„Tărâmul celălalt” de Daria Logofătu: al doilea roman din seria „Hotare” abia așteaptă să îți facă în continuare lumea vraiște
Dacă există o ezitare pe care toți cititorii o împărtășesc, aceea e să plonjezi într-un univers literar în expansiune de la primele sale stadii. Cu toții am început serii de cărți cu frenezie și entuziasm, urmând ca după cele dintâi apariții să fim nevoiți să așteptăm tremurând de nerăbdare lansările ulterioare: nu e acesta blestemul fabuloaselor saga?
Suntem fericite că am devorat unul după altul primele două volume din seria „Hotare”, „Acest tărâm” (recenzie aici) și „Tărâmul celălalt”, dar acum ne roadem unghiile în așteptarea frenetică a următoarei apariții. Până atunci, îți spunem ce a însemnat pentru noi al doilea volum scris de Daria Logofătu! Pregătește-te să te îmbarci într-o croazieră amețitoare, la propriu și la figurat!
Ce fac eroii din seria „Hotare” pe „Tărâmul celălalt”?
Dacă ai nevoie de o mică împrospătare de memorie, îți precizăm că în finalul trepidant al „Acestui tărâm”, întreaga structură a Tărâmului a colapsat, și, după degradarea barierei din Hotare, munți, dealuri, ape și păduri, zeități, zatogi, razatogi, căpcăuni, balauri, sânziene și fulgerătoare s-au prăvălit cu toții, laolaltă, pe Pământ.
Daria Logofătu se dovedește la fel de „nemiloasă” cu cititorii săi și are grijă să ne pompeze adrenalină în vene încă din incipitul celui de-al doilea volum al său, „dându-ne brânci” exact în miezul cel mai acaparator al acțiunii. Poposim în mijlocul evenimentelor, surprinzându-l pe Emilian Edlen fiind nevoit să ofere explicații despre acțiunile sale (omul de afaceri și verișorul lui Demi orchestrând practic prăbușirea Tărâmului pentru a putea fi alături de iubirea sa, Navadaraia) unor jurnaliști înfometați după detalii picante. În tot acest timp, fiica cea mai tânără a Știmei Apei caută să se adapteze vieții de pe Pământ, năzuind că poate duce o existență liniștită incompatibilă de fapt cu neliniștea proverbială a ființei sale.
După ce și-a acceptat puterile, Demi rătăcește între Universuri, între Pământ și misticul Hotare, în timp ce caută să împace cele două laturi ale existenței sale, cea de muritoare și cea de zeiță. Pierzându-și și recăpătându-și într-un ritm imposibil de alert conştiinţa, Demi caută să repare, alături de Edna, Darius, Nikolai, Sagan și Ferdinand Ariman, catastrofa cauzată de verișorul său.
Știm, te întrebi ce fac Rhemos, Inesa și copiii lor și îți împărtășim îngrijorarea, numai că veștile nu sunt bune. Rhemos nu și-a revenit încă, Inesa e epuizată fizic, mintal și emoțional, așa că va fi sarcina curajoasei și isteței Meda să-și găsească fratele, pe Andros, pierdut alături de Blajini și de Animusul lor.
Deja se conturează trei fire ale acțiunii peste măsură de palpitante, dar Daria Logofătu plusează cu încă o secțiune narativă mai mult decât interesantă. Intuind probabil cât de tare jinduim să ajungem în Hotare, autoarea ne face „hatârul” și așa îi vom cunoaște pe Împărații Hotarului, Rhodu și Verhtu, două personaje magistral conturate, arhetipuri fascinante ale Împăraților Verde și Roșu din poveștile copilăriei noastre, cu care Navadaraia face un târg întunecat. De fapt, scenele care ilustrează „backstory-ul” trădării Grompei sunt deosebit de vii, aducând acestui roman deja fabulos o amprentă de emoție și de omenesc dătătoare de fiori.
Cineva pândește în întuneric…
Navadaraia simte că cineva o urmărește și că ceva o apasă și nu, nu e doar conștiința sa îngreunată. Știma Apei intuiește o prezență care palpită în întuneric. La Hotare, cineva sau ceva așteaptă… Toate aceste semnale de alarmă ce au la început o prezență abia știută evoluează într-un rău aproape palpabil, într-o amenințare care îți ridică părul în cap și care te înfioară fizic. Căci Daria Logofătu știe mai bine decât oricine că nu e groază mai mare decât cea provocată de necunoscut.
