O mică eroină, în vârstă de 12 ani, își salvează cei 4 frați mai mici din incendiul care le-a distrus casa

O mică eroină, în vârstă de 12 ani, își salvează cei 4 frați mai mici din incendiul care le-a distrus casa

Redactor Divahair.ro

De multe ori, viața ne surprinde în cele mai neașteptate și incredibile moduri. Uneori, avem norocul ca aceste surprize să ne lumineze chipul, iar alteori, din păcate, putem deveni victimele unor traume greu, mult prea greu de dus. Dar asta este viața, până la urmă, nu-i așa? Povestea de astăzi, totuși, este despre o micuță eroină, care a șocat o lume-ntreagă cu determinarea și curajul ei.

Deysi Garza Aguirre nu avea nici cea mai mică idee că viața ei va lua o întorsătură de-a dreptul ciudată în dimineața următoare, atunci când s-a pus la somn în data de 22 iulie 2022. Fata, de doar 12 ani, a ațipit pe canapea, în timp ce frații, verișorii și mătușa sa dormeau fiecare în alte camere. Totul se întâmpla în Clinton, Oklahoma.

Imagine cu Deysi Garza Aguirre în timp ce dă un interviu
Deysi Garza Aguirre

Puțin mai târziu, chiar la primele ore ale zilei de 23 iulie 2022, Deysi a fost trezită de un zgomot ciudat pe care nu-l mai auzise niciodată, asemănător unei pocnituri. Fata s-a ridicat imediat de pe canapea și a descoperit că sunetul venea de la un cablu electric din încăpere. Era clar că toată lumea din casă era pândită de pericol. Și tocmai de aceea, Deysi și-a păstrat calmul și a început să oprească toate prizele electrice din locuință. Ea și-a dat seama că dacă nu acționează imediat lucrurile ar fi scăpat de sub control.

Însă aventura nu se termină aici. În timp ce deconecta prizele electrice din casă, fata a observat că măsuța, canapeaua și alte obiecte din cameră au fost cuprinse de flăcări mistuitoare. Dar Deysi nu s-a speriat nici de această dată. Ea știa că trebuie să își salveze întreaga familie de incendiul nemilos.

"Nu-mi amintesc la ce mă gândeam, dar încercam doar să-i scot afară", își amintește ea despre acel moment.

Și din fericire, fata a reușit să-și ducă planul la bun sfârșit. Unul câte unul, frații, verișoara și mătușa ei au ieșit din casă și au privit, cu teroare, cum flăcările se răspândeau de la o cameră la alta. În doar câteva momente, toate colțurile casei fuseseră deja cuprinse de foc. Între timp, Deysi s-a repezit la casa unui vecin pentru a suna la numărul de urgențe.

Pompierii au sosit câteva minute mai târziu. Însă nu mai era nimic de salvat. Casa era deja făcută scrum, iar micuța salvatoare și familia sa nu mai aveau unde dormi, nu mai aveau un loc pe care să-l numească casă. Totuși, ceea ce conta cu adevărat era că, până la urmă, familia era sănătoasă și în siguranță. Dacă Deysi ar fi ignorat zgomotele făcute de scântei, s-ar fi putut întâmpla o adevărată tragedie.

"Este o fetiță uimitoare. Este mult peste vârsta ei", a spus un oficial de la Departamentul de Pompieri din Clinton.

Imagine cu Deysi Garza Aguirre și familia ei, alături de un oficial de la departamentul de pompieri

Imediat după ce incendiul a fost stins, fata și familia sa au putut verifica locuința pentru a vedea dacă a mai rămas ceva întreg. Ei bine, canapeaua pe care Deysi obișnuia să doarmă era arsă în întregime, la fel ca restul mobilierului din casa lor.
Câteva zile mai târziu, echipa de la postul de televiziune Koco 5 a venit să vadă rămășițele casei și să îi ia eroinei un interviu.

"Dormeam chiar aici, iar focul a început chiar acolo, deci am fost foarte aproape de foc.", a mai mărturisit ea.

Deși a fost extrem de dureros să-și vadă casa făcută ruine, Deysi a reușit să cucerească inimile internauților din lumea-ntreagă cu vitejia sa. Aceasta a atras atenția Departamentului de pompieri din Clinton și a primit Premiul pentru Curaj și Bravură al aceleiași instituții.

"Aceasta este Deysi Garza Aguirre, are 12 ani și este o eroină. Chiar dacă și-au pierdut casa, familia lor este încă întreagă", se arată într-o postare pe Facebook, unde au fost distribuite fotografii cu Deysi și familia ei.

Oficialii departamentului de pompieri au explicat că fetița de 12 ani și-a salvat familia de la o tragedie teribilă, motiv pentru care au vrut să-i răsplătească eforturile cu un premiu. După ce a primit atât de multă dragoste și apreciere, ea a zis:

"Toată lumea mi-a spus că sunt o eroină. Mă simt bine pentru că mi-am salvat familia".

Imagine cu Deysi Garza Aguirre alături de un oficial de la Departamentul de Pompieri Clinton

Ulterior, întreaga familie a fetei a primit ajutor din partea locuitorilor din Clinton. Departamentul de Pompieri din Clinton a distribuit pe pagina lor de Facebook un link către o strângere de fonduri dedicată acesteia. Mai mult de atât, un bărbat cu suflet mare s-a oferit le doneze tuturor membrilor familiei îmbrăcăminte și haine.

De asemenea, oameni de peste tot din lume au lăsat comentarii de apreciere la postarea făcută de Departamentul de Pompieri:

"Bravo! Sper că este super mândră de ea însăși. Este cu siguranță o eroină. Îmi pare atât de rău că și-au pierdut casa și bunurile, dar mă bucur că a reușit să îi scoată pe toți afară. Ce fată curajoasă și uimitoare".

"Această situație mi-a făcut pielea de găină! Ce domnișoară minunată și curajoasă!"

Ce crezi despre această poveste emoționantă? Ce ai fi făcut dacă erai în locul lui Deysi?

Citește și: Eram înăuntru când au avut loc atacurile teroriste din 11 septembrie. Asta este povestea mea

Surse foto: Facebook, Facebook, Youtube

Surse articol: Amomama, NewsbreakSpotonoklahom

Articolul urmator
Un bărbat a fost părăsit de soție după ce unul din copii lor a fost diagnosticat cu cancer. Bărbatul își crește singur cei 7 copii
Un bărbat a fost părăsit de soție după ce unul din copii lor a fost diagnosticat cu cancer. Bărbatul își crește singur cei 7 copii
In ce casa ar trebui sa locuiesti?
Incepe quiz
In ce casa ar trebui sa locuiesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.