Povestea fascinantă a celor 7 minuni ale lumii antice

Povestea fascinantă a celor 7 minuni ale lumii antice

Redactor Alexa Galgau

Conceptul referitor la minunile lumii este unul foarte vechi, care datează din secolul 5 î.H., când istoricul grec Herodot a contemplat la incredibilele realizări artistice și arhitecturale create de persieni și greci. Primul care a creat o listă a minunilor lumii a fost Antipater din Sidon, care la vremea respectivă a servit drept ghid pentru cei care călătoreau și voiau să viziteze cele mai impresionante construcții din lume.

Lista cu cele șapte minuni ale lumii pe care o știm astăzi a fost realizată în Evul Mediu și cuprinde cele mai grandioase și impresionante monumente ale lumii antice. Din păcate, numai una dintre aceste minuni mai există în ziua de azi, însă conceptul în sine este unul care a fascinat oamenii dintotdeauna.

Află poveștile fascinante din spatele celor șapte minuni ale lumii!

Povestea celor șapte minuni ale lumii

Marea Piramidă din Gizeh

Construită în jurul anului 2560 î.H., Piramida din Gizeh este singura minune a lumii care încă mai există (celelalte au fost distruse de cutremure sau de incendii). Egiptologii cred că acest momument, realizat din 2 milioane de bucăți de piatră, a fost construit în circa 20 de ani, cu o forță de muncă de 20.000 de oameni. Scopul piramidei era de a servi drept mormânt pentru un faraon.

Ceea ce uimește cu adevărat la această construcție este exactitatea cu care a fost realizată - baza este aproape perfect pătrată și fiecare colț este aliniat aproape perfect cu cele patru puncte ale compasului. Cercetările au dus la descoperirea a trei camere: camera Neterminată, camera Reginei și camera Regelui.

piramida din gizeh

Grădinile suspendate ale Semiramidei

Despre grădinile suspendate se spune că ar fi fost cel mai important punct de atracție al orașului Babilon (aflat la circa 50 de mile distanță de Baghdadul de azi). În mod bizar, babilonienii nu fac nicio mențiune referitoare la aceste grădini, ceea ce a provocat scepticism printre istorici. În ciuda acestei omisiuni, poveștile despre grădinile suspendate s-au răspândit în lumea antică și au existat numeroase descrieri ale lor realizate de scriitori ai vremii.

Povestea spune că Regele Nabucodonosor al II-lea, care a trăit în secolul 7 î.H., a construit grădinile pentru a crea un peisaj montan precum acela cu care soția lui era obișnuită în Medina.

Templul zeiței Artemis din Efes

Construit în jurul anului 550 î.H. de arhitectul Cherisphron, templul a fost gândit pentru a o venera pe Artemis, zeița vânătorii și a fertilității. Monumentul din marmură avea o înălțime impresionantă și era înconjurat de 127 de coloane ionice. Fațada se spune că era ornată cu statui din bronz realizate de cei mai distinși sculptori ai vremii, iar curtea era folosită pe post de piață, unde veneau neguțățori din toate colțurile lumii. Din păcate, templul a fost ars din temelii în anul 256 î.H.

Statuia lui Zeus din Olympia

Înaltă de 12 metri și construită integral din aur și fildeș, statuia lui Zeus din Olympia a fost construită de sculptorul Pheidias în 435 î.H. Impresionantul monument „veghea” asupra terenurilor unde se țineau jocurile olimpice, unde se adunau oameni din întreaga lume. Istoricii susțin că statuia a „supraviețuit” circa 800 de ani, însă nu se știe exact cum a fost distrusă - se presupune că a fost mistuită tot de un incendiu.

Mausoleul din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas a fost construit pe post de mormânt pentru regele persan Mausollos din Caria și a fost terminat în anul 35 î.H., la câțiva ani după moartea acestuia. A fost etichetat drept o minune a lumii, datorită dimensiunilor sale enorme: peste 1000 de metri pătrați ca suprafață, cu o înălțime de 40 de metri.

Sarcofagul regelui persan, construit din alabastru și decorat cu aur, era așezat pe un podium înconjurat de coloane ionice. După 16 secole de la construcția sa, mausoleul a fost avariat de un cutremur, iar cruciații au fost cei care au distrus ceea ce mai rămăsese din el, folosind cărămizile pentru a construi un castel care mai există și astăzi.

Colosul din Rhodos

Colosul din Rhodos a fost o statuie înaltă de 33 de metri din bronz, așezată în portul antic al insulei grecești Rhodos. Din păcate, acest monument, catalogat drept una dintre cele șapte minuni ale lumii, a avut o existență foarte scurtă: doar 56 de ani.

Locuitorii din Rhodos l-au plătit în 294 î.H. pe sculptorul cel mai talentat din țară pentru a crea o statuie care să îl reprezinte pe Helios, zeul Soarelui. Din păcate, colosul s-a prăbușit la un cutremur puternic și a rămas ca atare la sol, pentru că vizitatorii încă voiau să îl vadă, chiar și în acea stare. În anul 652, colosul a fost distrus în timpul invaziilor arabe, iar piesele de bronz au fost vândute de invadatori, care le-au cărat cu 900 de cămile.

Farul din Alexandria

Farul care a devenit o minune a lumii era localizat pe coasta orașului egiptean Alexandria și a fost conceput de Sostratus din Cdinus în secolul 3 î.H. A fost realizat din bucăți mari de piatră și avea o înălțime de circa 120 de metri, fiind una dintre cele mai înalte construcții realizate de om într-un interval de mai multe secole. Inițial, farul a fost creat pe post de atracție pentru cei care veneau cu corăbiile în Alexandria, însă în primul secol al erei noastre romanii au folosit foc pentru a-l lumina noaptea și oglinzi pentru a reflecta lumina ziua, transformându-l astfel într-un reper pentru corăbii.

După 16 secole în care a ghidat corăbii, Farul din Alexandria a fost distrus de două cutremure. În 1480, conducătorul Egiptului a înlăturat ruinele și a construit o fortificație medievală, în cadrul căreia a păstrat rămășițele vechiului Far.

Cele șapte minuni ale lumii sunt acele construcții care, deși au dispărut fizic aproape în totalitate, au rămas la fel de „solide” în istoria omenirii și continuă să stârnească aceeași fascinație chiar și după secole în șir, pentru că sunt o mărturie a măreției celor mai importante civilizații ale lumii.

Descoperă si top 5 minuni arhitecturale ale lumii noi și 9 minuni ale lumii pe care nu le știai!

Articolul urmator
Cea mai puternică rugăciune de Înălțarea Domnului! Poate face minuni dacă este rostită din suflet
Cea mai puternică rugăciune de Înălțarea Domnului! Poate face minuni dacă este rostită din suflet
Povestea carui serial te caracterizeaza?
Incepe quiz
Povestea carui serial te caracterizeaza?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.