Contraceptia - ce metode avem la dispozitie?

Contraceptia - ce metode avem la dispozitie?

Andron Georgiana

Contraceptia are drept scop impiedicarea aparitiei sau dezvoltarii unei sarcini. Astazi, ingeniozitatea combinata cu stiinta ne pun la dispozitie o varietate de metode contraceptive.

Pilulele contraceptive orale

"Pilula" este cea mai utilizata metoda contraceptiva. Consta in administrarea zilnica a unei tablete care contine hormoni: estrogen si progesteron in cazul pilulelor combinate sau doar progesteron pentru mini-pilula contraceptiva. Trebuie administrate in urma unui consult de specialitate, deoarece unele afectiuni le interzic utilizarea.

Sterilizarea feminina

Reprezinta o metoda de contraceptie permanenta, prin care se intrerupe definitiv capacitatea de reproducere a femeii. Principiul sterilizarii feminine este de a intrerupe continuitatea trompelor uterine, pentru a impiedica intalnirea dintre spermatozoid si ovul. Efectul contraceptiv se instaleaza imediat dupa operatie, dar aceasta nu poate controla aparitia unor sarcini ectopice (extrauterine).

Sterilizarea masculina

Cunoscuta si sub denumirea de vasectomie, este mai sigura si mai simpla decat varianta feminina. Sterilizarea masculina consta in intreruperea chirurgicala a continuitatii vasului deferent (prin care trec spermatozoizii, pentru a iesi). Aceasta metoda nu duce la disfunctii erectile, dar efectul sigur se instaleaza dupa aproximativ 3 luni de la interventie. Trebuie mentionat ca un numar scazut de barbati pot dezvolta Sindromul Dureros Post-Vasectomie.

Prezervativul masculin

Reprezinta o bucata subtire de latex, poliuretan sau intestin animal, care ia forma penisului si creeaza o bariera intre sperma si vagin. Este o metoda la indemana oricui, care ofera protectie si impotriva BTS. Dezavantajul il constiuie riscul de rupere, care poate fi prevenit prin utilizarea corecta. Este bine sa avem la indemana un spermicid (substanta care ucide spermatozoizii), in eventualitatea unor astfel de accidente.

Prezervativul feminin

Este confectionat doar din poliuretan (poate fi folosit cand latexul provoaca alergii) si contine doua inele flexibile: cel inchis este introdus in vagin iar cel deschis mentine o parte a prezervativului la exterior.

 

Desi reprezinta o metoda contraceptiva eficienta, este putin folosita deoarece are un cost ridicat, nu se gaseste usor si este nevoie de o perioada in care sa inveti cum se foloseste. Cu toate acestea, prezervativul (atat cel feminin cat si cel masculin) este singurul mijloc prin care putem preveni atat o sarcina cat si o BTS.

DIU (Dispozitiv Intra-Uterin)

DIU se numeste sterilet si este un obiect in forma literei "T", cu doua fire de control in unul din capete. Aceste fire ajuta medicul atunci cand verifica pozitia dispozitivului sau cand se doreste scoaterea lui. Steriletul este ales de catre femei care au avut nasteri si trebuie cunoscute posibilele riscuri: expulzia (poate iesi), perforarea uterului, infectiile, aparitia unei sarcini ectopice si problemele de fertilitate. Spre deosebire de pilula, DIU ne ingreuneaza perioadele menstruale si poate provoca neplaceri partenerului in timpul actului intim (barbatii pot simti firele dispozitivului).

SIU (Sistem Intra-Uterin)

Este asemanator DIU, dar mai eficient. SIU contine un ,,rezervor" cu progesteron, care se elibereaza treptat si de aceea este folosit in tratarea dereglarilor menstruale. Nu afecteaza actul intim si are o valabilitate de pana la 5 ani, dar precum steriletul, poate cadea sau penetra peretele uterin.

Coitus interruptus (Raportul sexual interupt)

Consta in retragerea penisului inainte de ejaculare si este o metoda ineficienta deoarece:
- momentul ejacularii nu este prezis mereu cu exactitate;
- barbatul produce un lichid pre-ejaculator, asupra caruia nu are control si care contine sperma;
- diminueaza placerea.

Planificarea naturala

Include metoda calendarului, metoda temperaturii bazale si metoda mucusului cervical si consta in urmarirea zilelor fertile ale femeii. Reprezinta un set de metode riscante, doarece sunt foarte usor influentate de orice variatie a stilului de viata.

Injectiile contraceptive

Acestea constau in injectarea unui hormon similar progesteronului si sunt preferate de multe femei deoarece au efect indelungat. Se utilizeaza doar dupa un consult medical iar dezavantajele constau in faptul ca poate deregla menstruatia si substanta dispare din organism la 3 luni dupa incetarea utilizarii.

Plasturele contraceptiv

Nu te-ai fi gandit ca un pansament poate impiedica aparitia unei sarcini. Dar o data atasati pielii, acesti plasturi elibereaza hormoni si te protejeaza ca si cum ai folosi pilula. Cu deosebirea ca plasturele trebuie aplicat doar o data pe saptamana.

Diafragma si cupola cervicala

Diafragma si cupola cervicala (varianta sa mai mica) sunt cupole moi de cauciuc, folosite impreuna cu un spermicid si care acopera colul uterin.

 
Asadar, lumea medicala ne ofera numeroase metode contraceptive. Alege-o pe cea potrivita impreuna cu partenerul si cu un medic, dar fii constienta ca, in cazul fiecareia exista un risc infim de aparitie a sarcinii. Un motiv in plus pentru a le utiliza corect.

Bibliografie:

http://www.americanpregnancy.org
http://www.netdoctor.co.uk
http://www.youngwomenshealth.org

Articolul urmator
Cacao ceremonială: beneficii și mod de preparare
Cacao ceremonială: beneficii și mod de preparare
Ce trebuie sa faci ca sa te vrea barbatul dorit?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te vrea barbatul dorit?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.7 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    Cristiana (anonim)
    30 aprilie 2013 13:01

    Mie mi se pare foarte interesant articolul. Daca ar avea acces la el mai multe femei, ar fi nemaipomenit. Cea mai buna metoda contraceptiva, in opinia mea, ar fi injectia contraceptiva. Despre aceasta metoda mi-a vorbit si ginecologul Claudia Teodorescu, de la Clinica Donna, la una din consultatiile de rutina, la care ma duc. Mi-a spus ca sunt cele mai eficiente si nici nu imi dauneaza organismului.