Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

De ce este important să facem testul pentru hemoglobină

Miercuri, 15.02.2017
de Alexa Galgau

Una dintre analizele de rutină pe care le facem este cea de sânge, în cadrul căreia ne este măsurat și nivelul de hemoglobină. Această substanță este esențială pentru sănătatea noastră și un dezechilibru al cantității de hemoglobină poate să ducă la apariția unor boli serioase.

Află de ce este important să facem regulat testul pentru hemoglobină și ce poate să spună acesta despre sănătatea noastră!

hematii

Totul despre testul pentru hemoglobină

În cazul în care nu ai probleme de sănătate, este recomandat să faci analizele de rutină o dată pe an. Tot atunci se face și testul pentru măsurarea hemoglobinei, o proteină din celulele roșii care transportă oxigen la organe și țesuturi, preluând mai departe dioxidul de carbon și transportându-l pentru a fi eliminat din corp.

Testul pentru hemoglobină se face în mai multe scopuri:

  • pentru a verifica starea generală de sănătate: măsurarea hemoglobinei face parte din analizele de rutină pe care orice om trebuie să le facă;
  • pentru a diagnostica o condiție medicală: atunci când ai anumite simptome, precum amețeli, stare de oboseală sau slăbiciune, medicul poate să suspecteze că ai anemie sau o altă condiție legată de hemoglobină;
  • pentru a monitoriza o condiție medicală preexistentă: dacă ai fost diagnosticată cu anemie, de pildă, va fi nevoie să faci mai des testul pentru hemoglobină, pentru a observa evoluția bolii.

Dacă urmează să faci doar testul pentru hemoglobină, poți mânca și bea normal înainte de analize, dar dacă sângele va fi folosit și pentru alte analize, e posibil să nu ai voie să mănânci o vreme înainte.

test de sange

Cum să interpretezi rezultatele testului pentru hemoglobină

Nivelul normal al hemoglobinei este: 13.5-17.5 g/dl la bărbați, 12-15.5 g/dl la femei. Valorile normale variază în funcție de vârstă, iar uneori sunt diferite de la o clinică la alta, dar fără mari diferențe. Un nivel ușor scăzut al hemoglobinei nu este întotdeauna un semn al unei boli. De exemplu, femeile însărcinate au întotdeauna un nivel scăzut al hemoglobinei.

În schimb, un nivel foarte scăzut al hemoglobinei este asociat cu bolile care conduc la o scădere a celulelor roșii din corp, fie printr-o producție scăzută, fie prin distrugerea lor sau prin pierderea sângelui în urma unei accidentări.

Cel mai adesea, hemoglobina scăzută înseamnă că ai anemie, dar poate să mai fie cauzată și de următoarele afecțiuni:

  • cancer;
  • ciroză;
  • boala Hodgkin's;
  • hipotiroidism;
  • boala cronică de rinichi;
  • cistită;
  • leucemie;
  • gastrită.

Anemia este o boală foarte comună printre femei, din cauza pierderii însemnate de fier din timpul menstruației. Însă există multe cauze ale anemiei, iar determinarea lor este esențială pentru adoptarea unui tratament adecvat.

Simptomele anemiei sunt:

  • somnolență;
  • slăbiciune;
  • amețeli;
  • dureri de cap;
  • amorțeală în mâini și în picioare;
  • piele palidă;
  • temperatura scăzută a corpului;
  • bătăi neregulate ale inimii;
  • dureri în piept;
  • dificultate în a respira;
  • iritabilitate.

Descoperă și cele mai bune 7 alimente pentru anemie!

Cazurile în care nivelul de hemoglobină este prea mare apar în special atunci când capacitatea de oxigenare a corpului este diminuată. Cel mai adesea, fumatul este răspunzător pentru un astfel de rezultat, dar și persoanele care trăiesc la altitudini mari pot avea un nivel crescut de hemoglobină.

În cazuri mult mai rare, testul de hemoglobină poate să iasă anormal de mare din următoarele motive:

  • producția de celule roșii este crescută din cauză că organismul încearcă să compenseze oxigenarea proastă survenită ca urmare a funcțiilor reduse ale inimii și plămânilor;
  • există o disfuncție a măduvei spinării care rezultă în supraproducția de hemoglobină;
  • au fost administrate medicamente care stimulează producția de hemoglobină;
  • insuficiență cardiacă;
  • cancer al rinichiului;
  • cancer al ficatului.

După cum vezi, testul pentru măsurarea hemoglobinei este foarte important și de aceea trebuie făcut cu regularitate!

Nu strică niciodată să iei un supliment alimentar care stimulează producția de hemoglobină, pentru că prevenția este adesea cel mai eficient tratament. Feroglobin lichid, de la Vavian Pharma, crește absorbția zilnică a fierului și zincului și contribuie la formarea hemoglobinei, fiind recomandat pentru toate categoriile de pacienți!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!