Zone ciudate ale corpului în care este normal să transpiri

Zone ciudate ale corpului în care este normal să transpiri

Roxana R

Este normal să transpiri când este cald afară sau faci efort fizic, însă transpirația nu apare numai la subraț și pe față. Ai glande sudoripare și in alte zone ale corpului, prin urmare este firesc să transpiri aproape peste tot, chiar și în locuri care ți se pot părea mai ciudate.

Nu trebuie să te simți jenată dacă observi urme de transpirație în zone care puțin obișnuite, de exemplu sub sâni, pe spate sau pe abdomen. Transpirația este un proces fiziologic natural, care ne ajută să ne menținem o temperatură a corpului în limite sănătoase. Practic, prin transpirație, corpul nostru se poate răcori. Nevoia de răcorire a corpului poate să apară în mai mult situații: când este expus la o temperatură foarte ridicată, când faci mult efort fizic sau când ești foarte stresată.

Trebuie să înțelegi că transpirația este un lucru firesc și nu are vreo legătură cu lipsa de igienă. Prin urmare, dacă transpiri în unele zone mai neobișnuite ale corpului, nu înseamnă că nu ești îngrijită.

Iată câteva zone ale corpului unde este normal să transpiri, chiar dacă ți se pare mai ciudat!

Sub sâni

Dacă ai sânii destul de mari și lăsați, cu siguranță transpiri sub ei. De fapt, transpirația apare imediat în orice zonă a corpului unde se formează pliuri de piele, care se ating între ele, așa cum se întâmplă sub sâni. Poți evita această problemă dacă porți bluze puțin mai largi, astfel încât transpirația să nu fie vizibilă pe ele.

Pe partea interioară a coapselor

Este foarte posibil ca transpirația să apară și pe partea interioară a coapselor, mai ales dacă acestea se ating între ele atunci când mergi sau stai jos. Problema este și mai serioasă dacă ești ceva mai plinuță, iar coapsele se freacă foarte mult între ele. Pentru a preveni situațiile neplăcute, poți purta pantaloni.

Pe tălpile picioarelor

Poate nu-ți vine să crezi, dar tălpile picioarelor au multe glande sudoripare, prin urmare este normal să transpiri și aici foarte mult. Dacă ai impresia că transpiri excesiv la picioare, atunci trebuie să poți pantofi special concepuți, care lasă piciorul să respire. O altă soluție este să porți sandale decupate sau șlapi, deși orice fel de pantof decupat este de ajutor. De asemenea, evită încălțămintea din materiale sintetice și alege pielea naturală sau materialul textil (pânza).

În creștetul capului

Transpirația în creștetul capului este ceva absolut normal, însă aceasta nu apare la toată lumea. Chiar dacă te numeri printre ghinionistele care transpiră și în acest loc, poți sta liniștită, ești perfect sănătoasă, doar că va trebui să te speli mai des pe cap.

transpiratie pe burta

Pe abdomen

Uneori, transpirația apare și pe abdomen. Este un lucru normal, mai ales că e posibil ca picăturile de transpirație să rămână blocate în pliurile pielii, iar pe abdomen sunt multe pliuri de acest fel.

Pe gât

Transpirația pe gât, mai ales la ceafă, este perfect normală. Fenomenul are loc în special la baza tunsorii, dacă ai părul scurt. Dacă ai părul lung, acesta va ține de cald la ceafă și stimulează și mai mult transpirația. De aceea, este bine să porți părul prins sus, pe cap, pentru a lăsa ceafa să respire.

Desigur, cea mai intensă transpirație este cea de la subraț, care deseori produce și un miros neplăcut. Din fericire, poți scăpa ușor de această problemă, dacă folosești antiperspirante speciale, care oferă o protecție de lungă durată. Unul dintre acestea este Perspirex Original, Roll-on, de la Vavian Pharma.

perspirex

Acest antiperspirant nu conține coloranți, conservanți sau parfum și asigură o foarte bună protecție împotriva transpirației și a mirosului neplăcut.

O singură folosire oferă protecție de la 3 până la 5 zile. Antiperspirantul se aplică seara, înainte de culcare, pe pielea uscată. Dimineața, trebuie să clătești pielea, însă nu mai este nevoie să aplici din nou Perspirex.

Iată cum te poți proteja de transpirație și de ce este perfect normal să transpiri chiar și în alte zone ale corpului, nu doar la subraț!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.