Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Doctorul Lucian Dorobanțu, despre inimă, organul asociat cu viața însăși: "Este important să ne informăm corect și să evaluăm periodic sănătatea inimii"

Joi, 23.07.2020

Inima este cel mai important organ al corpului, asociat cu viața însăși, iar sănătatea ei ar trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi. Cu toate acestea, de cele mai multe ori nu îi acordăm importanța pe care o merită. 

Stresul, oboseala, sedentarismul și alți factori dăunători ne slăbesc cel mai vital organ puțin câte puțin, până când situația ajunge să se agraveze. 

Este extrem de important să ne informăm și să renunțăm la obiceiurile noastre zilnice care ne pot pune sănătatea inimii în pericol, implicit viața. 

Doctorul Lucian Dorobanțu, medic primar chirurgie cardiovasculară, ne oferă toate informațiile de care avem nevoie pentru a începe să oferim atenția cuvenită inimii noastre. Specialistul a vorbit despre sănătatea inimii atât la o vârstă înaintată, cât și în perioada tinereții. Fie că suntem conștienți sau nu, chiar și o persoană tânără poate suferi de boli cardiovasculare. 

lucian dorobantu

Sursă foto: Imgur 

Întrebat dacă consumul de vin roșu, ciocolată neagră și momentele fără griji și lipsite de stres fac parte din categoria ingredientelor pentru o inimă sănătoasă, doctorul Lucian Dorobanțu a răspuns: 

Este adevărat că fac bine, pentru că fac parte din dieta mediteraneeană, în care s-a demonstrat că oamenii care consumă acest gen de alimente se îmbolnăvesc mai greu și mai târziu de boli cardiovasculare. Sigur, probabil și datorită faptului că trăiesc pe malul mării și consumă hrană sănătoasă, pește și legume, la care se asociază și o anumită atmosferă și lipsa de stres. Toate acestea contribuie la sănătatea inimii. [...]

Vinul roșu este benefic în cantități moderate. Antioxidantul care se găsește în semințele și pielița strugurilor funcționează ca un scut împotriva bolilor cardiovasculare, îmbunătățește sănătatea vaselor de sânge, normalizează tensiunea arterială, prevenind blocarea arterelor. Un pahar de vin pe zi ajută în prevenția bolilor cardiovasculare. Însă, trei pahare de vin roșu au efectul invers, cresc pulsul și tensiunea arterială", a spus dr. Lucian Dorobanțu într-un interviu pentru doer.ro.

Totodată, specialistul ne recomandă să evităm sedentarismul și să ne creem un obicei în a face sport. Mai mult, acesta ne sfătuiește să încercăm, oricât ar fi de greu, să nu ne mai stresăm și mai mult, să renunțăm la fumat. 

"Ar fi bine să ne mișcăm cât de mult se poate, să uităm de lift și să o luăm pe scări, să mergem pe jos, cu bicicleta. Și ar fi bine să încercăm să nu ne stresăm atât de tare, pe cât societatea ne impune în ziua de astăzi. Dar cel mai bine aș spune ce să nu facem în general: să nu fumăm. Dacă vrem o viață lungă și frumoasă acest aspect este esențial pentru că aud foarte multă lume care spune că fumează dar face sport.

Și asta nu se compensează. Nu există mecanisme compensatorii ci factori de risc foarte clar demonstrați. Mai sunt însă și alți factori extrem de importanți pentru sănătatea inimii. Să nu ne îngrășăm, mai ușor de zis, mai greu de făcut. Chiar și cu dieta mediteraneeană și cu salate depinde de cantitatea pe care o consumăm. Animalele erbivore cântăresc o tonă. Apoi dacă avem diabet, să ne controlăm cu strictețe, dacă avem hipertensiune arterială să o controlăm cu strictețe. Și atunci când avem o problemă să nu uităm să ne adresăm medicului și mai puțin surselor de masă, care sunt bune și ne ajută să ne orientăm, dar nu să găsim drumul corect", a adăugat doctorul. 

sanatatea inimii

Conform doctorului Lucian Dorobanțu, ultimele date arată că din ce în ce mai mulți tineri au început să sufere de afecțiuni cardiovasculare și a explicat care sunt factorii care declanșează aceste boli. 

