Ce evenimente importante au avut loc azi, 11 august, în istorie

Nicio zi fără un eveniment important, nu-i așa? Pentru fiecare dintre noi, calendarul are cel puțin o dată specială. Dar, pentru întreaga lume, există o mulțime de momente ce merită sărbătorite sau măcar amintite.
Istoria acestei zile este foarte bogată, iar evenimentele care o constituie sunt variate și demne de povestit. Vrei să afli ce au trăit strămoșii tăi în zilele apuse de 11 august? Mai jos găsești toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți îmbogăți cultura generală.
Iată ce sărbătorim la această dată din august:
- Ziua Națională a Ciadului
- Ziua Internațională a Fiului și Fiicei (în Calendarul zilelor amuzante)
- †) Prăznuirea Sfântului Nifon (numit inițial Nicolae, fost Mitropolit al Tesalonicului) – sărbătoare a creștinilor ortodocși
Știai că statul Ciad și-a obținut independența față de Franța în 1960? Această schimbare a avut loc sub conducerea lui François Tombalbaye, care a devenit și primul președinte al țării. De atunci, în fiecare an pe 11 august se sărbătorește Ziua Națională a Ciadului.
Tot mai mulți oameni se raportează la Calendarul amuzant pentru a găsi în fiecare moment un motiv de sărbătoare. Astfel, în această „convenție” s-a stabilit că data de 11 august este destinată fiilor și fiicelor din lumea întreagă. Familiile trebuie să petreacă timp împreună și să se bucure că au copii care le duc numele mai departe. Și tu ești sărbătoritul/a zilei, chiar dacă ai trecut deja de vârsta majoratlui. Câtă vreme ai unul sau două nume trecute pe certificatul de naștere, ești fiica sau fiul cuiva, nu?
Iată ce evenimente au avut loc de-a lungul anilor pe 11 august:
11 august 106
Între 105 și 106 a avut loc Al Doilea Război Daco-Roman, după ce Decebal a încălcat tratatul de pace încheiat în urma primului război. Pe 11 august 106, partea de sud-vest a Daciei (România modernă) a devenit provincie romană. O diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad, jud. Sălaj) atestă încheierea celui de-al doilea război dintre daci și romani. În acest document a fost menționată pentru prima dat Dacia romană.
11 august 1315
Marea Foamete a Europei s-a accentuat și suferința oamenilor a început să crească. La acel moment, până și regele Angliei a avut dificultăți în a cumpăra pâine pentru el și apropiații săi. Europa și-a revenit complet în 1322, iar până atunci oamenii au trăit clipe îngrozitoare. Culturile nu au rodit din cauza unei lungi perioade ploioase și răcoroase, oamenii și animalele au rămas fără hrană, iar prețurile puținelor alimente rămase au crescut enorm.
11 august 1332
Este o dată importantă în cadrul războaielor duse cu scopul obținerii independenței Scoției. A avut loc Bătălia de la Dupplin Moor: scoțienii sub Domhnall II, contele de Mar, au fost înfrânți de Edward Balliol. Acesta a fost sprijinit în demersurile sale de Edward al III-lea și a urcat pe tron după ce Domhnall II a fost ucis în luptă.
11 august 1492
Rodrigo de Borja a fost ales șef al Bisericii Catolice, primind numele de Papa Alexandru al VI-lea. S-a numărat printre cei mai controversați papi ai Renașterii, fiindcă a avut mai mulți copii pe care i-a făcut cu amantele sale.
11 august 1675
Războiul franco-olandez: Forțele Sfântului Imperiu Roman i-au înfrânt pe francezi în bătălia de la Konzer Brücke. Francezii s-au predat, fiind distruși de pierderea comandantului lor. Astfel, victoria imperială a fost iminentă.
11 august 1804
Francisc al II-lea și-a asumat titlul de prim împărat al Austriei. Acest titlu l-a înlocuit pe cel de Împărat al Sfântului Imperiu Roman, care era în pragul dizolvării. Conducătorul a anunțat decizia printr-un brevet publicat pe 11 august 1804.
