunt recunoscător că ne-am împăcat cu câțiva ani înainte de a muri și că am avut o relație bună, chiar dacă vorbeam rar.

După absolvirea facultății, am devenit consilier în domeniul dependenței. Acum sunt terapeut și în ultimii cinci ani am lucrat într-un cadru privat pentru The Cabin, un centru rezidențial de tratare a dependenței cu sediul în Thailanda și care oferă tratament ambulatoriu pentru dependență.

Trecutul meu m-a făcut să îmi aleg drumul în viață, să mă transform în suport pentru alții și să pot ajuta alți oameni, chiar dacă pe tatăl meu nu l-am putut ajuta.

În prezent, sunt pe deplin vindecat de trauma copilăriei, am ajuns la 35 de ani, sunt logodit și lucrez cu multă pasiune în domeniul ales în acea conjunctură nefericită a vieții mele.

Acest articol este o adaptare a celui publicat de terapeutul Jodan Paterson pe Metro.

Tatăl meu a pierdut totul din cauza alcoolului, dar demența l-a făcut să uite acest episod din viața lui

Surse foto: iStock

Surse articol: Metro

Articolul urmator
Am aflat că iubitul meu și-a făcut cont pe OnlyFans. Ce să fac?
Am aflat că iubitul meu și-a făcut cont pe OnlyFans. Ce să fac?
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?
Incepe quiz
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.