Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Cum sa purifici apa acasa

Adelina Ion

In ultima vreme, s-a impamantenit tendinta ca, in scopul hidratarii sau al satisfacerii senzatiei de sete, sa se inlocuiasca apa de la chiuveta cu cea imbuteliata. Desi in legatura cu prima nu exista certitudinea lipsei de agenti contaminanti din compozitia ei, iar in legatura cu a doua se vehiculeaza ideea ca peturile sunt toxice, este cert faptul ca nu putem renunta la acest element vital. Tocmai de aceea, in articolul de fata, ne-am gandit sa va oferim o solutie ieftina si sanatoasa: purificarea apei de la chiuveta.

Iata, asadar, care sunt cele mai sigure metode prin care putem obtine purificarea apei si care este modul corect de depozitare a acesteia!

Purificarea apei prin fierbere

Apa nepotabila este usor de recunoscut dupa faptul ca este colorata, are un miros neobisnuit, iar uneori poate contine si materii solide. Totusi, in cazurile de urgenta majora, in care practic nu exista alternative, o putem consuma si pe aceasta, insa nu inainte de a o "trata" in scopul indepartarii microorganismelor pe care le contine. Pot exista numeroase motive pentru care sa fii pusa in situatia de a stoca apa: fie lucrarile la conductele de apa pot duce la intreruperea acesteia pentru cateva zile, fie, din cauza acelorasi lucrari, apa sa devina, pentru o perioada, nepotabila, fie au avut loc defectiuni la statia locala de filtrare a apei, fie esti nevoita sa pleci la drum lung, fie se pot ivi situatii de urgenta (cutremure, calamitati, inundatii). 

In cazul in care sursa ta de apa este nesigura, cel mai bun mod de a distruge microorganismele existente in ea este sa o fierbi. Daca, din diferite motive, nu ai acces la apa potabila o perioada indelungata, potentiale surse de apa ar fi apa de ploaie, din rauri si parauri, din izvoare naturale sau din bazine. Purificarea apei este o etapa deosebit de importanta, de aceea si apa provenita din aceste surse trebuie fiarta inainte de a fi consumata. Retine, insa, ca majoritatea poluantilor chimici nu pot fi eliminati prin fierbere!

Daca observi ca apa este tulbure, filtreaza-o inainte de a o consuma. In acest scop, poti folosi filtre de cafea, prosoape de hartie, tifon sau dischete de bumbac, pe care sa le introduci intr-o palnie. Apa astfel filtrata trebuie fiarta cel putin un minut, apoi racita si pusa in recipiente. Adauga in fiecare recipient cate 2 picaturi de inalbitor de uz casnic, care sa contina 5,25% hipoclorit de sodiu si care are rolul de a pastra calitatea apei in timpul depozitarii.

Purificarea apei cu ajutorul inalbitorului de uz casnic

Inalbitorii de uz casnic contin, de regula, clor in procente cuprinse intre 5,25% si 8,25%. Pentru purificarea apei, se recomanda adaugarea catorva stropi de inalbitor. Totusi, indiferent de concentratia de clor pe care o contin, acestia nu pot distruge poluantii chimici. 

Colecteaza apa de la chiuveta in cateva recipiente, nu inainte de a o filtra inainte de a adauga inalbitorul. Adauga-l respectand urmatoarea schema: 1 litru apa - 5 picaturi de inalbitor, 2 litri apa - 10 picaturi de inalbitor, 4 litri apa - un sfert de lingurita de inalbitor, 20 litri apa - o lingurita de inalbitor, 40 litri apa - 2 lingurite de inalbitor. Amesteca bine recipientele dupa ce ai adaugat inalbitorul si lasa-l sa actioneze cel putin 60 de minute inainte de a incepe sa consumi din aceasta apa.

 

Depozitarea apei in conditii de siguranta

Daca te hotarasti sa iti faci rezerve de apa, ar trebui sa iei in considerare urmatoarele aspecte: calculeaza cate 3 litri pentru fiecare persoana pe zi. De asemenea, inainte de a o depozita in recipiente, incepe prin purificarea apei, mai ales daca nu esti sigura de calitatea acesteia.

Colecteaza apa in recipiente curate, de tipul sticlelor in care s-au aflat bauturi racoritoare, in recipiente smaltuite sau de metal. Nu reutiliza niciodata, cu atat mai putin in acest scop, sticle in care s-au aflat substante toxice, chimicale sau uleiuri. Inchide bine sticlele, eticheteaza-le cu data si depoziteaza-le intr-un loc racoros si intunecat. Inlocuieste apa la fiecare 6 luni.

Cunosti si alte metode de purificare a apei? Ai fost pusa vreodata in situatia de a apela la solutia purificarii apei?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (7)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!