Ce este Codul lui Hammurabi?

Ce este Codul lui Hammurabi?

Redactor Andreea Baluteanu

Scris cu aproape două milenii înaintea lui Hristos, în 1760. î.Hr., codul lui Hammurabi reprezintă una dintre cele mai vechi și ample culegeri de legi din istoria omenirii. Descoperit milenii mai târziu, în 1902, în Iran, codul lui Hammurabi este sculptat în piatră și este alcătuit dintr-un Prolog, 282 de legi și un Epilog.

Cu toate că principiile sale au fost precedate de reglementări asemănătoare, ceea ce individualizează Codul lui Hammurabi este complexitatea sa. Recunoscute pentru duritatea lor, prevederile din codul lui Hammurabi au însă meritul de a încerca să trateze mai just categoriile cele mai defavorizate ale societății, respectiv sclavii și femeile. Vezi mai jos care sunt legile din codul lui Hammurabi, dar și câteva informații ce îți vor îmbogăți cultura generală.

Cine a scris codul lui Hammurabi?

Iată o întrebare la care nu îți va fi greu deloc să răspunzi, oricât de puține ți-ai mai aminti din școala generală. Codul lui Hammurabi a fost scris chiar de către Hammurabi, al șaselea rege din dinastia babiloniană, care a domnit între 1792 și 1750 î.Hr. Cu o politică îndreptată către cuceriri și extrem de activă, Hammurabi a reușit să extindă orașul-stat Babilon pe întreaga suprafață a Mesopotamiei de Sud (în mare, teritoriul Irakului de azi), alipind teritoriile regatelor asiriene, dar și ale Larsei, Mari-ului și ale Eshnunnei.

amplasarea babilonului cu culoare albastra pe harta regiunii antice

Hammurabi descindea dintr-un trib amorit, semi-nomazi din Siria de Vest. Dacă mai aveai îndoieli cu privire la destinul său, află că o soartă măreață i-a fost anticipată chiar de către nume: Hammu înseamnă „familie” în dialectul amoriților, iar Rapi „cel mare” în akkadiană, limba care se vorbea în Babilon. 

Și, așa cum i-a fost prezis, Hammurabi chiar a fost unul dintre marii conducători din Antichitate. Nu e reprezentativă numai politica sa de expansiune teritorială, dar și proiectele de irigații interne, construcția templelor și fortificațiilor. 

Deși arhivele ținute cu dedicație de către rege și oamenii săi au fost demult distruse, codul lui Hammurabi redă o parte esențială a personalității regelui antic și a stilului său de guvernare. Mai multe despre acesta din urmă în rândurile de mai jos.

Codul lui Hammurabi

Codul de legi al lui Hammurabi datează din 1760 î.Hr și este unul dintre cele mai vechi și cu siguranță cel mai complex pentru perioada în care a fost redactat. Cel mai probabil, Codul lui Hammurabi a fost scris în orașul-stat Babilon, dar a fost descoperit pe teritoriul Iranului de azi, pe ruinele orașului antic Susa. Se crede că bucățile de piatră au fost aduse aici ca pradă de război, cel mai probabil de către regele Shutruk-Nahhunte la mijlocul secolului al XII-lea î.Hr.

Ce este Codul lui Hammurabi, practic? Scris în dialectul akkadian, care se vorbea în acele vremuri în Vechiul Babilon, setul de legi include 282 de articole, ce acoperă forme antice ale dreptului civil, penal, administrativ, comercial și familial. Este evidentă asemănarea cu legile cuprinse în Vechiul Testament: ambele seturi de principii corespund „legii talionului” sau legii retribuției, bazată pe violență și răzbunare și fidelă dictonului „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Crud pentru societatea contemporană, dar necesar pentru acele vremuri întunecate ale istoriei. 

Citește și: Secret ascuns vreme de mai bine de 200 de ani: viitorul rege al Marii Britanii are strămoși indieni

Practic, codul lui Hammurabi constă în blocuri de bazalt negru care au fost descoperite de către expediția științifică franceză a lui Jean-Jacques de Morgan în anii 1901-1902. Stela pe care sunt inscripționate informațiile din codul lui Hammurabi măsoară 2,25 m în înălțime și 1,9 m în lățime în partea de jos și 1,65 m în cea de sus.

Stela îl înfățișează pe Hammurabi în partea sa superioară, ce primește legea de la Shamash, zeul babilonian al justiției, semnificând astfel că inițiativa sa avea aprobarea divină. Restul blocurilor de piatră sunt acoperite cu coloane de scriere cuneiformă ce redau legile și normele și care au fost destul de ușor traduse de către interpreți și de către specialiștii în limbi orientale.

Descoperirea Codului lui Hammurabi e considerată de asemenea una dintre cele mai mari victorii ale arheologiei moderne. 

imagine infatisand dreptate cu barbat cu talere in maini asezat pe carti alaturi de plante

Unde este Codul lui Hammurabi azi? Fragmentele descoperite sunt găzduite de Muzeul Luvru din Paris. De asemenea, și Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii prezintă imaginea acestui conducător, imortalizat în marmură pe peretele sudic al edificiului.

