6 lecții din Biblie care vindecă suflete rănite

6 lecții din Biblie care vindecă suflete rănite

Redactor Divahair.ro

Abia atunci când cineva te rănește afli ce înseamnă cu adevărat o inimă frântă. Simți cum întreg universul ți se clatină și cum sufletul îți este sfărâmat în mii de bucățele. Trebuie să îți pui o mască veselă în fiecare zi, ca și cum nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat, și să le arăți prietenelor tale, dar și familiei, că totul este în regulă și că ai trecut cu brio peste episodul despărțirii.

Totuși, atunci când vine noaptea, lacrimile nu se mai opresc pe obraji și simți cum pe pieptul tău se află o mare greutate. Te întrebi dacă vei putea să treci vreodată peste această durere și dacă vei mai putea să iubești din nou. În acel moment, trebuie să te gândești că nu ești singură. Iisus a trecut prin momente asemănătoare când a fost răstignit pe cruce. El a fost batjocorit, bătut și trădat de către cei pe care îi iubea cel mai mult: oamenii. În Biblie, acest episod este marcat de replica bine-cunoscută a lui Iisus către Dumnezeu, în care îl întreabă de ce l-a abandonat.

Poate că te-a părăsit iubitul. Poate că părinții s-au supărat pe tine sau poate că unicul tău copil nu mai vorbește cu tine. Ai pierdut o persoană pe care o iubeai sau suferi de o boală necruțătoare. Oricare ar fi cauza pentru care sufletul tău este rănit, poți să îți găsești puterea de a merge mai departe în învățăturile sfinte, dar și bazându-te pe cuvântul lui Dumnezeu.

femeie care citeste Biblia

Cele 6 lecții din Biblie pentru suflete rănite

  1. Dumnezeu este aproape

„Domnezeu este alături de cei care sunt descurajați; El îi salvează pe cei care și-au pierdut speranța.” – Psalmul 34:18

Poți să îți găsești speranța în tot ce te înconjoară. Amintește-ți că acest episod nefericit este doar o probă pe care Dumnezeu ți-a pregătit-o și că tot El te va ajuta să treci cu bine testul. Fii atentă la semnele din jurul tău, deoarece Dumnezeu nu va înceta să comunice cu tine. Un porumbel care apare din senin, o floare care îți iese în cale, razele de soare care îți mângâie fața – toate acestea sunt semne ale prezenței Tatălui, care te va ajuta să mergi mai departe doar dacă lași lumina să intre în sufletul tău.

  1. Dumnezeu îți va da putere

M-ai făcut să sufăr enorm, însă tot Tu mă vei scoate din întuneric și îmi vei dărui o nouă viață.” – Psalmul 71:20

Episoadele nefericite vor putea fi depășite întotdeauna atunci când vei lăsa puterea divină să te ajute. Trebuie să fii conștientă de prezența lui Dumnezeu și de puterea enormă pe care acesta o are asupra ta. Caută această putere neîncetat prin rugăciune, dar și prin meditație.

  1. Dumnezeu este cu tine

„Atunci când vei trece prin ape, El va fi cu tine; nici măcar râurile nu trebuie să te copleșească; când vei trece prin foc, nu vei fi ars, iar flacăra nu te va consuma.” – Isaia 43:1

Ceea ce te face să suferi și mai tare atunci când ai inima rănită este faptul că te simți singură. Singurătatea este cea care ne consumă și care ne face să avem impresia că viața noastră nu mai are niciun sens. Niciodată nu vei fi singură! Dumnezeu este mereu cu tine, deși nu ești conștientă întotdeauna de acest lucru. Dumnezeu este în adâncul sufletului, fiind cu tine la fiecare pas. Lasă-te ghidată de vocea lui Dumnezeu și ai încredere în tine.

femeie trista pe plaja

  1. Vremurile grele nu vor dura pentru totdeauna

„Consider că suferința din prezent nu poate fi comparată cu gloria de care vom avea parte la final.” – Romani 8:18

Tot ce ți se întâmplă este din voia lui Dumnezeu. Deși acum poți trece prin momente grele, toate acestea se vor sfârși mai devreme sau mai târziu. Nu uita că fiecare dintre noi este o parte din planul măreț pe care îl are El. Ne călim prin suferință, ca la final să culegem darurile pe care Tatăl le are pentru noi.

  1. Dumnezeu are un plan pentru viața ta

„Doar eu știu planurile pe care le-am pregătit pentru tine, planuri care îți vor aduce prosperitate, nu dezastru, planuri care te vor ajuta să ai viitorul la care visezi.” – Ieremia 29:11

Persoanele care au sufletele rănite se simt, de cele mai multe ori, victime ale lumii. Totuși, atunci când ți se ia ceva, fii sigură că vei primi ceva măreț la schimb, care va compensa toată durerea. Gândește-te că așa este mai bine pentru tine și că această schimbare din viața ta îți va aduce alte persoane, dar și alte circumstanțe benefice, care te vor ajuta să te maturizezi și să te dezvolți. Nu te îndoi de faptul că Dumnezeu are un plan pentru viața ta și ai încredere în El la orice pas.

  1. Nu renunța

„Suntem puși la încercare la orice pas, însă niciodată înfrânți; confuzi, dar nu disperați; persecutați, dar nu abandonați; puși la pământ, dar nu distruși; purtăm moartea lui Iisus în sufletul nostru, dar și viața pe care acesta ne-a redat-o.” – Corinteni 4:8-10

Întunericul îți tulbură judecata și îți inundă sufletul atunci când lași îndoiala și disperarea să te copleșească. Dumnezeu mereu îți va încerca credința, iar faptul că te lași pradă dureriii este un mare păcat. După furtună, întotdeauna va răsări soarele. Nu renunța nici măcar în cele mai grele momente și caută-ți puterea în Dumnezeu.

Acestea sunt cele 6 lecții din Biblie care vindecă suflete rănite. Citește-le ori de câte ori simți să lumea ta este zdruncinată și roagă-te la Dumnezeu pentru puterea de a merge mai departe.

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Cea mai puternică rugăciune de Înălțarea Domnului! Poate face minuni dacă este rostită din suflet
Cea mai puternică rugăciune de Înălțarea Domnului! Poate face minuni dacă este rostită din suflet
Răspunde la câteva întrebări simple și află care e prima impresie pe care le-o lași celor din jur
Incepe quiz
Răspunde la câteva întrebări simple și află care e prima impresie pe care le-o lași celor din jur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.