"Ultimele date ȋncep sa contrazică ipoteza veche conform căreia afecțiunile cardiovasculare apar cel mai frecvent în populația trecută de 65 de ani, arătând trendul ascendent al apariției acestora în populația tânără, sub 50 de ani. De departe, cele mai frecvente sunt bolile coronariene sau îngustări ale arterelor coronare care provoacă angina pectorală. O incidenţă mare au și boli ale valvelor, fie mitrală, fie aortică. Ne adresăm întregii patologii chirurgicale a bolilor de inimă.[...]

Adulții tineri (18-45 de ani), așa cum indică statisticile recente, sunt afectați în ultimele 2 decade de creșterea factorilor de risc cardiovascular: obezitatea, dieta inadecvată, inactivitatea fizică, suprasolicitarea. Abuzul de substanțe, fie că vorbim despre droguri recreaționale (cocaină, opioide), steroizi sau fumat (țigări electronice), reprezintă o cauză importantă pentru creșterea incidenței afecțiunilor cardiace cu potențial letal,chiar la o vârstă tânără. Obiceiurile acestea s-au înmulţit foarte mult ȋn rândul tinerilor. Se fumează mult și atunci este firesc că s-au înmulțit și cazurile de infarct la pacienți de 35 – 40 de ani", a mai precizat specialistul. 

Mai mult, acesta a precizat și care este setul de investigații pe care orice om ar trebui să efectueze pentru a se asigura că este sănătos și la ce interval ar trebui să fie repetat. 

"Sănătatea inimii se asigură prin prevenție cardiovasculară activă. Nu se exclud însă analizele uzuale care ar trebui efectuate periodic în colaborare cu medicul de familie (hemograma, coagularea, evaluarea funcției hepatice, renale, funcției tiroidiene precum și lipidograma completă) pentru a detecta patologii care pot predispune la boli cardiovasculare (dislipidemia familială, trombofilii, distiroidii, etc). Însă calea către o inimă sănătoasă se referă la abordarea unui stil de viață corect și controlul factorilor de risc cardiovascular".

De asemenea, specialistul a abordat și subiectul intervențiilor chirurgicale cardiace. 

"Chirurgia cardiacă este o activitate reglată, cu rezultate foarte bune atunci cand pacientul se adreseaza chirurgului la timp. Există o standardizare. Există gesturi care se fac la fel în aceeași zi și a devenit ceva cotidian. Tehnologia avansată ajută pacientul, ȋn prezent chirurgia este minim invazivă, nu se mai taie sternul, foarte multe tipuri de operatii se practica prin toracotomie (printre coaste), se poate opera cu robotul, pe scurt, pacienții au soluții din ce în ce mai bune și mai puţin traumatizante". 

inima sanatoasa

"Este important să ne informăm corect și să evaluăm periodic sănătatea inimii.  Dar o boală cronică de inimă nu ȋnseamnă, de cele mai multe ori, o situaţie fără ieșire. Există ȋn acest moment soluţii terapeutice din ce ȋn ce mai eficiente, metode chirugicale minim invazive, de multe ori fără a necesita măcar oprirea inimii (TAVI sau ȋnlocuirea percutanată de valvă aortică, de exemplu), există roboţi care asistă chirurgul pentru un act operator mai sigur și mai eficient, toate concretizându-se ȋn rezultate stabile ȋn timp, de ordinul zecilor de ani. Există foarte mulţi oameni care mă vizitează la 15-20 de ani de la operaţie și ȋmi spun „Mulţumesc, mă simt foarte bine!”. Aceasta este răsplata muncii unui medic", a transmis doctorul Lucian Dorobanțu la finalul interviului. 

Surse foto: Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!