11 august 1812
În războiul peninsular, trupele franceze au angajat forțele britanice - portugheze în bătălia de la Majadahonda. A fost singurul eveniment semnificativ din timpul înaintării lui Wellington asupra Madridului după lupta de la Salamanca.
11 august 1871
Explozia unei fabrici din Anglia a ucis 28 de persoane și a rănit aproximativ 70. Fabrica de nitroceluloza (produsă ca înlocuitor pentru praful de pușcă) a rămas în istorie ca locul în care au murit oameni nevinovați. În jur de 130 de angajați se aflau în interior la acel moment. S-a raportat că zgomotul exploziei a fost atât de puternic, încât a zguduit ferestrele caselor din orașul Diss, aflat la aproximativ 17 mile distanță de locul tragediei.
11 august 1919
Este adoptată constituția Republicii de la Weimar. Acesta era numele pe care Germania l-a primit de la istorici după Primul Război Mondial și a fost prima democrație parlamentară din istoria acestei țări. Republica de la Weimar a existat între 1919-1933, până la numirea lui Adolf Hitler în funcția de cancelar.
11 august 1969
Astronauții zborului Apollo 11 au fost eliberați dintr-o carantină de trei săptămâni după decolarea lor de pe Lună. Comandantul Neil Armstrong și pilotul Buzz Aldrin au aterizat pe modulul lunar Apollo Eagle pe 20 iulie 1969. S-au întors pe Pământ pe 24 iulie, după mai bine de opt zile în spațiu și au rămas în carantină pentru 21 de zile.
Sigur ai auzit și tu deja că primul pas al lui Armstrong pe lună a fost transmis în direct la TV. El a descris evenimentul ca fiind „un pas mic pentru un om, dar un salt uriaș pentru omenire”.
11 august 1984
O glumă a președintelui Statelor Unite Ronald Reagan, făcută în timpul campaniei electorale pentru realegerea sa, a fost primită cu iritare de URSS. Conducătorul a spus că a ordonat bombardarea în cinci minute a Uniunii Sovietice, ceea ce nu a fost deloc pe placul ascultătorilor. Acest incident a avut loc înainte de o conferință de presă, când înainte de celebra probă de microfon cu „1,2,3”, președintele a rostit plin de umor:
„Stimați cetățeni, sunt bucuros să vă comunic că am semnat, de puțin timp, legea cu privire la declararea Rusiei în afara legii pentru vecie. Bombardamentul va începe în 5 minute”.
11 august 1999
A avut loc ultima eclipsă totală de Soare din secolul al XX-lea care a fost vizibilă și în România. Deși durata evenimentului a fost relativ scurtă, a avut cei mai mulți observatori din întreaga istorie. În 1999, Banca Națională a României a emis o monedă de circulație, cu valoarea nominală de 500 de lei, pentru comemorarea evenimentului astronomic al anului.
11 august 2003
NATO a preluat comanda forței de menținere a păcii în Afganistan, marcând prima operațiune majoră în afara Europei în istoria sa de 54 de ani. Așa începea comunicatul publicat de Alianța Atlanticului de Nord:
„Astăzi, NATO și-a asumat un rol de lider în asigurarea securității în și în jurul orașului Kabul, în Afganistan, în ceea ce este prima misiune a Alianței dincolo de zona euro-atlantică.”
11 august 2006
Petrolierul filipinez Solar 1 s-a scufundat în largul coastei insulelor Guimaras și Negros din Filipine, provocând cea mai mare scurgere de petrol din zonă. Pare incredibil, dar pata de petrol s-a întins pe o lungime de 125 de kilometri de-a lungul țărmurilor insulelor.
Citește și: Ce personalități se află pe bancnotele românești?
