Teoria fericirii lui Albert Einstein face înconjurul lumii, după 95 de ani

Joi, 02.11.2017
de Mihaela Onofrei

Urmărim fericirea în fiecare clipă a vieții noastre și totuși ne este greu să determinăm care este formula ce poate să ne asigure o viață satisfăcătoare. Fiecare om are propriul concept despre fericire, și tocmai de aceea ne pierdem în teorii diverse cu privire la ea și încercăm să o obținem cu orice preț.

Teoria fericirii a fost elaborată de cine ne-am fi așteptat cel mai puțin, de o minte strălucită din lumea științei, care a câștigat în 1921 Premiul Nobel pentru Fizică. Ești curioasă care sunt lucrurile care îți asigură fericirea în această viață, conform vorbelor înțelepte ale lui Albert Einstein? Află mai jos despre ce este vorba!

Albert Einstein

Iată care este teoria fericirii a lui Albert Einstein!

Povestea teoriei fericirii este cu adevărat fascinantă. După câștigarea Premiului Nobel, Albert Einstein a plecat în Japonia un an mai târziu și s-a cazat la un hotel în Tokio. Un curier i-a adus un mesaj, iar Albert Einstein a vrut să îi mulțumească pentru serviciu oferindu-i o sumă de bani. Curierul a refuzat orice răsplată, în ciuda insistențelor geniului fizicii.

Pentru a-l răsplăti într-un fel, Albert i-a scris două bilețele, care aveau să facă înconjurul lumii 95 de ani mai târziu. Așa cum probabil ai ghicit deja, este vorba despre teoria fericirii, pe care o poți vedea în bilețelele originale de mai jos. Totuși, ce spune aceasta?

„O viață modestă și liniștită îți aduce mai multă fericire decât urmărirea succesului într-o neliniște permanentă.” Pe biletul din dreapta Albert Einstein nota: „Acolo unde este voință, există și o cale.”

Potrivit celui care vinde acum aceste bilete la o casă de licitații din Ierusalim, Einstein i-ar fi spus curierului că: „dacă ești norocos, aceste notițe vor fi mult mai valoroase decât un bacșiș.” Aceste bilețele care conțin teoria fericirii au fost vândute pe 25 octombrie.

Așadar, nu succesul și banii îți aduc fericire în această viață, ci lucrurile mărunte, de care să te bucuri împreună cu cei dragi. Tu ce părere ai despre teoria lui Albert Einstein?

Surse foto: Imgur, Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!