Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Acestea sunt cele mai bune diete din 2017!

Joi, 28.09.2017
de Sorina Corneanu

Dacă în 2017 dieta este prioritatea ta numărul 1, atunci e bine să știi că există o mulțime de oferte, care mai de care mai atractive. Important e să fii foarte bine informată, pentru că nu orice zboară... se mănâncă!

US News & World Report a făcut publice noi planuri de alimentație, luând în considerare modul în care dieta trebuie urmată și efectele sale asupra pierderii în greutate, pe termen scurt și lung. Valoarea nutritivă și măsura în care dieta respectivă ajută la prevenirea diabetului și a bolilor de inimă au reprezentat criteriile de bază în alcătuirea celor mai sănătoase diete.

Dintre planurile de dietă pe care US News & World Report le-a analizat, câteva au fost nu doar fără rezultate concludente în echilibrul greutății, ci și periculoase pentru sănătate. O dietă sănătoasă înseamnă, în primul rând, să îți respecți nevoile organismului, nu poftele și obișnuințele! 

Cele mai bune diete din 2017

Dieta vegetariană. Foarte simplă și eficientă, dieta vegetariană presupune renunțarea la carne, înlocuirea acesteia cu proteine vegetale și consumul prioritar,  în cantități mai mari, de fructe și legume proaspete. Deși ai putea fi tentată să crezi că te vei lupta cu senzația de gol în stomac, cercetătorii afirmă cu încredere contrariul. În plus, conform businessinsider.com, pe lângă acele câteva kilograme în minus, te vei bucura și de o detoxificare ca la carte, precum și de o reducere a riscului de diabet și boli cardiovasculare.

cea mai buna dieta vegetariana

Dieta Ornish. Dezvoltată de doctorul Dean Ornish, această dietă e bazată pe hrană neprocesată, cereale, fructe și legume, dar poate include, în cantități echilibrate, și ulei de pește și pește gras. Nu numai că este în topul dietelor care previn bolile grave ale inimii, dar s-a dovedit și extrem de sănătoasă, sățioasă și la îndemâna oricui își dorește o schimbare de stil alimentar .

Află de la experții în nutriție care sunt cele mai bune diete în 2017!

Dieta „volumetrică” este o dietă dezvoltată de nutriționistul Barbara Rolls, profesor la Penn State University. Aceasta presupune consumul de alimente mai puțin dense, cum ar fi supe sau fructe și legume bogate în apă. Alimentele prăjite, pizza, pastele și lactatele reprezintă doar un moft, pe care ai voie să ți-l satisfaci în cantități foarte mici, foarte rar.

Dieta pentru fertilitate. Scopul dietei de fertilitate este de a ajuta femeile care au probleme în a rămâne însărcinate. Dezvoltată de doctorii Jorge Chavarro și Walter Willett, dieta pentru fertilitate  subliniază faptul că, mâncând alimente bogate în proteine și uleiuri vegetale, alături de un pahar de lapte integral, zilnic, se cumulează necesarul de acid folic. Dieta a fost considerată una dintre cele mai simplu de urmat: te ajută să slăbești grație aportului scăzut de calorii, dar și să devii mai repede mămică!

Dieta holistică presupune echilibrul dintre vegetale, grăsimi sănătoase și fibre, la care se adaugă o hidratare corectă și exerciții fizice regulate. Dieta promovează scăderea în greutate și este potrivită oricărei persoane, indiferent de kilograme, vârstă sau condiție fizică.

Dieta piramidală. Această dietă, dezvoltată de savanții din Rochester, Minnesota, are scopul de a înlocui obiceiurile proaste cu obiceiuri sănătoase, ușor de urmat. În prima parte a dietei, care durează două săptămâni, se consumă exclusiv proteine și grăsimi naturale, sănătoase, iar în următoarele două săptămâni, când se ajunge la baza piramidei, alimentația va consta exclusiv în fructe și legume. Dieta piramidală te poate ajuta să pierzi până la 10 kilograme în doar 30 de zile. 

Dieta flexibilă. Dezvoltată de dieteticianul Dawn Jackson Blatner, această dietă este recomandată celor înclinați către vegetarianism, dar care nu doresc să renunțe complet la carne. Dieta flexibilă permite consumul de proteine, cum ar fi tofu, fasolea, mazărea, lintea, nucile și ouăle. Din când în când este permisă și carnea slabă  de pui sau peștele proaspăt.

cele mai bune diete din 2017

Dieta mediteraneeană presupune consumul de fructe și legume proaspete, pește și cereale integrale. Regimul implică un echilibru între alimentele de origine vegetală și cele de origine animală, dar fără un aport mare de grăsimi. 

Dieta pentru creier constă în consumul de alimente considerate benefice pentu sănătatea creierului, cum ar fi fasolea, uleiul de măsline, nucile și legumele verzi. Acest regim îmbină dieta vegetariană cu cea mediteraneeană. De-a lungul timpului, studiile realizate au evidențiat că alimentele mai sus menționate pot juca un rol important în prevenirea bolilor neurodegenerative, precum maladia Alzheimer sau Parkinson. 

Pentru al șaptelea an consecutiv, dieta DASH a fost declarată cea mai bună dietă. DASH este un acronim pentru Dietary Approaches to Stop Hypertension, care înseamnă „abordări dietetice pentru stoparea hipertensiunii”. Hipertensiunea este o afectiune tot mai răspândită, cauzată, printre altele, de excesul de grăsimi din alimentație.

Dieta se bazează pe scăderea aportului de sodiu la cel mult 2.300 de miligrame pe zi, alături de consumul de legume, fructe și cereale integrale.

„Dieta DASH este un regim alimentar sigur pentru toată lumea. Nu e vorba de o dietă cu reguli pe care să nu le poți respecta”, a declarat pentru Business Insider specialistul în nutriție Angela Haupt. În același timp, dieta DASH este considerată cel mai bun regim pentru persoanele care suferă de diabet zaharat și boli de inimă.

Tu ce părere ai despre acest top, al celor mai bune diete din 2017?

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!