Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

De ce apar durerile menstruale fără menstruații

Luni, 08.10.2018
de Dana Ungureanu

Durerile menstruale fără menstruație pot apărea din diferite motive, iar cauzele sunt ori de natură medicală, ori pe fond de stres. Dacă ești balonată, ai schimbări de dispoziție, stări de oboseală sau crampe, toate aceste simptome sunt specifice sindromului premenstrual (SPM). Cu toate acestea, menstruația întârzie să apară, motiv pentru care, în primă fază, ai suficiente motive să îți faci griji.

femeie care prezinta dureri in zona abdomenului

Durerile specifice menstruației nu sunt mereu asociate cu aceasta, iar de cele mai multe ori, dacă te confrunți cu astfel de simptome, este esențial să știi că există foarte multe cauze și explicații.

„Schimbările hormonale asociate cu ovulația pot afecta aceleași zone ale creierului care ar putea fi afectate de alte afecțiuni medicale, provocând astfel schimbări de dispoziție și alte simptome specifice sindromului premenstrual, dar care nu sunt legate de menstruație”, este de părere Chailee Moss, medic obstetrician ginecolog la John Hopkins Medicine.

În plus, unele anomalii fizice prezente la nivelul uterului sau al ovarelor pot provoca, de asemenea, crampe care sunt asociate cu SPM-ul.

Dacă ai simptome precum febră, greață și vărsături sau dureri care nu pot fi ameliorate cu medicamente simple sau care nu se ameliorează în decurs de o săptămână, atunci este recomandat să consulți imediat medicul.

Dacă menstruația întârzie să apară mai mult de trei ori la rând, iată care ar putea fi principalele cauze!

De ce apar durerile menstruale fără menstruație  

Anovulația

Ovulația reprezintă un proces complex, începând cu maturarea folicului ovarian și terminând cu ruperea foliculului și expulzia ovulului matur în afara ovarului. Dereglarea acestui proces hormonal duce la lipsa ovulației. Prin urmare, anovulația este un semn, nu o boală, fiind rezultatul final al mai multor tipuri de afecțiuni.

Anovulația se traduce prin cicluri menstruale neregulate sau absente și infertilitate. Simptomele specifice sindromului premenstrual apar în momentul în care suferi de această condiție. Mai mult decât atât, anovulația este mult mai des întâlnită decât ai crede, între 10-18% din ciclurile menstruale sunt anovulatorii, ceea ce îngreunează și obținerea unei sarcini.

Sarcina

Dacă ai făcut sex neprotejat, nu urmezi tratament cu anticoncepționale sau ai încredere în metoda retragerii, care presupune retragerea penisului din interiorul vaginului, înainte de ejaculare, atunci este recomandat să faci un test de sarcină. Multe dintre simptomele care apar în prima etapă a sarcinii, cum ar fi sensibilitate la nivelul sânilor, schimbări de dispoziție, stări de oboseală sau crampe, sunt aceleași precum cele specifice sindromului premenstrual.

Afecțiuni ale glandei tiroide

Glanda tiroidă aparține sistemului endocrin, fiind situată la nivelul gâtului, în partea din față. Este o glandă sub forma unui fluture, de culoare roz-gălbuie, care reglează foarte multe funcții, în special cele legate de metabolism și cicluri menstruale. Dacă ai afecțiuni ale glandei tiroide, atunci ciclurile menstruale vor fi neregulate, iar acesta este unul dintre motivele pentru care apar durerile menstruale fără menstruație.

Pentru că glanda tiroidă reglează funcțiile creierului, schimbările de dispoziție pe care le ai și pe care le asociezi în mod normal cu sindromul premenstrual pot fi legate de funcția neurologică. Este posibil să apară și spasme sau crampe, deoarece mucoasa uterului a crescut, dar nu a avut loc ovulația.

Este recomandat să consulți imediat medicul dacă suspectezi că suferi de afecțiuni ale glandei tiroide, în special scăderea inexplicabilă în greutate sau creșterea în greutate, tremurături, palpitații ale inimii sau oboseală acută.  

femeie care are dureri in timp ce face sport

Exerciții fizice intense

Durerile menstruale fără menstruație pot să apară și din cauza efortului fizic mult prea intens. Deși este recomandat să faci sport pentru a ameliora simptomele sindromului premenstrual, exercițiile fizice mult prea intense îți pot afecta ciclul menstrual. Stresul la care este supus organismul poate duce la fluctuații anormale ale nivelului de hormoni, iar aceste fluctuații pot provoca schimbări de dispoziție, apariția acneei sau alte simptome specifice SPM-ului.

Controlul hormonal al nașterii

Un efect secundar foarte des întâlnit în timpul controlului hormonal al nașterii este lipsa ciclurilor menstruale. Metoda de control pe care o folosești, în special tratamentul cu anticoncepționale, oferă protecție împotriva sarcinii prin prevenirea ovulației, motiv pentru care te poți confrunta cu simptome precum sensibilitate la nivelul sânilor sau balonare.

