Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Beneficiile consumului de Tulsi pentru organism: ce spun studiile?

Vineri, 13.03.2020

Cu siguranță trebuie să fi auzit și tu de Tulsi sau de „Busuiocul Sfânt”, cum mai este numit. Planta, ce crește pe teritoriul Indiei, a fost considerată vindecătoare din cele mai vechi timpuri, adulată și apreciată pentru virtuțile sale.

Dacă azi ne codim însă să mai acceptăm de la sine tot ceea ce afirmau străbunii noștri, studiile sunt considerate de majoritatea dintre noi drept piatra de temelie a cunoștințelor moderne. Tocmai de aceea, noi am adunat cele mai cunoscute cercetări asupra Busuiocului Sfânt sau a Tulsi, care au reușit să demonstreze virtuțile adaptogene, antimicrobiene, antiinflamatorii, cardioprotectoare și pro-imunitate pe care le are această plantă sacră.

În ceea ce privește studiile cercetate, acestea au apărut în teze sau cărți, au fost prezentate în conferințe sau sunt regăsite în baze de date electronice precum Cochrane Library, Google Scholar, Embase, Medline, PubMed, Science Direct și Indian Medical. În total, Tulsi a beneficiat de atenție în 24 de studii care s-au axat pe metabolism, boli cardiace, pe susținerea imunității și a neurocogniției. Ce este de remarcat este că toate aceste studii au scos în evidență rezultate clinice favorabile și toate au exclus efectele adverse.

Rămâi alături de noi pentru a descoperi de ce Tulsi este unul dintre cele mai apreciate remedii pentru diabet, sindrom metabolic și împotriva stresului. Mai jos avem cele mai bune dovezi, studiile de specialitate!

femeie bea ceai

Ce este Tulsi?

Înainte de a-ți povesti de ce Tulsi este atât de omagiat de studii, să aflăm mai multe informații despre plantă. Tulsi în hindi sau Tulasi în sanskrită, acest remediu antic este denumit Busuiocul Sfânt în română și Ocimum sanctum în latină. Făcând parte din familia Lamiaceae, de pe subcontinentul indian, Tulsi este folosit atât în bucătărie, dar și în medicină, purificând de asemenea casa și sufletul.

În Ayurveda, Tulsi mai este denumit și „elixirul vieții” și pe bună dreptate. Alintat și ca „Regina Plantelor Medicinale”, planta era folosită pentru bronșite, reumatism sau febră, conform „Indian Materia Medica”, dar și pentru tratarea  epilepsiei, a astmului ori a dispneei, sughiţului, tusei, unor afecţiuni ale pielii, infecţiilor parazitale, nevralgiei, durerilor de cap, plăgilor sau a atât de neplăcutelor afecțiuni bucale.

Mai departe, sucul din frunze de Tulsi era utilizat pe post de picături pentru dureri de urechi, iar ceaiul trata afecțiunile gastrice sau bolile hepatice. De partea cealaltă, și rădăcina și tulpina de Tulsi contribuiau la vindecarea înțepăturilor de țânțari, a mușcăturilor de șarpe sau a malariei.

Ce spun studiile despre Tulsi?

Înainte de a trece la analiza studiilor, e important să discernem că în acestea apar în fapt trei tipuri de Tulsi: Ocimum tenuiflorum (or Ocimum sanctum L.) ce include de fapt două tipologii distincte din punct de vedere botanic sau fitochimic, Rama sau Sri Tulsi (frunze verzi) și Krishna ori Shyama Tulsi (frunze purpurii), alături de Ocimum gratissimum, pe care îl mai cunoaștem și sub numele de Vana ori Tulsi sălbatic/de pădure (frunze verde închis).

Mai jos, noi vom folosi însă pentru toate aceste specii aceeași denumire, de Tulsi, dat fiind faptul că, per ansamblu, planta este aceeași.

Intens cercetat în ultimii 10 ani, dar făcând și obiectul unor studii mai vechi de atât, Tulsi a fost preamărit pentru virtuțile sale adaptogene, metabolice, imunomodulatorii, anticancerigene, antioxidante, hepatoprotectoare, radioprotectoare, antimicrobiene ș antidiabetice. Studiile au fost realizate atât pe oameni, dar și pe animale, dar noi ne vom axa cu precădere pe primele dintre ele.