Personalități care s-au născut pe 11 august
- 11 august 1706: ducesa de Württemberg Maria Augusta care a fost și Prințesă de Thurn și Taxis (d. 1756)
- 11 august 1730: ducesa de Saxa-Meiningen Charlotte Amalie de Hesse-Philippsthal (d. 1801)
- 11 august 1763: ducesa și regentă de Saxa-Meiningen - Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg (d. 1837)
- 11 august 1837: omul de stat francez, al 4-lea președinte al Republicii Franceze Marie François Sadi Carnot (d. 1894)
- 11 august 1858: medicul olandez, laureat Nobel, Christiaan Eijkman (d. 1930)
- 11 august 1900: filosoful român, stabilit în Franța, Ștefan Lupașcu (Lupasco) (d. 1988)
- 11 august 1903: actorul român Nicolae Gărdescu (d.1982)
- 11 august 1926: chimist britanic de origine lituaniană, laureat Nobel, Aaron Klug (d. 2018)
- 11 august 1929: scriitorul român Modest Morariu (d. 1988)
- 11 august 1930: dramaturgul și prozatorul român Teodor Mazilu (d. 1980)
- 11 august 1932: scriitorul, poetul și dramaturgul francez de origine spaniolă Fernando Arrabal
- 11 august 1932: fizicianul și politicianul român Ioan Mânzatu
- 11 august 1947: politicianul român Mircea Teodor Iustian
- 11 august 1949: interpreta româncă de folclor Veta Biriș
- 11 august 1950: inginerul american de origine poloneză, cofondator al companiei Apple Computer, Inc, Steve Wozniak
- 11 august 1952: politicianul român Marian-Jean Marinescu
- 11 august 1965: actrița americană Viola Davis
- 11 august 1966: fotbalistul suedez Bengt Andersson
- 11 august 1967: fotbalistul și antrenorul italian de fotbal Massimiliano Allegri
- 11 august 1968: Prințesa Mabel a Olandei
- 11 august 1976: fotbalistul columbian Iván Córdoba
- 11 august 1981: rapper-ul român Grasu XXL
- 11 august 1982: handbalista româncă, componentă a naționalei de handbal a României Magdalena Paraschiv
- 11 august 1983: actorul australian Chris Hemsworth
- 11 august 1984: pilotul de curse brazilian Lucas di Grassi
- 11 august 1989: actrița spaniolă Úrsula Corberó
View this post on Instagram
Persoane de seamă care au decedat pe 11 august
- 11 august 1253: Sfânta Clara - întemeietoarea ordinului Clariselor (n. 1194)
- 11 august 1456: Ioan de Hunedoara - voievodul Transilvaniei, guvernator al Ungariei, ban al Severinului(n. ca. 1407)
- 11 august 1508: Nifon al II-lea al Constantinopolului - patriarhul ecumenic al Constantinopolului
- 11 august 1522: Martin Siebenbürger - sas transilvănean, primar al Vienei (n. 1475)
- 11 august 1835: Olof Åhlström - compozitor suedez (n. 1756)
- 11 august 1854: Macedonio Melloni - astronom italian (n. 1798)
- 11 august 1857: Marshall Hall - fiziologul englez, primul care a studiat reflexele (n. 1790)
- 11 august 1911: Alexandru Bibescu -om de litere român (n. 1842)
- 11 august 1939: Alphonse Osbert - pictor francez (n. 1857)
- 11 august 1939: Jean Bugatti - designer auto și inginer de testare germano-francez (n. 1909)
- 11 august 1961: Ion Barbu (Dan Barbilian) - poet și matematician român (n. 1895)
- 11 august 1979: Ernst Boris Chain - biochimistul englez, laureat Nobel (n. 1906)
- 11 august 1982: Tom Drake - actor american (n. 1919)
- 11 august 1984: Virgil Mazilescu - poet român (n. 1942)
- 11 august 2014: Robin Williams - actor și comediant american (n. 1951)
- 11 august 2020: Oliviu Gherman - politician român (n. 1930)
Poți adăuga o notiță în calendarul telefonului tău, astfel încât să îți amintești în fiecare an de cele mai importante evenimente ale aceste zile. Nu este nevoie să le reții pe toate cele menționate mai sus, ci doar pe acelea care ți-au atras atenția. E bine să cunoști puțin din istoria lumii, căci vei putea face legături între cele întâmplate în trecut și traiul din prezent. Ține minte că orice acțiune de astăzi este influențată de faptele predecesorilor noștri.
Citește și: 15 adevăruri evreiești care se învață odată cu înaintarea în vârstă



Surse articol: Cersipamantromanesc, Habsburger, Historyofwar, Nato, Stirilekanald