Ani de zile mi-am dorit o persoană care să mă iubească. Pe mine. Întreagă. Cu bune, cu rele și cu toate defectele mele. Să mă iubească atunci când eu nu o fac, atunci când mă îndoiesc de mine. Să mă iubească pentru tot ce am eu mai bun și să mă adore pentru fiecare mic detaliu pe care el îl urăsc la mine.
Ani de zile mi-am dorit pe cineva să mă iubească. Și chiar credeam că voi găsi acea persoană. Toată lumea din jurul meu iubea și era iubită. Făceau ca dragostea să pară atât de ușoară... Dar nu era.
Sursa foto: Unsplash
Acea dragoste care te consumă, acea dragoste fără de care nu poți trăi, acea dragoste descrisă în mii și mii de romane de iubire... pe aceea o voiam eu.
Mi-am petrecut mare parte din viață căutând o astfel de poveste de iubire. Și nu am găsit-o niciodată. La un moment dat, chiar mi-am zis că poate acest gen de iubire nu este pentru mine.
Mi-am dat seama și că obișnuiam să o caut în cele mai nepotrivite locuri. Mă așteptam ca acele persoane care nu înțeleg cum vreau să fiu iubită să mă iubească exact așa cum îmi doresc eu. Ce naivă eram...
Crede-mă când îți spun că întotdeauna am crezut că iubirea și fericirea merg mână în mână. Nu poți avea una fără alta... Cel puțin așa credeam. Realitate este total alta.
Sincer, unii dintre cei mai incredibili oameni care mi-au fost prieteni se bucurau de dragostea asta la care visam eu. Dar știi... nu erau fericiți. Deloc. Vezi tu, în timp ce eu tânjeam după iubire, ei așteptau un motiv de bucurie în viața lor.
Îmi aduc aminte că în urmă cu câțiva ani mă întrebam dacă eram fericită cu viața mea. Eram fericită cu mine? Nu... Deloc. Eram atât de nemulțumită de existența mea, eram atât de dezamăgită de propria persoană.
Dar e amuzant cât de multe lucruri se pot schimba atunci când alegi să fii sincer. Cu tine. Cu cei care te înconjoară. Într-adevăr, totul a luat o altă întorsătură atunci când am început să zic lucrurilor pe nume. Și din fericire sau nu, m-a urmat și soțul meu.
Am început să ne zicem tot ce aveam în minte. Am început să ne zicem tot ce simțeam. Ne-am spus adevărul și doar adevărul, până când, într-un final, nu mai era nimic de zis.
Pe tot parcursul căsniciei mele mi-am dorit acea poveste clasică de iubire, dar fără vreun motiv anume. Pur și simplu voiam să trăiesc, să simt fiori. Dar, din păcate, soțul meu nu a reușit niciodată să-mi ofere ce voiam. Chiar și când încerca să o facă, nu simțeam nici măcar un strop de bucurie.
Mi-a oferit toată iubirea din lume, nu aș putea nega asta, dar eu nu simțeam nimic. Nu eram deloc fericită. De ce? Ei bine, se pare că niciodată nu am avut nevoie de acest gen de iubire. Toată viața mea am fost în căutarea unei versiuni extrem de nerealiste a dragostei, una care nu există.
Mi-a luat atât de mult să înțeleg. Nu aveam nevoie de iubirea nimănui. Aveam nevoie doar și doar de dragostea mea. Eu trebuia să mă iubesc, eu trebuia să mă apreciez, să mă accept. Și nu am făcut-o.
Mi-am găsit fericirea abia când am înțeles acest lucru. Mi-am descoperit și un alt scop în viață în afară de a fi mamă și soție. Am devenit independentă. Am început să mă pun pe primul loc. Și ghici ce? Am început și să-mi iubesc viața. Iar mai apoi, totul s-a așezat... Pentru că, într-adevăr, dragostea de sine poate face minuni.
Iubește-te pe tine, înainte de toate. Nu mai aștepta dragostea altcuiva. Tu, singură, îți poți oferi tot ce ai nevoie....
Citește și: Cum să treci, fără să o iei razna, peste încercările cele mai grele ale vieții
Sursă articol: Lovewhatmatters
Urmareste-ne pe Google News