Cele mai importante sunt astfel 24 de studii independente, care te vor convinge că e musai să dai nu o șansă, ci mai multe minunatului Tulsi. Cercetările au inclus peste 1111 de participanți, cu vârste cuprinse între 10 și 80 de ani, și numai 4 studii au limitat grupa peste 40 de ani. Dintre cercetări, doar 3 au avut parte de mai mult de 100 de participanți.

În ceea ce privește durata studiilor, aceasta a fost cuprinsă între 2 și 13 săptămâni, cu cantitățile administrate variind de asemenea. Doar 8 dintre cele 24 de studii au luat în calcul și efectul de placebo.

Cu o asemenea diversitate, e clar că urma să primim un răspuns concludent. Dar la ce excelează, totuși, Tulsi? Studiile au virat spre trei domenii: metabolism și diabet, imunitate și efecte asupra psihicului. Îți spunem mai jos cum a impresionat Busuiocul Sfânt.

Tulsi împotriva diabetului

Una dintre bolile societății prezente, diabetul răpune anual milioane de oameni. În ceea ce privește legătura dintre Tulsi și această boală a metabolismului, 17 studii s-au axat pe tulburările metabolice, 10 pe diabetul de tip 2 (în special pe măsurarea nivelului de glucoză din sânge, a lipidelor și a tensiunii arteriale) și un studiu a examinat simptomele asociate diabetului de tip 2 (polidipsia, polifagia, poliuria, transpiraţia, oboseala, mâncărimi ale pielii și dureri de cap). În cele din urmă, un singur studiu a luat în calcul obezitatea asociată diabetului și schimbările de acid uric la pacienții cu gută.

Șase dintre studii au luat în calcul și efectul de placebo, iar în ceea ce privește durata, opt s-au întins pe 2-5 săptămâni și șase pe 12-13 săptămâni. Diferențele au fost, în multe cazuri, incredibile: simpla extindere a duratei de folosire a Tulsi de la 4-5 săptămâni la 12-13 săptămâni a presupus o scădere dramatică a nivelului de zahăr din sânge.

Primul test care măsoară eficiența Tulsi în tratamentul diabetului a avut loc în 1964 și a inclus 10 participanți cu diabet de tip 2. Pe durata celor 12 săptămâni, subiecții au primit 14 g de Tulsi Krishna, iar la 9 din 10 s-a constat scăderea glicemiei.

Zece ani mai târziu era pus la cale primul test clinic cu placebo. De data aceasta, după 4 săptămâni de administrare a 3,5 g de frunze de Tulsi, pacienții cu diabet de tip 2 au prezentat ameliorări ale nivelului de glucoză serică și din urină.

De asemenea, Rai et al. a remarcat că după suplimentarea timp de două săptămâni cu pudră de Tulsi, pacienții cu diabet de tip 2 se bucurau de reducerea nivelului glicemiei, dar și de îmbunătățirea valorilor proteinelor glicate, a acidului uric și a lipidelor. Rezultate asemănătoare erau obținute de alte studii cu durată mai lungă, dintre care un test clinic s-a concentrat numai pe pacienții obezi, ce au prezentat ameliorarea profilului lipidic, iar altul pe subiecții sănătoși.

Niveluri la fel de bune au înregistrat și Hemoglobina glicozilată, după ce participanții la un studiu de 12 săptămâni primiseră 300 mg de frunze de Tulsi și tratamentul antidiabetic obișnuit, comparativ cu bolnavii cărora li se administrase doar medicamentația tradițională.

Glicemia a scăzut și într-un studiu de 2 săptămâni în care respondenții primiseră 2g de frunze de Tulsi, iar într-o cercetare de 12 săptămâni, aceeași cantitate de Tulsi (simplu sau alături de Neem) au ameliorat toate simptomele diabetului de tip 2.

Cercetările s-au axat și pe măsurarea lipidelor sferice, al căror nivel a fost îmbunătățit fără a afecta tensiunea, după ce adulții cu diabet primiseră 300mg de extract etanolic de frunze de Tulsi pentru 4 săptămâni. Nici vârsta nu contează: pacienții între 60 și 80 de ani, cu simptome psihosomatice prezentau îmbunătățiri ale profilului lipidelor după 3g de Tulsi administrate pentru 12 săptămâni.

