Rețete delicioase
Înapoi la

Distrează-te în bucătărie! 6 rețete delicioase de prăjituri de Halloween

Distrează-te în bucătărie! 6 rețete delicioase de prăjituri de Halloween

Sorina Corneanu

Timp de gătire:
15-30 minute
Porții:
8-10 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Rețete deosebite
Modalitate de preparare:
Fierbere
Distrează-te în bucătărie! 6 rețete delicioase de prăjituri de Halloween

Caracteristici

Petrecerea de Halloween se apropie, costumele sunt gata, prietenii sunt invitați, decorul este planificat, însă un aspect foarte important rămâne meniul „înfricoșător” pe care vrei să îl servești. Să fie cât mai original, să păstreze o notă suficient de scary pentru o petrecere tematică, dar să rămână și delicios.

Vezi și cele mai înfricoșătoare idei de aperitive pentru petrecerea de Halloween!

Iată câteva rețete delicioase de prăjituri perfecte pentru Halloween!

Biscuiți cu pânză de păianjen

Foarte simplu de pregătit, desertul oreo cu pânză de păianjen are nevoie de câteva ingrediente simple: biscuiți oreo, cremă de cicolată albă și neagră și... imaginație. Dacă nu vei cumpăra cremă de ciocolată din comerț, atunci, deasupra unui ibric cu apă clocotită, adaugă bucăți de ciocolată într-un bol și las-o să se topească natural, la aburi, câteva minute. Apoi înmoaie fiecare biscuit oreo în crema obținută, iar cu un instrument subțire, eventual o scobitoare, trasează deasupra biscuitului liniile care să lase impresia unei pânze de păianjen. Pentru un efect mai original, alege să desenezi pânza de păianjen cu ciocolată neagră pe biscuitul înmuiat în ciocolată albă și invers!

biscuiti pentru Halloween

Foto: Pinterest @ bella beccari

Desert „pisica neagră”

Un desert cuceritor, mai ales pentru iubitorii de pisici, ușor de preparat și delicios! În primul rând, cumpără biscuiți în formă de pisică, neapărat cu cacao. Dacă ai forme pentru prăjituri, atunci le poți face și acasă. Apoi decorează fiecare pisică în parte cu cremă de ciocolată albă, axându-te pe evidențierea șirei spinării. Ca să fie și mai scary, ai grijă ca ochii să fie cât mai mari și disproporționați.

biscuiti in forma de pisici

Foto: Pinterest @ Annie.M

Tortul Dovleac

Nu, nu e un tort cu dovleac, ci un tort delicios de ciocolată sau vanilie, pe care să îl îmbraci în cremă portocalie. Pentru ca totul să  meargă mai ușor, achiziționează un blat din comerț și adaugă-i la mijloc crema preferată. Pentru un efect-surpriză, introdu în cremă și bomboane colorate. Apoi îmbracă tortul în crema portocalie. O poți obține folosind o cremă clasică de vanilie, în care ai adăugat colorant pentru patiserie. Găsești și în varianta bio! Cu ajutorul unui pahar, pe care îl introduci în mijlocul tortului, vei realiza un spațiu potrivit în care să introduci acadele, scorțișoară și, de ce nu, grisine crestate în vârf și înmuiate în dulceață de vișine, care să simbolizeze degetele lui Dracula!

tort in forma de dovleac

Foto: Pinterest @ lecremedelacrumb.com

Tortul păianjen

O altă idee de tort potrivit pentru petrecerea de Halloween este tortul păianjen! Indiferent că vei prepara tu blatul sau îl vei cumpăra din comerț, tot ce îți rămâne de făcut e să îl umpli la mijloc cu cremele tale preferate și cu biscuiți oreo sfărâmați. Îmbracă tortul în cremă albă, pentru un efect mai puternic, și decorează-l cu biscuiți oreo, cărora le vei realiza câteva… piciorușe de păianjen din ciocolată. Folosește ciocolată albă pentru a le picta ochii.

tort cu oreo pentru Halloween

Foto: Pinterest @ cynthia Holcomb

Tartă însângerată

Dacă vrei să îți întâmpini prietenii cu un desert puțin mai horror, atunci optează pentru o tartă însângerată. Ai nevoie de două blaturi subțiri, de preferință unul ceva mai crocant, iar celălalt pufos, așezate unul peste celălalt. Baza va fi blatul crocant, umplut cu cremă roșie, deasupra căruia va urma blatul pufos, pe care vei turna sirop de vișine din abundență. În mijlocul tortului vei înfige un cuțit, pentru mai mult efect. Ca să fii sigură că a ieșit ce trebuie, testează cu câteva zile înainte și asigură-te că atunci când începi să tai tortul va fi cu adevărat... sângeros!


 tort cu sirop de visine

Foto: Pinterest @ A Cedar Spoon

Punci de dovleac

O băutură dulce, de sezon, numai bună pentru o petrecere de Halloween, este deliciosul punci de dovleac. Ai nevoie de:

- cidru de mere; 
- ghimbir; 
- vodcă; 
- frișcă; 
- gheață; 
- cuburi de dovleac copt.

Amestecă jumătate de litru de cidru de mere cu o linguriță de ghimbir, un shot de vodcă, cuburile de dovleac copt și gheață după gust. Adaugă frișcă la final, direct în pahare!


punch de dovleac 

Foto: Pinterest @ Leah Bergman

Ai grijă ca bufetul cu deserturi să fie cât mai colorat și mai inspirat amenajat. Nu contează doar ce pui pe platouri, ci și modul în care o faci. La orice petrecere tematică, nu doar gustul preparatelor este important, ci și aspectul acestora, unicitatea decorului, costumele alese, cât de reușite vor fi fotografiile și amintirile pe care le veți avea împreună. 

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
Supa de sfeclă roșie: 3 rețete pentru un microbiom echilibrat
Supa de sfeclă roșie: 3 rețete pentru un microbiom echilibrat
Ce costum de Halloween ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce costum de Halloween ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.