Nu Skin
Optezi sa Impresionezi

Remedii pentru insomnie: ce sa nu faci inainte de culcare

Andreea Gluh, redactor

Insomnia este una dintre problemele cu care se confrunta din ce in ce mai multe persoane, o mare parte din vina purtand-o stresul la care suntem supusi zi de zi. Bineinteles ca este indicat sa apelezi la sfatul unui medic, daca iti este si tie din ce in ce mai greu sa dormi seara sau daca te trezesti de cateva ori in fiecare noapte, intrerupandu-ti ciclul normal de somn. Daca nu vrei sa iei medicamente, exista intotdeauna solutiile alternative, care constau in consumul unor ceaiuri despre care poti afla mai multe aici. Pe langa toate acestea, trebuie sa iei in considerare, insa, si cei cativa factori care iti pot perturba somnul si respectarea unor reguli in acest sens reprezentand remediile pentru insomnia ta.

Afla si tu ce nu ar trebui sa faci inainte de culcare, pentru a te bucura cu adevarat de un somn odihnitor!

1. Evita orice factor care iti poate excita sistemul nervos

Nu numai cafeaua, ceaiul verde si cel negru ar trebui taiate de pe lista ta, ci si activitatile sportive efectuate seara precum si produsele care contin zahar, cauzand cresterea glicemiei. Aceste doua categorii de factori excitanti iti stimuleaza creierul, astfel incat, in loc ca organismul tau sa se pregateasca pentru somn, va deveni alert. Asadar, este indicat sa te feresti de astfel de factori.

2. Nu face un dus sau o baie fierbinte inainte de culcare

Printre remediile pentru insomnie ar trebui sa incluzi si evitarea unui dus ori a unei fierbinti cu o ora inainte de culcare. Explicatia este simpla: temperatura interna a corpului va creste, iar tu nu vei mai putea adormi prea repede. Daca vrei sa faci o baie pentru a te relaxa dupa o zi grea la serviciu, fa acest lucru cu doua ore inainte de somn.

3. Nu bea prea multe lichide inainte de a adormi

Evita sa bei o cantitate mare de lichid inainte de a adormi, pentru ca este posibil sa te trezesti pe timpul noptii pentru a merge la toaleta. Aceeasi regula se aplica si in cazul fructelor cunoscute ca fiind diuretice, cum ar fi pepenele si ciresele.

4. Evita sa mananci inainte de ora de somn

Mancarea poate fi o adevarata problema pentru cei care sufera de insomnie. Avand in vedere faptul ca organismul trebuie sa depuna efort pentru ca sistemul digestiv sa prelucreze alimentele ingerate, nu numai ca acest lucru va cauza o ingreunare a procesului de a adormi, dar este posibil sa te confrunti si cu probleme precum balonarea sau greata, a doua zi, la trezire. 

5. Inchide orice sursa de lumina

Televizorul, telefonul mobil si chiar si lampa de veghe reprezinta surse de lumina care iti vor distrage atentia si te vor face sa te concentrezi asupra lor. Astfel, creierul tau nu va putea sa intre in starea premergatoare somnului.

6. Lasa munca pentru a doua zi

A uita de munca odata ce iti propui sa adormi este unul dintre remediile cele mai bune pentru insomnie. Chiar daca te preocupa diverse aspecte ale jobului tau, este mai bine sa uiti de ele in momentul in care doresti sa te odihnesti. In caz contrar, ii vei transmite creierului tau un mesaj fals, astfel incat el nu va functiona la parametri normali pentru starea de veghe.   

7. Nu te ambitiona sa faci o lectura-maraton

Chiar daca iti place sa citesti diverse carti odata ce ai scapat de indatoririle de zi cu zi, atunci cand vine vorba despre remediile pentru insomnie, evitarea lecturilor-maraton reprezinta un remediu sigur pentru rezolvarea problemei. Mai este si maine o zi, asa ca nu te ambitiona sa citesti cat mai multe pagini intr-o seara, mai ales daca te simti obosita. 

8. Nu primi animalele de companie in pat

Cateii sunt simpatici si pisicile reprezinta un leac pentru stres, mai ales cand torc si se lasa mangaiate. Sa iei un animal de companie cu tine in pat atunci cand vrei sa adormi este, totusi, o decizie gresita. Companionul tau nu va dormi toata noaptea, ci se va trezi cel putin de doua ori, pentru ca este in firea lui sa caute si alte locuri din casa pentru a-si continua siesta. In acest fel, tie iti va intrerupe ciclul firesc de somn, ceea ce poate duce la aparitia insomniilor.

Aplica si tu aceste reguli si cu siguranta vei putea afirma ca ai gasit remediile pentru insomnia care iti dadea batai de cap de atata vreme!

Sursa: positivemed.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (6)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!