Momentul adevărului: pepene roșu vs. galben? Mihaela Bilic face lumină și spune care este cel mai puțin periculos pentru siluetă

Momentul adevărului: pepene roșu vs. galben? Mihaela Bilic face lumină și spune care este cel mai puțin periculos pentru siluetă
Lorena Pintilie
Miercuri, 12.07.2023

Nu ne mai săturăm de pepene, indiferent de sezon! Tu pe care îl preferi, cel roșu sau cel galben? Așa-i că parcă îți vine să-l consumi la orice masă? Dar când vine vorba despre siluetă, ce tip de pepene este mai potrivit? Ei bine, medicul nutriționist Mihaela Bilic a răspuns la această întrebare ce stă pe buzele multor români. Vezi care e părerea ei în rândurile ce urmează.

Pepenele, indiferent că vorbim despre cel roșu sau cel galben, este la mare căutare pe timp de vară la noi în țară. Este sănătos, potrivit medicilor nutriționiști din întreaga lume care ne îndeamnă să-l adăugăm cât de des se poate în mesele noastre. Probabil că te întrebi de ce pepenii sunt atât de sănătoși? Ei bine, pentru că aceștia au un conținut bogat în nutrienți și substanțe benefice organismului. În plus, conținutul lor ridicat de apă (peste 90% apă) îi face ideali pentru hidratare, iar conținutul scăzut de calorii, ideali pentru menținerea greutății.

Temperaturile ridicate și soarele puternic din timpul verii favorizează creșterea și dezvoltarea acestor fructe, oferindu-le o aromă și dulceață intensă de care suntem siguri că și tu te-ai îndrăgostit. Să nu uităm că pepenii sunt o sursă excelentă de hidratare și răcorire pentru organism în perioadele caniculare din timpul sezonului estival, ceea ce îi face și mai populari.

Cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic a vorbit de-a lungul timpului despre importanța pepenelui în alimentația noastră. Dar, de curând a răspuns și la o întrebare des întâlnită printre cei/cele care vor să se asigure că acest fruct nu le sabotează regimul alimentar. Care este cea mai bună opțiune pentru kilogramele în minus, pepenele roșu sau cel galben?

pepene galben si rosu

Este sau nu recomandat să mănânci după ora 18:00? Mihaela Bilic dă verdictul

Pepenele roșu conține licopen, un pigment cu efect de protecție a pielii împotriva razelor ultraviolete. Pepenele galben conține betacaroten, un precursor de vitamina A cu efect de protecție a pielii împotriva îmbătrânirii. Până aici suntem la egalitate. La conținutul de potasiu, mineral care ajută la eliminarea retenției de lichide din organism, pepenele galben e câștigător cu aproximativ 300 mg/100g, adică dublu față de cel roșu. La conținutul de fibre, tot pepenele galben învinge cu 1 g%, față de 0,3g pentru cel roșu. Tocmai aceste fibre împiedică absorbția rapidă a zahărului din pepenele galben, ceea ce-l face mai puțin periculos pentru siluetă – acolo unde ambele culori au aproximativ 7 g fructoză și în jur de 35 calorii/100g”, a explicat medicul nutriționist.

După ce a răspuns la marea întrebare legată de alegerea pepenelui potrivit pentru siluetă, Mihaela Bilic a ținut să menționeze că indiferent de felul fructului ales, este important să nu facem abuz chiar dacă conține multă apă și ne dă impresia că putem mânca nelimitat din pricina acestui aspect. Este important să înțelegi că valoarea nutritivă a pepenelui poate varia în funcție de vârstă, de modul de cultivare, de maturitatea acestuia și de condițiile (sol și climă) în care a fost cultivat. Deci nu poți măsura în mod egal caloriile aflate în pepenii pe care îi consumi. De aceea e mai bine să te oprești la două felii, ca să te asiguri că „nu întreci limita” atunci când vrei să ai grijă de silueta ta.

Suntem tare curioși, tu pe care îl preferi?

Surse foto: Facebook - Mihaela Bilic

Surse articol: Impact

Articolul urmator »
Indicele HOMA: ce este și când este recomandată testarea
Indicele HOMA: ce este și când este recomandată testarea
Raluca Margean | Luni, 04.03.2024
Incepe quiz
Care este cel mai mare defect al tau?
Care este cel mai mare defect al tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (7)
Alte subiecte care te-ar putea interesa

Ne găsești pe