Starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a, pusă sub semnul întrebării
Regina Elisabeta a II-a (96 de ani) are probleme serioase de sănătate, iar medicii au decis că trebui să o pună sub supraveghere. Familia Regală a publicat vestea neașteptată printr-un comunicat publicat pe site-ul Palatului Buckingham. Postarea a fost imediat distribuită de presa din întreaga lume și foarte mulți oameni și-au arătat îngrijorarea.
UPDATE ora 20:39. Este oficial, Regina a încetat din viața La Balmoral, la vârsta de 96 de ani. Anunțul oficial a fost făcut de către Buckingham Palace. Moartea reginei marchează finalul celei mai lungi domnii din istoria Marii Britanii. Conform liniei de succesiune a tronului, acestă zi îndurerată pentru Familia Regală marchează și începutul domniei prințului Charles, devenit rege la vârsta de 73 de ani. Regele și regina consoartă Camilla vor rămâne alături de familie la Balmoral și se vor întoare la Londra mâine.
Încă nu există declarații oficiale despre desfășurarea funeraliilor. Cu toate acestea, operațiunea "London Bridge", protocolul de acțiune stabilit în eventualitatea în care Regina avea să moară preciează cu exactitate care vor fi pașii următori. Aparent, existența acestui "plan de urgență" datează încă din anii 1960. Prima etapă prevedea anunțul oficial din partea Buckingham Palace pentru a înștiința publicul, ceea ce s-a și întâmplat. Tot de aici se va face și anunțul oficial către ministere. Urmează ca site-ul guvernului și paginile oficiale ale Familiei Regale să arboreze un banner negru, iar pagina oficială a site-ului va avea o pagină complet neagră.
Mult îndrăgita regină Elisabeta își va duce odihna veșnică în capela King George VI a castelului Windsor, alături de soţul ei, fostul duce de Edinburgh, care a încetat din viață în luna aprilie 2021.
În cursul zilei de 6 septembrie, Regina Elisabeta s-a întâlnit cu Boris Johnson și cu Liz Truss la Palatul Balmoral, acolo unde a rămas ulterior pentru mai multe investigații medicale. Se pare că starea ei s-a agravat, având în vedere că a fost nevoită să amâne o ședință a Consiliului Privat în ultimul moment, care ar fi trebuit să aibă loc pe 7 septembrie. La acel moment, cadrele medicale i-au recomandat să se odihnească, dar nu se știe ce s-a întâmplat între timp.
🤝 The Queen received Liz Truss at Balmoral Castle today.
— The Royal Family (@RoyalFamily) September 6, 2022
Her Majesty asked her to form a new Administration. Ms. Truss accepted Her Majesty's offer and was appointed Prime Minister and First Lord of the Treasury. pic.twitter.com/klRwVvEOyc
Nu se cunosc detalii exacte referitoare la problemele pe care le are, fiindcă anunțul făcut de Palatul Buckingham este unul destul de scurt. Iată cum sună:
„În urma unei evaluări suplimentare în această dimineață, medicii reginei sunt îngrijorați pentru starea de sănătate a Majestății Sale și au recomandat ca aceasta să rămână sub supraveghere medicală. Regina se simte confortabil și se află în continuare la Balmoral.”
Purtătorul de cuvânt al familiei regale a încercat să îi liniștească pe oameni, dându-le de înțeles că totul este sub control. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare și dacă medicii vor lua o nouă decizie după mai multe zile de observație.
A statement from Buckingham Palace:https://t.co/2x2oD289nL
— The Royal Family (@RoyalFamily) September 8, 2022
Potrivit BBC, Prințul Charles, Ducele de Cambridge și Ducesa de Cornwall au călătorit la Balmoral ca să o vadă cât mai repede pe regină.
Premierul Liz Truss și-a arătat îngrijorarea, vorbind în numele întregii țari, când a spus că toată lumea așteaptă cu îngrijorare noi vești despre Majestatea Sa.
Regina Elisabeta este foarte apreciată de milioane de oameni și multe alte figuri din politică au avut un cuvânt de spus cu privire la acest subiect. Printre numele mari care și-au făcut griji pentru starea sa se numără și Liderul laburist Sir Keir Starmer, prim-ministrul Scoției, Nicola Sturgeon și prim-ministrul Țării Galilor, Mark Drakeford.
Concerned to hear the news from Buckingham Palace.
— Mark Drakeford (@PrifWeinidog) September 8, 2022
I send my best wishes to Her Majesty and her family on behalf of the people of Wales.
Elisabeta a doua a trecut deja prin mai multe momente grele în luna februarie a acestui an, când a avut Covid-19. A avut doar simptome ușoare, dar panica din jurul său a fost mare, având în vedere vârsta înaintată pe care o are. Sistemul ei imunitar este slăbit, așa că trebuie să aibă mare grijă la efortul pe care depunde. Nu este de mirare că medicii i-au recomandat în repetate rânduri să își dozeze atent energia și să se odihnească. S-a aflat deja că în 2021, după ce a fost internată o noapte în secret, a avut nevoie de trei luni de repaus, timp în care a lipsit de la evenimentele importante.
Citește și: A murit îndrăgita actriță Valeria Seciu
Surse foto: Youtube
Surse articol: BBC, Theguardian, Reuters