Stres

Stresul este unul dintre principalele motive pentru care apar durerile menstruale fără menstruație. Stresul crește nivelul de cortizol în organism, ceea ce afectează echilibrul hormonal – inclusiv hormonii care asigură buna funcționare a ovarelor și a mucoasei uterine. De cele mai multe ori, stresul apare în momentul în care te confrunți cu perioade dificile sau când treci printr-o despărțire dureroasă. 

În cazul în care crezi că stresul este motivul pentru care te confrunți cu simptome specifice sindromului premenstrual, iar menstruația întârzie să apară, este recomandat să consulți medicul. De asemenea, există multe metode de terapie la care poți apela pentru diminuarea stresului, iar printre acestea se numără exercițiile fizice ușoare, yoga și meditația.

Sindromul ovarelor polichistice

Durerile menstruale fără menstruație sunt asociate și cu sindromul ovarelor polichistice. SOP este o afecțiune caracterizată prin exces de hormoni androgeni, substanțe chimice din organism care afectează funcția ovariană, creșterea părului, creșterea în greutate și sensibilitatea la insulină. Majoritatea femeilor afectate de sindrom prezintă numeroase chisturi mici la nivelul ovarelor și au cicluri anovulatorii.

Aproape 20% dintre femeile din întreaga lume suferă de sindromul ovarelor polichistice, iar această afecțiune este mai des întâlnită în rândul femeilor supraponderale sau care au în familie persoane (mama sau sora) care suferă de SOP.

În cazul în care suspectezi că suferi de această afecțiune, este recomandat să consulți medicul. Tratamentul ovarelor polichistice depinde de simptome și se tratează diferit de la caz la caz. De cele mai multe ori este recomandat tratamentul cu anticoncepționale sau medicamente care ameliorează simptomele.

Polipi uterini

Polipii uterini sunt o masă de țesut ce se dezvoltă în interiorul uterului ca o mică excrescență, de consistență moale, prins de peretele uterin. Polipii uterini pot provoca crampe sau disconfort, chiar și atunci când nu ești în perioada premenstruală.

Pentru că există un risc foarte mare de infertilitate și cancer uterin, doctorul va recomanda eliminarea acestora, iar procedura cel mai des folosită este histeroscopia. 

Boală inflamatorie pelvină

Crampele sunt un simptom comun în rândul femeilor care suferă de boală inflamatorie pelvină, una dintre cele mai importante complicații ale bolilor cu transmitere sexuală. Chlamydia și gonoreea sunt principalele boli responsabile pentru apariția infecțiilor la nivel pelvin, care pot duce la infertilitate. Este recomandat să faci un control de rutină și teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală de fiecare dată când ai un nou partener.

femeie care simte nevoia sa urineze des

Infecții la nivelul tractului urinar

Un simptom comun al infecțiilor la nivelul tractului urinar sunt durerile pelvine. Alte simptome includ nevoia de a urina frecvent, senzațiile de durere și arsuri în timpul urinării, precum și urinarea cu sânge. Dacă suspectezi că simptomele pe care le ai au legătură cu o infecție urinară, este recomandat să consulți imediat medicul. Dacă nu sunt tratate aceste simptome, afecțiunea se poate transforma într-o infecție la rinichi și astfel este posibil să îți fie pusă viața în pericol.

Unele poziții sexuale pot duce la apariția durerilor menstruale fără menstruație

Este destul de ironic faptul că o activitate plăcută poate provoca apariția unor neplăceri, însă crampele sau durerile ce apar după terminarea actului sexual sunt absolut normale. Pozițiile care permit o penetrare mai profundă pot provoca disconfort pentru multe femei, în timp ce alte poziții, cum este cea a misionarului, sunt mai confortabile.

Cancer ovarian

Cancerul ovarian este una dintre cele mai mortale forme de cancer în rândul femeilor. O cauză importantă pentru care foarte multe femei mor anual este aceea că afecțiunea prezintă simptome care sunt foarte subtile.

Lipsa menstruației nu este cel mai frecvent simptom al cancerului ovarian. Femeile care suferă de această afecțiune cumplită se pot confrunta și cu simptome precum balonare abdominală, probleme urinare, pierdere în greutate și durere.

În cazul în care menstruația întârzie să apară în repetate rânduri, este recomandat să mergi de urgență la medic și să afli care sunt cauzele.

Durerile menstruale fără menstruație sunt normale în unele cazuri, în special dacă ai perioade de stres sau te confrunți cu alte afecțiuni ce au simptome similare. Cu toate acestea, este indicat să consulți un specialist în cazul în care observi că unele simptome persistă sau se înrăutățesc.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!