Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Kafka și păpușa: o poveste emoţionantă și inspirațională

Joi, 06.02.2020

Unul dintre cei mai mari reprezentanți ai postmodernismului în literatură, scriitorul ceh de origine evreiască Franz Kafka a marcat pentru totdeauna istoria cuvântului scris cu operele sale: „Procesul”, „Metamorfoza”, „Castelul” sau „America”. Puțini știu însă că figura solitară și austeră a scriitorului era de fapt tradusă în realitate printr-o personalitate plăcută, charismatică și, așa cum îl descriu contemporanii ce i-au fost prieteni, chiar amuzantă și îndreptată spre un umor aparte.

Azi îți vom spune una dintre cele mai frumoase povești ce au drept protagonist un scriitor celebru, care îți poate oferi o lecție de viață prețioasă. Află despre ce vorba când auzi de sintagma „Kafka și păpușa”, dar și câteva informații despre viața marelui scriitor!

Cine a fost Franz Kafka

Născut la Praga în 1883, Kafka a dus o viață tristă, dacă e să judecăm după reperele contemporane. Provenit dintr-o familie înstărită de evrei, scriitorul s-a simțit mereu atras de spiritualitatea poporului său, dar marcat în egală măsură de nostalgiile și de melancolia sa. Nu s-a înțeles prea bine cu părinții, care îl doreau un întreprinzător, după modelul lor, nefiind de acord cu bogata sa viață interioră, dar a rămas legat până la moarte de surorile sale.

Franz Kafka

Sursa foto: Pinterest

Însă principalul motiv pentru care Kafka a suferit a fost, poate, necesitatea de a duce o „viață dublă”, care l-a obosit peste măsură. Respectând dorința familiei și angajându-se în domeniul asigurărilor, acolo unde a rămas până în 1917, când tuberculoza îl obliga să renunțe la serviciu, Kafka a scris prioritar noaptea, abia din 1923 permițându-și să își dedice întreaga viață scrisului.

A iubit, însă nu e reușit să lege nicio relație care să se concretizeze într-o căsătorie, deși ultima sa parteneră, Dora Dymant, o tânără socialistă evreică, i-a stat alături până în 1924, la moartea survenită într-un clinică de lângă Viena.

Poate mai semnificativă a fost prietenia cu Max Brod, un romancier și eseist german recunoscut mai ales pentru faptul că i-a fost editor lui Kafka. Brod și-a sprijinit constant prietenul, l-a susținut în activitatea sa literară, i-a fost critic și salvator și, deși azi renumele său a fost depășit de cel al lui Kafka, în timpul vieții a reprezentat una dintre principalele sale surse de inspirație. Mai mult, atunci când Kafka l-a rugat să îi promită că după moartea sa îi va arde în întregime opera, Brod a refuzat și s-a asigurat ca postum Kakfa să fie geniul care este considerat azi.

În ceea ce privește opera literară, scriitorul ceh este autorul unei proze complexe, în care realismul se împletește cu suprarealismul, în care anxietatea și alienarea specifice secolului XX sunt resimțite mai mult decât oricând. Personajele lui Kafka sunt neînțelese, adesea izolate, victime ale societății, precum în „Procesul”, sau ale unor întâmplări supranaturale, ca în „Metamorfoza”. Violența, grotescul, angoasele, temerile mai mult sau mai puțin justificate, halucinațiile, conflictul biblic dintre tată și fiu sau incapacitatea omului de a înțelege rostul propriei existențe sunt teme recurente în opera lui Kafka.

Încetând din viață în 1924, înainte de a împlini 41 de ani, Kafka nu a mai apucat să își vadă cele trei surori deportate și ucise în lagărele naziste, poate unul dintre cele mai mari „daruri” pe care i le-a acordat existența.

Kafka și păpușa

În contextul vieții sale, putem înțelege mult mai bine și mai profund povestea inspirațională și emoționantă „Kafka și păpușa”. Așa cum ți-am spus, scriitorul nu s-a căsătorit și nici nu a avut copii, ceea ce va face ca rândurile de mai jos să fie încă și mai impresionante.

Astfel, la 40 de ani, Kafka se plimba prin parcul Steglitz din Berlin, când a observat o fetiță ce plângea sfâșietor pentru că își pierduse păpușa. Dovedind o fire cu totul opusă de cea pe care i-au atribuit-o mulți critici, de personalitate închisă, melancolică, Kafka s-a oprit și a ajutat-o pe copilă să își regăsească draga jucărie. Din păcate, nu au avut succes, dar scriitorul a rugat-o pe fată să se întoarcă și a doua zi pentru a-și continua căutarea.

Când s-au regăsit, Kafka îi înmâna tinerei sale prietene o scrisoare scrisă de mâna sa, ce conținea următoarele rânduri: „Te rog să nu plângi. Am plecat într-o călătorie ca să văd lumea. Îți voi scrie despre aventurile mele”.

desen cu Kafka

Sursa foto: Facebook

Între Kafka și micuța sa protejată s-a închegat o legătură profundă, cei doi întâlnindu-se pe parcursul următoarelor luni. De fiecare dată, autorul venea întovărășit de o scrisoare „a păpușii”, în care aceasta își povestea aventurile, dialoga cu prietena sa și o îndruma în viață. Când s-a apropiat momentul de a părăsi Berlinul, Kafka i-a cumpărat micuței o păpușă, iar când aceasta a obiectat, observând că jucăria era cu totul diferită de a sa, scriitorul i-a oferit o ultimă scrisoare. „Călătoriile mele, ele m-au schimbat” erau singurele cuvinte pe care le conținea biletul.

Câțiva ani mai târziu, fetița, deja devenită un adult, urma să descopere ca într-o adevărată poveste un compartiment ascuns al păpușii în care scriitorul inclusese un ultim mesaj: „Orice vei iubi va fi probabil pierdut, dar, la final, dragostea se va întoarce la tine pe o altă cale”.

Rânduri pline de melancolie infuzată cu optimism și cu o asemenea iubire și înțelegere de viață, încât nu ezităm să considerăm ultima scrisoare a lui Kafka drept un simbol mult mai profund al existenței sale decât propriile scrieri pe care le-a vrut arse.

Tu ce părere ai despre povestea Kafka și păpușa? Erai familiară cu opera marelui scriitor ceh? Dacă da, cum ți se pare că vor completa rândurile de mai sus perspectiva pe care o aveai deja despre autorul „Procesului”?

Rememorăm și alte povești frumoase din trecut și te îndemnăm să citești despre viața minunatei Principese Ileana și despre misterul cutiuței de care nu s-a despărțit și cu care a fost înmormântată. Și dacă tot ne-am adus aminte de Cehia, să descoperim și cele mai frumoase obiective turistice din Praga!

Surse foto: iStock, Pinterest, Facebook

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!