Sursa foto: Facebook
N-o să punem fricii un nume - știi că nu ne place să dăm „spoilere” – , o să te avertizăm numai că această nouă amenințare la adresa siguranței eroilor pe care am ajuns să îi îndrăgim e încă și mai înfricoșătoare decât Ra Tamzir și chiar mai complexă și mai fascinantă decât Navadaraia.
Acum, că ți-am stârnit atenția, să discutăm despre „Tărâmul celălalt”, că doar abia așteptăm să îți spunem părerea noastră. Precum un sequel veritabil, volumul al doilea din serie își asumă cu brio menirea de a fi „mai mult, mai repede, mai bine”, și ne dăruiește iar acțiune trepidantă, răsturnări de situație amețitoare și fantasy cât cuprinde. Harurile pe care le-am lăudat în primul volum sunt tot aici, dovedindu-se chiar superioare: bogăția de limbaj e mai impresionantă, imaginația, mai bogată, ritmul acțiunii, mai iute, talentul scriitoarei, încă mai demn de admirație.
Ne vom opri însă, de această dată, asupra personajelor. Volumul (sau volumele, căci nu știm câte apariții va număra saga „Hotare”, sperăm în secret să fie cât mai multe) al doilea dintr-o serie poartă întotdeauna stigmatul „copilului de mijloc”, trebuind să depășească în valoare predecesorul, să ridice ștacheta sus pentru următoarea apariție și să mențină în tot acest timp interesul cititorului cât timp stabilește contextul necesar evoluțiilor ulterioare. Grea povară, pe care „Tărâmul celălalt” o duce cu mândrie!
Însă al doilea volum dintr-o serie are și un mare avantaj, acela de a aprofunda personajele și acțiunea, căci acum dezvoltă o lume deja schițată. Absolut fiecare erou și antierou din seria „Hotare” devine și mai complex, și mai fascinant. Nu avem spațiul necesar ca să ți-i amintim pe toți, dar o vom invita în scenă pe „năbădăioasa” Navadaraia, care capătă o dimensiune umană atât de necesară, părăsind lumea poveștilor fără să se uite înapoi și devenind vie, vibrantă, cuceritoare. Gemenii Meda și Andros fac un salt la fel de impresionant și deși mărturisim că așteptăm cu sufletul la gură să fie reuniți (Daria Logofătu, nu ți-e milă de niște bieți copii?), atât de frumos evoluează pe cont propriu, din atâtea straturi sunt compuse personalitățile lor, că parcă nu ne deranjează atât de tare că stau separați. Oricum, seria e a lor, și cei doi frați își poartă cu seninătate și glorie coroana.
Însă ce am apreciat cel mai tare la acest roman este profunzimea sa umanistică. Daria Logofătu înțelege condiția umană cu o maturitate și o înțelepciune ce îi depășesc cu mult anii, iar dacă nu ne crezi, nu e nimic, avem mai jos un pasaj edificator!
„Oamenii sunt, cum spun ei, complicați. (…) Încâlciți în suflet. E ușor a uita cât de buni sunt. De aceea, te pot uimi adesea. De pildă, un om despre care te-ai jura că e hain își va da viața ca să scape un necunoscut, fără să se gândească de două ori. S-a mai pomenit. Când îi lovește o nenorocire, se adună laolaltă să se apere și să răzbească împreună, chiar dacă, până în acea clipă, s-ar fi sugrumat unii pe ceilalți. Mereu poți găsi oameni care dau de ajutor altora fără să zăbovească, fără să se întrebe dacă merită. Vin pe lume deja învățați să iubească și să ierte cum le e dat să respire. Lucruri nebănuite, frumoase și folositoare, iau naștere în mințile lor pentru ca apoi să prindă viață prin strădania unor mâini pricepute. Eu, venind din alt tărâm, pot pricepe lesne ceea ce ei sunt prea aproape ca să vadă: că este în firea oamenilor să fie călăuziţi de dragoste în tot ceea ce fac”.
Dacă ai găsit alte rânduri care să descrie atât de plastic și de profund omul, te provocăm să ni le aduci la cunoștință, dar cu siguranță îți va fi imposibil să nu îți tremure sufletul în tine la lectura acestora de mai sus.
Acestea fiind spuse, te invităm să descoperi al doilea volum din seria „Hotare, „Tărâmul celălalt”, la Editura UP, și abia așteptăm să aflăm părerea ta!
Surse foto: iStock
Urmareste-ne pe Google News