Codul lui Hammurabi idei principale

Codul de lege al lui Hammurabi a fost creat, în perspectiva istoricilor, pentru a liniști conflictele sociale și a supune raporturile din societate statului. Acesta e mai mult decât un set de principii ce nu mai au relevanță azi, subliniază valorile de început ale umanității și ne arată de unde am pornit și unde am ajuns.

E adevărat că acest set de legi ți se poate părea dur în ziua de azi, și cu siguranță este. Prevedea multe pedepse cu moartea sau cu mutilarea corporală, dar în același timp introducea și reglementări noi, nemaivăzute pentru societatea antică. De exemplu, era pentru prima dată când o persoană acuzată era considerată nevinovată până la proba contrarie, dar și când templelor li se impunea să îi ajute pe cei săraci și bolnavi prin acordarea de credite, iar preoții și demnitarii, deși încărcați de privilegii, erau supuși și unor pedepse grele dacă înfăptuiau delicte. 

Istoricii, atunci când caută să ne răspundă la întrebarea „care este codul lui Hammurabi”, atrag atenția asupra faptului că este împărțit în trei părți. Astfel, prima parte cuprinde o scurtă prezentare a vieții lui Hammurabi, cu titlurile și realizările sale, iar a doua prezintă legile și normele propriu-zise. Partea de final ține loc de concluzie, regele adresându-li-se urmașilor săi, pe care îi binecuvântează, dar îi și avertizează în cazul în care decid să îi nesocotească instrucțiunile.

Ce mai e de precizat despre codul lui Hammurabi? Că textul este întins pe 21 de coloane în partea superioară, din care 16 sunt într-o condiție perfectă. Celelalte cinci au fost distruse cu dalta, dar conținutul acestora a fost în mare reîntregit după informațiile cuprinse în bibliotecile din Mesopotamia, referindu-se la norme privind proprietatea imobiliară. În partea de jos a stelei apar 28 de coloane săpate în piatră, extrem de bine conservate. Dacă ești curioasă cât de mare este codul lui Hammurabi, află că include 4000 de rânduri și peste 8000 de cuvinte.

Cum sunt împărțite articolele? Află din rândurile de mai jos!

  • primele 5 articole acoperă procedurile de judecată;
  • articolele 6-20 vorbesc despre furt, judecata și sancțiunile corespunzătoare, referindu-se inclusiv la furtul de copii și de sclavi, la tăinuirea și recompensele oferite în cazul descoperirii celor răpiți;
  • urmează 16 articole care însumează drepturile și îndatoririle ostașilor, precum și reglementările cu privire la proprietatea lor;
  • economia e vizată în următoarele articole: 42-47 se referă la arendași, următoarele 5 la ogoarele date în gaj, iar articolele 53-56 subliniază sancţiunile acordate pentru folosirea neregulamentară a canalelor de irigații atât de importante pentru Hammurabi. Urmează articole referitoare la proprietarii de pământuri și de grădini.
  • Articolele 100-107 vin imediat după cele 35 de articole șterse. Se discută acum despre negustori și auxiliarii lor.
  • În patru articole e reglementată funcționarea cârciumilor care activau și pe post de case de toleranță.
  • În articolele 112-116 sunt stabilite clauzele de depozit și de împrumut.
  • Următoarele 100 de articole se referă la familie și la pedepsele ce sunt stabilite în urma vătămării corporale.
  • Codul lui Hammurabi se încheie cu dispoziții pentru arhitecți și constructori de vase, cu regimul juridic al contractelor de închiriere, dar și cu norme referitoare la sclavi.

Vezi mai jos și imagini din Codul lui Hammurabi!

imagine cu codul lui hammurabi cu litere cuneiforme pe bloc de piatra

Codul lui Hammurabi medicină

Codul lui Hammurabi este recunoscut și pentru faptul că a inclus unele dintre cele mai vechi dispoziții referitoare la practică antică a medicinii. Această meserie era controlată de către stat, stabilindu-se atât plata serviciilor unui doctor, dar și pedeapsa pentru malpraxis.

Ce e de subliniat este că aceste valori depindeau în mare parte de clasa din care făcea parte pacientul. Astfel, plata pentru vindecarea unui nobil era de 10 șecheli de argint (monedă străveche din Orientul Apropiat numită și siclu), de 5 pentru un om liber și de 2 pentru un sclav. De partea cealaltă, și pedepsele variau după aceleași criterii: malpraxisul în cazul unui pacient bogat aducea drept retribuție tăierea mâinilor doctorului, iar în cazul unui sclav doar plata unei compensații financiare.

Specialiștii au estimat că normele referitoare la medicină din codul de legi ale lui Hammurabi prezentau dezavantajul unei înțelegeri necorespunzătoare a naturii practicii de vindecare. Pentru anticii din Orient, boala era privită drept o pedeapsă de la zei și tratată ca atare. Mesopotamia antică făcea disctincție între doctori și vindecători, ambele categorii coexistând și dând curs unor practici diferite.  

