Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Este ibuprofenul periculos în tratarea persoanelor infectate cu coronavirus?

Vineri, 20.03.2020

Coronavirusul a stârnit panică pe tot globul! Medicii încearcă din răsputeri să îi vindece pe cei infectați cu virusul periculos, administrându-le diverse medicamente comune în speranța că își vor reveni. Cu toate acestea, au fost și păreri, potrivit cărora, medicamentele antiinflamatoare, precum ibuprobenul, cortizonul sau aspirina, ar putea agrava infectarea cu coronavirus. Unul dintre inițatorii acestei teorii a fost ministrului francez al Sănătății, Olivier Véran, conform The New York Times

Ministrul francez al Sănătății, Olivier Véran a avertizat populația cu privire la administrarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) în combaterea coronavirusului printr-o postare pe contul său de Twitter, sâmbătă, 14 martie.

În schimb, Olivier Véran îi îndeamnă pe oameni să recurgă la administrarea de paracetamol, în caz de febră. Administrarea medicamentelor antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) ar putea fi "un factor agravant al infectării", spune Olivier Véran. Unii pacienți au avut efecte adverse grave în urma administrării acestor medicamente, mai arată el.

Declarațiile lui Olivier Véran i-a pus pe foarte mulți doctori pe gânduri. Coronavirusul este un nou agent patogen și se știe foarte puțin despre boala pe care acesta o provoacă, COVID-19, sau despre modul în care pacienții infectați cu acest virus răspund tratamentului cu medicamente obișnuite. 

Miercuri, 18 martie, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că nu există nici un fel de cercetare care să arate că ibuprofenul nu ar trebui luat de pacienții cu COVID-19. 

Avertismentul Dr. Véran a fost urmat de o scrisoare în care, autorul, spune că anumite medicamente cresc numărul așa-zișilor receptori, ACE2 (angiotensină 2) pe sufrafețele celulelor. 

Coronavirusul se folosește de acești receptori, ACE2, pentru a afecta celulele și, în teorie, pacienții care iau astfel de medicamente ar putea fi mult mai vulnerabili în fața virusului. Unul dintre aceste medicamente ar fi ibuprofenul. 

Te-ar mai putea interesa și Semne că ești infectat cu COVID-19

Ce părere au specialiștii

Deocamdată, nu există nicio cercetare care să susțină această teorie și nu există niciun motiv pentru care pacienții ar trebui să evite administrarea temporară de ipubrofen, a declarat dr. Michele Barry, director al Centrului pentru Inovare în Sănătate Globală de la Universitatea Stanford.

„Până când nu există dovezi, nu există niciun motiv pentru a emite îndrumări de sănătate publică”, a spus dr. Garret FitzGerald, președinte al departamentului de farmacologie la Perelman School of Medicine de la Universitatea din Pennsylvania, reiterând astfel ideea că automedicația nu este deloc o soluție, iar bolnavii cu coronavirus ar trebui să meargă la doctor pentru a li se prescrie tratamentul pe care acesta îl consideră necesar.

ibuprofen

Cu toate acestea, există motive de îngrijorare privind utilizarea pe termen lung de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene cărora li s-a s-a asociat un risc crescut de leziuni renale în cazul unor pacienți. De asemenea, persoanele care utilizează diluanți de sânge ar trebui să evite administrarea acestor medicamente. 

Însă marea îngrijorarea a specialiștilor în boli înfecțioase rămâne la ideea că antiinflamatoarele nesteroidiene pot reduce febra, dar în același timp pot afecta principala apărare a organismului împotriva coronavirului. 

Studiile arată că oamenii infectați cu o varietate de virusuri și alte microrganisme care își administrează astfel de medicamente pentru a scădea febra creează un mediu perfect pentru ca virusul să rămână pentru o perioadă cât mai lungă. Astfel, acești oameni pot fi contagioși pentru perioade mult mai lungi, mai scrie New York Times.

Citește și Ce trebuie să faci, ca să nu te contaminezi cu COVID-19, în România

Febra, aliatul nr.1 împotriva combaterii coronavirusului? 

Primul instinct pe care îl avem atunci când facem febră este să ne administrăm medicamente pentru a scădea temeperatura corpului. Cu toate acestea, este bine să ne reamintim faptul că febra este aliatul nostru nr.1 pe câmpul de luptă împotriva virusurilor. 

febra, aliatul impotriva coronavirusului

„Tot ce umblă, zboară, se târâie sau înoată pe fața acestui pământ face febră”, a spus dr. Paul Offit, un expert în boli infecțioase de la Universitatea din Pennsylvania și Spitalul Copiilor din Philadelphia. 

Potrivit specialiștilor, sistemul imunitar funcționează mai bine atunci când temperatura corpului este mai ridicată, ceea ce îi permite să ucidă mai eficient virusurile și bacteriile. Zeci de studii atestă că febra este benefică în lupta împotriva infecțiilor.

Astfel, administrarea medicamentelor pentru a reduce febra ne fac mai mult rău decât bine, deoarece aceste măsuri pot duce la perioade mai lungi în care oamenii sunt purtători de infecții virale, precum gripa și infecții cu alte microorganisme, potrivit dr. Myron M. Levine, decan asociat pentru sănătate globală, vaccinologie și boli infecțioase la Universitatea din Maryland Școala de Medicină.

După cum bine știm, coronavirusul este un virus, așa cum îi spune și numele,  și potrivit experților există posibilitatea ca aceste medicamente antiinflamatoare, precum ibuprofenul, să aibă un efect similar în cazul pacienților infectați cu acest virus periculos. 

Mesajul specialiștilor este simplu: "Lăsați febra să își facă treaba". 

Urmărește harta interactivă a îmbolnăvirilor cu coronavirus aici.

Surse foto: Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!