Pe el? Cu el nu mai vorbesc. A ajuns să se îndrăgostească, iar eu am început să fac dragoste. Foarte des, apoi de fiecare dată când am vrut. Era ușor să ies și să întâlnesc pe cineva de care să nu îmi pese. Era ușor să găsesc pe cineva alături de care să petrec momente trecătoare. Era ușor să fiu cu altcineva între cearșafurile reci care odată se simțeau atât de calde cu el. Dar nu aveam ce să mai fac. El era îndrăgostit și știam că nu se va mai întoarce de mine.
Altcineva a apărut în viața lui și a plecat fără să se gândească o clipă. Am ajuns să rememorez iar și iar ceea ce s-a întâmplat. Am stat trează noaptea gândindu-mă la ce ar fi putut face. Îmi treceau prin minte absolut toate lucrurile pe care le făceam împreună și mă întrebam dacă nu cumva le făcea cu noua lui parteneră.
Atât de ușor m-a înlocuit, așa că m-am gândit la ce s-a întâmplat între noi și la câte lacrimi mi-au curs pe obraji în ziua în care a plecat. Nu s-a uitat înapoi când a închis ușa pentru ultima oară. Parcă nu aș fi existat sau nu aș fi însemnat nimic.
A scăpat nepedepsit și nu s-a simțit o clipă dator să îmi explice. În schimb, eu am rămas cu datoriile emoționale. Acum am și unele financiare, am cheltuit mulți bani și am sperat că o să mă vindec. Pe ce i-am dat? Pe medici, terapie, alcool, medicamente. N-ai idee câte încercări am făcut și când m-am luptat să mi-l scot din piept!
Toată lumea îmi spune „Cât de norocoasă ești că ai ieșit dintr-o relație care îți distrugea sufletul!”, dar nimeni nu se gândește la cheltuielile pe care le presupune. Sănătatea mea. Banii mei. Viața mea. Nimic nu va mai fi niciodată la fel. Totul este diferit după plecarea lui. Iar el nu a trebuit să-și facă nicio grijă pentru nimic. Toate astea nu au ajuns niciodată la urechile lui.
Bărbatul acesta pe care l-am iubit atât de mult nu a fost niciodată al meu. Era cu mine doar în visele mele. Mi-am dat seama de asta într-o noapte după ce m-am îmbătat zdravăn. Abia puteam sta în picioare, chicoteam în sinea mea și mă distram singură. Îmi tot repetam că nu am nevoie de el și de nimeni altcineva. Dar datele problemei s-au schimbat când s-a instalat mahmureala. Atunci am realizat că în mintea și în inima mea a rămas doar durere. Nu mă trezisem cu o durere de cap din cauza nopții de pomină pe care o avusesem, ci începusem să simt acut dorul provocat de lipsa lui.
Am lăsat mult de la mine, am renunțat la tot. El a rămas în vechiul nostru cartier, iar eu m-am mutat într-o casă nouă. Când am fost să-mi împachetez lucrurile, dintr-o dată, zidurile acelea pe care le iubeam înainte îmi făceau respirația să se strângă. Am conștientizat că e imperios necesar să mă mut, căci acei patru pereți au făcut ca eu să nu pot dormi, să mănânc sau să funcționez ca o ființă umană normală. Așa că am plecat. Am început o viață nouă, într-un loc total necunoscut. El a primit confortul de acasă, casa care era cândva a noastră, care acum nu mai este și a mea.
O vreme nu m-a consolat nici mila pe care o primeam de la toți cei pe care îi cunosc. Toată lumea știa cât de mult îl iubeam, știau toți cât de mult am investit în acea relație. Știau tot ce am făcut pentru el și cum aș fi renunțat la tot ca să îi fiu alături. A fost jenant pentru ei să știe toate astea și să afle apoi că a plecat ca un barbar. Mi-au aruncat priviri triste și mi-au spus că mi-ar fi mai bine așa. Am știut întotdeauna că au dreptate, dar asta nu m-a ajutat să trec mai ușor prin durere. El a ajuns să trăiască de parcă nimic nu s-a întâmplat și nimeni nu i-a oferit compasiune.
Cred că am avut mare nevoie de experiența aceasta. Am învățat multe, așa că mă bucur pentru decizia pe care a luat-o. Chiar dacă am avut momente în care mi-a fost dor de el, un dor profund... Le-am trimis mesaje prietenilor mei în care le spuneam cât de mult îmi lipsește. I-am torturat cu suferința mea și cred că s-au săturat să îmi asculte plângerile. Mereu le spuneam cât de mult îmi doream să îl am din nou lângă mine. Cu toate astea, nu am avut niciodată curaj să îl sun și să îi spun. Sunt convinsă că știa totul.
Era conștient că starea mea nu era deloc bună, că plecarea lui m-a zdruncinat. Dar mai mult de atât, știa că nu se mai poate întoarce. Și-a dat seama că atunci când a plecat, a dat foc la tot ce am construit și că nu mai era cale de întoarcere.
După o vreme, a aflat și el cât de greu este să fii fără mine. Chiar dacă știa că nu are niciun rost să-mi mai trimită mesaje, asta nu l-a oprit să o facă după câteva luni. L-am lăsat să-mi spună toate cuvintele pe care am vrut să le aud atunci, doar că ele s-au transformat în cuvinte care m-au înfuriat extrem de tare acum. Și-a dat seama ce a avut și ce a pierdut, iar în prezent încearcă disperat să recupereze totul.
Cum mă simt eu acum? Sunt eliberată, știu că el m-a eliberat în clipa în care a plecat. Acum nu se mai poate întoarce. Dar știi de ce? Nu mai are unde, fiindcă eu nu o să-l primesc. Bărbații pleacă și se întorc mereu, dar femeile pleacă pentru totdeauna. Sunt demnă și asumată, iar acum a venit rândul meu să-i întorc spatele!
Acest articol este o adaptare a celui publicat pe Thought Catalog.
Citește și: O femeie singură găsește o scrisoare sigilată de la prima ei iubire ascunsă în buzunarul unei geci vechi
Urmareste-ne pe Google News
