10 trucuri recomandate de medici pentru a preveni infectiile urinare
Cuprins
Aproape ca nu exista femeie care sa nu se confrunte cu una dintre cele mai frecvente, dar si neplacute probleme de sanatate din lume: infectia urinara. Pe cat de usor o faci, pe atat de greu scapi de ea. Uneori, este nevoie de tratamente cu antibiotice care par sa nu se mai termine si saptamani sau chiar luni in sir de chinuri si analize pentru a putea vindeca aceasta afectiune "pacatoasa". De cele mai multe ori, recidiveaza si o iei de la capat, exact cand ti-e lumea mai draga si credeai ca nu te vei mai lupta cu infectia urinara.Daca te-am speriat, inseamna ca esti pregatita sa citesti niste sfaturi pretioase pentru a preveni infectia urinara, luate direct de la urologi!
10 trucuri pentru a preveni infectia urinara
1. Bea multa apa. Riscul de a face infectie urinara este considerabil mai mic daca urinezi frecvent si elimini astfel bacteriile acumulate la nivelul tractului urinar.
2. Ai grija de spatele tau. Se pare ca presiunea in zona lombara si problemele cu aceasta parte a coloanei pot afecta nervii de care depinde urinarea, ceea ce poate conduce la aparitia infectiilor urinare. Evita sa ridici greutati, renunta la tocurile foarte inalte si incearca sa faci exercitii pentru spate , pentru a-ti intari musculatura in aceasta zona, care iti sustine coloana.
3. Mananca merisoare. Daca s-a declansat infectia urinara, foarte rare sunt cazurile in care tratamentele naturiste chiar sunt destul de eficiente incat sa functioneze. Pentru preventie, insa, ele sunt ideale. Merisoarele sunt in momentul de fata cea mai potenta solutie naturista in acest sens. Se pare ca ele creeaza o bariera protectoare pe peretii vezicii urinare si bacteriile nu se mai pot lipi de acestia. Gasesti in comert suplimente si sucuri concentrate de merisoare, dar le poti consuma si ca atare, proaspete.
4. Urineaza de fiecare data cand simti nevoia. Chemarea naturii trebuie mereu respectata daca vrei sa previi infectiile urinare, pentru ca nu permite bacteriilor sa se inmulteasca in vezica. Nu conteaza ca trebuie sa faci multe drumuri la baie - cea mai importanta este sanatatea!
5. Scoate tamponul intern inainte de a urina. Aceasta este una dintre regulile elementare de igiena daca folosesti tampoane interne. Cat despre scaun, cel mai indicat ar fi sa folosesti un tampon nou dupa, pentru a nu risca contaminarea acestuia cu bacterii din sistemul digestiv, care apoi isi fac drum catre vezica urinara si provoaca infectii. Iata 10 greseli pe care le faci cand folosesti tampoane interne si cum iti ameninta sanatatea!
6. Invata sa te stergi corect. Ai auzit-o si o vei mai auzi: dupa scaun, intotdeauna sterge-te din fata inspre spate, altfel risti sa aduci toate bacteriile din sistemul digestiv in zona uretro-genitala, ceea ce provoaca nu doar infectii urinare, ci si vaginale. Daca vrei sa elimini complet riscul acesta, poti sa iti faci un dus dupa ce folosesti toaleta, insa in general este suficient doar sa tii cont de regula elementara a...directiei corecte.
7. Renunta la lenjeria tanga sau sintetica. Nu o sa iti surada, poate, dar doctorii ne avertizeaza ca lenjeria tanga si sintetica poate duce la aparitia infectiilor urinare si vaginale, din cauza ca irita zona genitala si favorizeaza transportul bacteriilor din sistemul digestiv catre aceasta.
8. Bea apa cu bicarbonat de sodiu. De cateva ori pe saptamana, pe stomacul gol, consuma un pahar de apa in care ai dizolvat bicarbonat de sodiu. Aceasta substanta actioneaza direct impotriva bacteriilor din vezica urinara, regland pH-ul si dezinfectand. In plus, acesta este un remediu util si daca ai probleme cu arsurile gastrice.
9. Daca faci sex anal, schimba prezervativul inainte de a trece la cel vaginal. Poate ca este un subiect tabu, insa daca nimeni nu iti spune, te vei alege cu o serie de infectii si iti va parea rau ca nu ai fost informata. Din motive lesne de inteles, este neigienic daca nu schimbati prezevativul.
10. Ia un supliment de vitamina C. Circa 1000 mg pe zi ar trebui sa fie suficiente pentru a-ti intari sistemul imunitar si a preveni o gama larga de infectii, printre care si cea urinara.
Urmeaza aceste trucuri pentru a preveni infectiile urinare si nu va trebui sa te lupti cu aceasta afectiune care le aduce la disperare pe multe femei si le afecteaza calitatea vietii!