Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Fostul ministru al Agriculturii, mort într-un accident de elicopter

Marţi, 22.10.2019
de Cristina Gherghina

Fostul ministru al Agriculturii din Ucraina, politicianul Taras Kutovoi, s-a stins din viață la numai 43 de ani, după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit.

 

Elicopterul avea ca destinație regiunea Poltava, acesta pornind din Kiev. Aparatul de zbor s-a prăbușit în zona Orzhitsky, luni, 21 octombrie, în jurul orei 16.00. Potrivit autorităților, accidentul s-a produs pe teritoriul unei parcele private, dar nimeni de la sol nu a fost rănit.

Taras Kutovoi

Sursă foto: Facebook 

Tara Kutovoi s-a născut pe data de 25 februarie 1976, iar între anii 2012 și 2014 acesta a activat ca parlamentar. De asemenea, de reținut, este faptul că Kutovoi a renunțat la funcția de ministrul al Politicii Agrare în luna mai a anului 2018. Motivul demisiei l-a reprezentat dezacordul său față de reforma funciară propusă de Guvern și relațiile sale cu prim-ministrul.

În aceeași perioadă, potrivit vicepreședintelui Consiliului agrar ucrainean, Mihail Soklov, cadastrul Ucrainei era completat în proporție de 70%, în vreme ce registrul drepturilor de proprietate a terenurilor era completat doar 14%. De asemenea, în Ucraina doar oligarhii și corupții dețineau mijloace disponibile, înclusiv în numerar. Aceeași oameni care deși nu munciseră pământul nici măcar o zi din viața lor, erau dispuși să-și investească banii probitabili prin cumpărarea terenurilor de la țărani, la prețuri foarte mici.  Ucraina era la un pas să repete experința de privatizare din anii 1990, dar uzinele și fabricile ucrainiene au fost privatiza la prețuri foarte mici de un grup de persoane care avea să devină actuala clasă a oligarhilor ucrainieni.

Taras Kutovoi a fost ministrul al Agriculturii între anii 2016-2018, în timpul mandatului de prim-ministru al lui Volodimir Groisman.

Surse foto: Facebook

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!