Votată a doua cea mai iubită carte british a tuturor timpurilor de către fanii BBC, după „Stăpânul Inelelor”, „Mândrie şi prejudecată” este o piatră de temelie în istoria literaturii mondiale. Fie că sufletul lor romantic a căzut pradă poveştii de iubire sau că mândria lor s-a lăsat cucerită de feminismul romanului, sunt puţine femei care să nu fi rezonat măcar o dată în viaţă, la o anumită vârstă, cu această capodoperă a scriiturii universale. Poate că nu are neinteligibilul irezistibil al postmodernismului sau apăsarea rece a realismului, dar o poveste simplă de dragoste, spumos scrisă, cu personaje bine conturate şi un dram de umor absolut necesar, va avea întotdeauna un loc rezervat pe firmamentul literaturii.
„Mândrie și prejudecată” - o fată cu prejudecăţi cucereşte un prinţ mândru
Multe voci afirmă că „Mândrie şi prejudecată” este povestea prejudecăţilor învinse ale lui Elizabeth Bennet şi a mândriei transfigurate a lui Mr. Darcy. Tocmai de aceea, titlul a fost considerat edificator pentru conţinutul romanului, deşi unii critici mai puţin supuşi maniei interpretărilor (Robert Fox, Elizabeth Bennet: Prejudice or Vanity?) au subliniat faptul că alegerea lui Jane Austen putea fi neintenţionată sau o raţiune comercială, datorată succesului de care se bucurase primul său roman, „Sense and Sensibility” („Raţiune şi simţire”, al cărui titlu era formulat tot ca antiteză).
Am citit prima dată „Mândrie şi prejudecată” când aveam 15 ani. Adolescenta din mine nu a plăcut-o prea tare pe Elizabeth Bennet, dar l-a adorat pe Mister Darcy (previzibil). Am recitit opera lui Austen în timpul facultăţii, atunci când ochii mi s-au deschis şi am ajuns să apreciez la adevărata valoare caracterul complex, aprig şi vibrant al uneia dintre primele eroine feministe ale literaturii universale.
Povestea din „Mândrie şi prejudecată” se dovedeşte irezistibil de simplă. Elizabeth este una dintre cele cinci fete ale familiei Bennet, obligată de normele sociale britanice ale secolului al XVIII-lea să îşi găsească împlinirea în viaţă prin căsătorie. Deşi tatăl ei, ironicul, dar placidul Mr Bennet, are o proprietate moştenită, legea nu îi permite să o lase mai departe decât unui urmaş de sex masculin, obligând-o pe guraliva şi superficiala sa soţie, Mrs Bennet, să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului ochind parteneri potenţiali pentru odraslele sale.
Speranţele sale înfloresc în momentul când domeniul vecin este închiriat de chipeşul Charles Bingley, un nouveau riche (parvenit), care o place instantaneu pe fiica sa mai mare, frumoasa Jane. Mr. Bingley este însoţit de prietenul său Mr. Darcy, moştenitorul unei familii bogate, mândru şi rece, care o provoacă pe independenta noastră Elizabeth cu inteligenţa sa, dar o îndepărtează prin dispreţul afişat la adresa familiei sale. Regăsindu-se des unul în compania celuilalt, resimţind o atracţie reciprocă, dar nevrând să renunţe la prejudecăţile de clasă şi la puternicul orgoliu, Elizabeth şi Darcy se îndrăgostesc. Obstacolele care apar în calea lor nu ţin doar de diferenţele de opinie, de temperamentul aprig sau de normele societale, dar şi de circumstanţele externe care par să li se opună: Jane şi Bingley se despart, iar Elizabeth este convinsă că este vina lui Darcy, familia acestuia o respinge pe fată din cauza condiţiei sale umile, apoi în scenă îşi face apariţia atrăgătorul George Wickham, un ofiţer care o curtează pe Elizabeth şi face tot posibilul să îi denatureze renumele lui Darcy.
