Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Cele mai frumoase cuvinte spuse pe patul de moarte

Alexa Galgau
In fiecare zi, un om foloseste in medie 20.000 de cuvinte. Insa, atunci cand timpul nu mai este de partea sa si simte ca se stinge, acesta foloseste exact acele vorbe care exprima cu o completa sinceritate ceea ce gandeste. Din acest motiv, probabil, societatea a fost intotdeauna fascinata de cuvintele frumoase spuse pe patul de moarte, deoarece ele reprezinta insasi esenta gandirii celui care trece in lumea cealalta.

Iata cateva vorbe rostite in ultimele momente din viata unor persoane celebre, care au intrat in istorie prin profunzimea, intelepciunea sau chiar umorul care le caracterizeaza.

Cuvinte frumoase si memorabile rostite pe patul de moarte

Voltaire a parasit lumea cu umor

Atunci cand scriitorul si filosoful Voltaire se afla pe patul de moarte, preotul l-a intrebat la ultima spovedanie daca se leapada de Satana. Raspunsul sau a fost: "Parinte, acum nu este momentul potrivit sa imi fac dusmani". Desi umoristica, aceasta replica reflecta si sclipirea care l-a indemnat pe Voltaire sa sustina cauze precum dreptul la o judecata corecta sau libertatea de alegere a religiei. Deschiderea mintii acestui filosof a fost o sursa de inspiratie pentru numerosi lideri care au cautat sa schimbe lumea. Astfel, ultimele sale cuvinte nu au fost o surpriza pentru cei care il cunosteau.

 Sursa foto: luxchristi.wordpress.com

Humphrey Bogart si-a regretat viciile

Celebrul actor Humphrey Bogart era cunoscut pentru pasiunea pe care o avea pentru consumul de alcool , dar si pentru franchetea sa. Personajele sale nu difereau prea mult de personalitatea lui reala, iar replicile pe care le improviza chiar el erau adesea mai poetice decat orice ar fi putut scrie un scenarist. Pe patul de moarte, Bogart a facut referire la viciul care i-a marcat viata, nu fara a include si o doza de umor in vorbele sale: "Nu ar fi trebuit niciodata sa trec de la Scotch la Martini".

 

 Sursa foto: imdb.com

 

Virginia Woolf a murit cu gandul la sotul ei

Renumita scriitoare s-a sinucis in 1941, dupa o lunga perioada in care a suferit de depresie. Ultimele ei cuvinte au fost adresate sotului ei, printr-un bilet de adio, scris inainte sa se inece intr-un rau de langa casa in care locuiau. Vorbele reflectau dragostea ei pentru sot si recunostinta pentru faptul ca au fost impreuna: "Nu pot continua sa iti stric viata. Nu cred ca doi oameni ar fi putut vreodata sa fie mai fericiti decat am fost noi".

 

 Sursa foto: virginiawoolfblog.com

Ioana D'Arc s-a stins cu credinta pe buze

Ioana D'Arc este o figura emblematica a Frantei si a fost canonizata de catre Biserica Catolica. Fiica unui taran din Domremy, D'Arc a inceput sa auda voci la varsta de 13 ani, care ii spuneau ca destinul ei este sa il serveasca pe Delfin si sa salveze Franta. Desi a fost respinsa in incercarile ei de a se alatura armatei, ea a fost trimisa intr-o audienta la Delfin atunci cand a prezis infrangerea armatei intr-o batalie. Dupa ce l-a recunoscut pe acesta desi era deghizat, a fost trimisa la un grup de teologi care au stabilit ca vocile pe care le auzea sunt reale. Ioana D'Arc a schimbat destinul Frantei prin bataliile la care a participat, insa, in cele din urma, a fost capturata si predata englezilor. Dupa ce a fost acuzata de vrajitorie si erezie, a fost arsa pe rug. Ultimele ei cuvinte au reflectat profunda credinta si dedicarea ce o caracterizau: "Tineti crucea destul de sus, incat sa o vad printre flacari".

 

 Sursa foto: marypages.com

Lev Tolstoi si-a declarat iubirea fata de oameni

Unul dintre cei mai mari scriitori rusi s-a decis sa plece de acasa cu 10 zile inainte de a se stinge, pentru a trai printre oamenii simpli. Suferind de pneumonie, el a hotarat sa renunte la aristocratie si sa fuga din locuinta sa, pentru a scapa de crizele de gelozie ale sotiei sale. Un adevarat apostol al non-violentei, care l-a influentat si inspirat pana si pe Gandhi (cu care a corespondat un an), Tolstoi si-a exprimat dragostea profunda fata de omenire si fata de viata prin ultimele sale cuvinte, adresate fiului sau: "Adevarul este ca...iubesc multe lucruri, iubesc toti oamenii...".

 

Sursa foto: everybookhasasoul.wordpress.com

 

 

Cuvintele frumoase rostite de oameni pe patul de moarte reprezinta chintesenta spiritului uman. Gata sa faca pasul spre o noua lume, oamenii lasa deoparte toate mastile si isi exprima gandurile in cea mai sincera forma, prin vorbe care pot fi adevarate invataturi pentru cei din jur.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.1 (7)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!