De asemenea, a fost luată în calcul și masa corporală a pacienților obezi. Într-un studiu de 8 săptămâni, 250mg de extract de frunze de Tulsi oferite de două ori pe zi pacienților rezultau în modificări pozitive ale masei corporale și ale profilului lipidic.

frunze de Tulsi

Tulsi și imunitatea

Cinci studii clinice au luat în calcul răspunsul imun al organismului atunci când este ajutat cu Tulsi. Astfel, un studiu restrâns cu efect aleatoriu placebo a constatat îmbunătățirea imunității în urma a 300mg de extract etanolic de frunze de Tulsi administrate timp de 4 săptămâni.

Voluntarii tineri dintr-o cercetare de două săptămâni, care primiseră batoane nutriționale fortificate cu 1g de extract etanolic din frunze de Tulsi au luptat cu mai mult spor cu infecțiile virale, au prezentat o diminuare a nivelului de virus herpetic din salivă și au fost mai puțin obosiți.

Alte două studii au luat în calcul administrarea a 10mg de extract apos de frunze proaspete de Tulsi pentru bolnavii de infecții virale acute sau de encefalită virală acută. În cadrul lor, rata de supraviețuire era mai mare după doar 4 săptămâni de tratament cu Busuioc Sfânt. Efecte similare au fost constatate și în cazul hepatitei virale.

În ceea ce privește astmul, 500mg de frunze uscate de Tulsi, administrate de trei ori pe zi, au ameliorat capacitatea pulmonară și au diminuat simptomele. E de remarcat!

Tulsi și sistemul nervos

Patru studii s-au concentrat pe efectele neurocognitive și pe îmbunătățirea funcțiilor sistemului nervos indiferent de vârstă, sex, formulă, doză sau calitate.

Astfel, un studiu axat pe 40 de adulți sănătoși a arătat că 300mg administrate zilnic susțineau flexibilitatea cognitivă și memoria pe termen scurt, fără să prezinte însă același efect remarcabil și asupra stresului. Cu toate acestea, stresul era și el diminuat în alte trei studii, care demonstrau și reducerea anxietății, după perioade mai lungi de administrare a Tulsi.

De asemenea, alte trei studii puneau în evidență o reducere de până la 39% a stresului la pacienții care prezentau probleme psihosomatice.

Ce reiese de aici? Că în urma acestei analize, realizate pentru prima dată în literatura de specialitate, putem conchide că Tulsi are efecte pozitive asupra imunității, metabolismului, sistemului nervos și un rol important pentru tratarea multor afecțiuni specifice epocii moderne, fie ele psihologice, fiziologice, imunologice sau metabolice.

De ce impresionează însă Tulsi? Frunza, cea mai folosită parte din compoziția sa, conține mulți compuși bioactivi, printre care se remarcă eugenolul, acidul ursolic, betacariofilenul, linalolul și cineolul. Acestea reglează mecanismele celulare care reduc glucoza din sânge, inhibă transformarea carbohidraţilor complecși în glucoză și tratează diverse alte afecțiuni.

Ce mai trebuie remarcat? Că Tulsi nu are efecte adverse, indiferent de doză, formulă, vârstă sau sex. Singura problemă întâmpinată au fost stările de amețeală, iar pe termen lung nu s-a înregistrat niciun incident neplăcut. Ce putem conchide? Că Tulsi este mai mult decât sigur pentru a fi folosit pe durate lungi.

Sigur, eficace atât în mediu în vitro, dar și în vivo, Tulsi este planta sănătății și a stării de bine a omului. Consumă prin suplimente sau sub formă de ceai, cu o aromă inegalabilă, unică.

Poți citi mai multe despre studiul asupra efectelor Tulsi aici, iar pentru comenzi online, Organic India te așteaptă cu brațele deschise.    

Fii activă în protejarea sănătăţii tale și a celor dragi ţie și vei descoperi puterea de a aduce un impact pozitiv atât în viața ta, cât și în jurul tău! Intră în Comunitatea #AdevarataStareDeBine și descoperă beneficiile celor mai renumite plante medicinale ayurvedice, 100% certificate organic, oferite cu iubire și conştiinţă de ORGANIC INDIA.

Pentru detalii, vizitează www.organicindia.ro.

Surse foto: iStock, Organic India

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!