Desigur, după nenumărate intrigi, deznodământul din „Mândrie şi prejudecată” nu poate rezista tentaţiei dulci a happy-endului, iar eroii noştri îşi găsesc fericirea unul în braţele altuia. Cum altfel ar fi devenit romanul unul dintre cele mai cunoscute ale literaturii universale?
Între iubire, mariaj şi feminism
Desigur, tema centrală din „Mândrie şi prejudecată” este iubirea. Romanul este una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste ale tuturor timpurilor, mai ales pentru că simplitatea sa este contagioasă: cititorul nu îşi poate desprinde ochii din paginile în care Elizabeth Bennet sclipeşte, iar Mr. Darcy, văzut prin ochii ei, intrigă. Asemănători şi totuşi diferiţi, cei doi îndrăgostiţi resping atracţia pe care o resimt unul faţă de celălalt, dar, spre deliciul nostru, sunt aduşi împreună de peniţa măiastră a talentatei autoare.
Pe lângă iubirea romantică, perspectiva realistă asupra mariajului este comună tuturor operelor lui Jane Austen. Femeile din societatea engleză a secolului al XVIII-lea sunt obligate să se căsătorească nu din dragoste, ci din raţiuni economice. Chiar prima replică a romanului instituie perfect această realitate: „Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă”. Banii sunt cei care creează, definesc şi sigilează un mariaj.
Iar în acest context, feminismul din „Mândrie şi prejudecată” este cu atât mai miraculos. Ca o adevărată bijuterie ascunsă în noroiul arhetipurilor sociale, independenţa, voinţa şi concepţiile lui Elizabeth sunt progresiste, ţintind spre o eră îndepărtată, pe care chiar şi noi, strănepoatele sale contemporane, mai luptăm pentru a o materializa.
Poate că Elizabeth nu are o carieră, nu schimbă conacul ponosit pe o viaţă profesională la Londra (nu că ar fi fost posibil), iar realizările ei pot părea minore în ochii feministelor de azi, care se zbat pentru salarii egale cu ale bărbaţilor. Într-o societate patriarhală, Miss Bennet refuză să se mărite cu cineva pe care nu îl iubeşte, preferând să rămână fată bătrână (gând care mai este considerat un adevărat ultragiu şi azi, la câteva sute de ani distanţă), nu acceptă propunerea în căsătorie a lui Darcy decât atunci când este mulţumită de felul în care acesta o formulează şi, mai presus de toate, îndrăzneşte să vorbească spre sfârşitul anilor 1700 despre egalitatea dintre bărbat şi femeie, considerând că între ea şi iubitul ei nu există nicio diferenţă.
De o gândire feministă a fost „responsabilă” şi creatoarea lui Elizabeth, Jane Austen, care s-a lovit pe tot parcursul vieţii de preconcepţiile unei societăţi în care toți autorii publicaţi, respectaţi și aplaudaţi erau... bărbaţi. Deşi „Mândrie şi prejudecată” a fost scrisă în 1796, abia în 1813 a fost publicată. Motivul întârzierii: ce rost avea ca o femeie să scrie, să fie încurajată să gândească, când tot ceea ce avea nevoie era să fie drăguţă şi să aibă grijă de casă? Tot din aceleaşi motive, Jane Austen nu s-a bucurat de aprecierea pe care o merita în timpul vieţii. Poate că eroina ei şi-a văzut feminismul recompensat cu un soţ care o respecta şi pe care îl adora, dar Jane Austen nu a fost decât târziu recunoscută pentru valoarea sa în literatură. Până şi feminismul are favoritele sale.
Chiar dacă sunt în continuare una dintre eternele sale admiratoare, nu Mr. Darcy a fost eroul recenziei mele, ci Elizabeth Bennet, una dintre primele feministe ale literaturii noastre. Un gând cu care ar trebui să rezonăm multe dintre noi, cel puţin acum, în zorii secolului XXI.
Tu ai citit „Mândrie şi prejudecată”? Se numără printre cărţile tale de căpătâi sau nu?
Urmareste-ne pe Google News