Cu toate acestea, Hammurabi și sfătuitorii săi nu pricepeau încă complexitatea corpului uman și nici limitele profesiei medicale, incertitudinea acesteia din urmă nefiind deloc luată în calcul. De multe ori, medicii erau limitați în activitatea lor tocmai de posibilitatea pedepselor.

Vrei să folosești Codul lui Hammurabi în scop didactic? Acest filmuleț te va ajuta să prezinți normele sale elevilor și studenților!

Codul lui Hammurabi femei

Am văzut că, în ciuda caracterului său avansat și a intenției de a asigura un tratament just pentru categoriile defavorizate, Codul lui Hammurabi avea standarde diferite pentru cele trei clase ale societății babiloniene: persoanele ce dețineau proprietăți, oamenii liberi și sclavii. 

Nici femeile nu aveau un statut cu mult superior sclavilor, deși este de notat că acestea erau protejate de la abuzuri de multe dintre reglementările codului. Femeile nu aveau dreptul de a deține posesiuni, iar averea lor se afla întotdeauna în stăpânirea tatălui sau a soțului. Adesea, acestea erau tratate precum o proprietate.

Iată câteva dintre legile referitoare la partea feminină a populației babiloniene.

Citește și: Povestea emoţionantă a Principesei Ileana de România: ce a purtat toată viața cu ea, în exil

„Dacă un bărbat lovește o femeie însărcinată, iar ea pierde sarcina, el îi va plăti zece șekeli.”

„Dacă cineva se căsătorește cu o femeie, dar nu are nici un fel de relații cu ea, nu se consideră căsătorie.”

„Dacă o soție are relații cu un alt bărbat, amândoi vor fi legați și aruncați în apă, dar soția poate fi iertată de soțul ei și dăruită regelui ca sclavă.”

„Dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorât, iar femeia, considerată fără vină.”

„Dacă un bărbat este capturat în război, iar femeia părăsește casa, deși este mâncare suficientă, ea va fi aruncată în apă.”

„Dacă un bărbat este capturat în război, și nu există mâncare, femeia este fără vină dacă părăsește casa.”

„Dacă un soț părăsește casa, soția pleacă în altă casă, iar soțul se reîntoarce, soția nu este obligată să se reîntoarcă.”

„Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naștere copiilor săi, o parte din pământ și din bani trebuie cedată ei de soț. Când copiii cresc, ea se poate recăsători.”

„Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi zestrea și banii pe care i-a adus din casa tatălui ei.”

Codul lui Hammurabi a fost o lecție pentru societățile ce i-au urmat. Deși reglementările sale par dure azi, mai ales în ceea ce privește condiția femeilor, sunt chiar blânde comparativ cu tradițiile sălbatice ce sunt respectate încă în unele comunități arabe sau africane.

10 legi din codul lui Hammurabi

Te pasionează codul lui Hammurabi din Babilon? Iată mai jos 10 dintre cele mai fascinante norme stabilite de acesta!

ilustratie cu mesopotamia cu scribi, vanatori, agricultori, animale si navigatori

„Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.”

„Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.”

„Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedește că a greșit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului, și nu i se va permite să mai judece.”

„Dacă cineva lovește pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public de șaizeci de ori.”

„Dacă cineva lovește pe altcineva de același rang, va plăti o mină de aur.”

„Dacă un sclav lovește un om liber, îi vor fi tăiate urechile.”

„Dacă un fiu își lovește tatăl, fiului i se vor tăia mâinile.”

 „Dacă un constructor construiește o casă, și o construiește bine, proprietarul va plăti doi șekeli pentru fiecare suprafață a casei.”

„Dacă însă nu reușește, și casa se prăbușește, ucigându-l pe proprietar, constructorul va fi omorât.”

„Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.”

Aceste legi sunt ușor de ținut minte și suntem sigure că vei impresiona în conversațiile tale cu cunoștințele pe care le posezi. 

În concluzie, Codul lui Hammurabi a fost una dintre cele mai mari realizări ale conducătorilor din timpurile străvechi. Având drept scop declarat acela de a preveni opresiunea celor slabi și de a garanta justiția pentru văduve și orfani, codul lui Hammurabi a marcat o evoluție de-a dreptul impresionantă, mai ales pentru vremea sa.

Suntem curioase dacă știai aceste informații și dacă ți-ai îmbogățit cultura cu ceea ce ți-am povestit despre Codul lui Hammurabi!

Citește și: 10 lucruri neştiute despre Turnul Chindiei, din Târgoviște

Surse: Libertatea, history.com, extinctdoctorgood.com, decenei.com, Wikipedia

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Psalmul 13 și puterea lui vindecătoare și binecuvântătoare. Cum și când trebuie rostit
Psalmul 13 și puterea lui vindecătoare și binecuvântătoare. Cum și când trebuie rostit
Ce personalitate a lui Beyonce ți se potrivește?
Incepe quiz
Ce personalitate a lui Beyonce ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.