Cât de sănătos este cărbunele activ pentru slăbit

Cât de sănătos este cărbunele activ pentru slăbit

Redactor Raluca Margean

Dieta de detoxificare cu cărbune activ este una dintre cele mai populare diete de slăbit din ultimul timp. Cei care propun o astfel de dietă susțin că ingerarea de cărbune activ te va ajuta să scapi de kilogramele în plus și îți poți detoxifica organismul.

Cu toate acestea, nu există dovezi științifice care să ateste beneficiile cărbunelui activ pentru slăbit. Din această cauză, specialiștii în nutriție nu îl recomandă în acest scop, mai ales că poate provoca și reacții adverse. Află din acest articol care sunt avantajele și dezavantajele introducerii cărbunelui activ în procesul de slăbire! 

Cărbune activ pentru slăbit: ce este și cum funcționează?

carbune activ pentru slabit

Cărbunele activ este o pulbere fină neagră obținută din oase carbonizate, cochilii de nucă de cocos, turbă, rumeguș și alte ingrediente. Temperaturile ridicate la care este procesat îi oferă cărbunelui activ o structură mai poroasă decât cărbunele obișnuit.

ATENȚIE! Cărbunele activ nu trebuie confundat cu cărbunele folosit pentru a aprinde grătarul. Deși ambele pot fi realizate din aceleași materiale de bază, cărbunele de grătar nu este „activat” și conține substanțe toxice pentru om.

Cărbunele activ este folosit în special pentru tratarea intoxicațiilor acute. Datorită calității sale de absorbție, cărbunele activ poate să atragă ca un magnet toxinele din stomac. Acest lucru se explică prin faptul că textura poroasă a cărbunelui are o sarcină electrică negativă, ceea ce face ca aceasta să atragă molecule încărcate pozitiv, cum ar fi toxinele, gazele și alte substanțe chimice din intestin. Deoarece cărbunele activ nu este absorbit de corp, acesta poate transporta toxinele în materii fecale pentru a fi înlăturate prin defecație.

Cărbune activ pentru slăbit: mit sau adevăr

carbune activ pentru slabit

Datorită rolului său în absorbția toxinelor, cărbunele activ ar trebui să fie un candidat perfect pentru a fi inclus în dietele de detoxificare. Însă experții în nutriție resping categoric teoria conform căreia ar trebui folosit cărbune activ pentru slăbit. Nu există dovezi științifice că detoxificarea organismului cu cărbune activ va avea ca rezultat pierderea în greutate.

Dieta cu cărbune activ presupune înlocuirea meselor cu o băutură care conține cărbune activ și foarte puține calorii, iar pierderea în greutate se datorează numărului redus de calorii, nu detoxificării cu cărbune activ. Pe lângă faptul că o dietă cu cărbune activ nu are niciun efect asupra kilogramelor în plus, trebuie să ții cont de faptul că el poate cauza diverse probleme de sănătate.

Beneficiile cărbunelui activ

Se spune despre cărbunele activ că are mai multe beneficii pentru sănătate, însă nu sunt multe studii științifice care să confirme acest lucru.

Totuși, cel mai cunoscut și semnificativ beneficiu al cărbunelui activ este folosirea sa ca tratament de urgență în caz de intoxicare cu medicamente. Studiile arată că ingerarea a 50-100 de grame de cărbune activat în decurs de 5 minute de la administrarea unui medicament poate reduce capacitatea unui adult de a absorbi acel medicament cu până la 74%. De obicei, eficiența sa este maximă atunci când este luat în prima oră după o supradoză sau otrăvire, dar poate fi util și după această primă oră.

Important! Cărbunele activat nu este eficient în toate cazurile de otrăvire. De exemplu, are un efect redus asupra intoxicațiilor cu alcool, metale grele, fier, litiu, potasiu, acid sau alcali, astfel utilizarea sa ar trebui tratată cu atenție și doar de către medicii specialiști. 

Alte beneficii ale cărbunelui activ includ:

1. Poate susține funcția rinichilor prin reducerea numărului de deșeuri pe care rinichii trebuie să le filtreze. Acest lucru poate fi deosebit de benefic pentru persoanele cu boală cronică de rinichi, care inhibă capacitatea rinichilor de a elimina ureea și alte toxine.

2. Poate reduce simptomele sindromului mirosului de pește (trimetilaminuria). Aceasta este o afecțiune genetică în care trimetilamina (TMA), un compus care miroase a pește putrezit, se acumulează în corpul persoanei afectate. În mod normal, corpul transformă TMA într-un compus inodor înainte de a-l excreta prin urină, dar persoanelor cu trimetilaminuria le lipsește enzima necesară pentru a efectua această conversie. Studiile arată că suprafața poroasă a cărbunelui activat se poate lega de compuși mici, precum TMA, crescând excreția acestora.

3. Poate reduce nivelul de colesterol. Studiile au arătat că această substanță se poate lega de colesterol și de acizii biliari care conțin colesterol din intestin, împiedicând absorbția acestora.

4. Poate ajuta la reducerea gazelor. Studiile au arătat că administrarea de cărbune activat cu 8 ore înainte de o ecografie abdominală reduce semnificativ cantitatea de gaz din intestin, ceea ce face mai ușor să obțineți o imagine clară cu ultrasunete. Totuși, sunt necesare mai multe cercetări pe acest subiect.

Studii și cercetări despre eficacitatea cărbunelui activ pentru slăbire

Din păcate, nu există dovezi științifice care să recomande administrarea de cărbune activ pentru a slăbi. Specialiștii spun că scăderea greutății nu se datorează cărbunelui activ, ci aportului redus de calorii din dieta de detoxifiere. De obicei, kilogramele pierdute în dietele de detoxifiere revin atunci când persoana respectivă termină această dietă.

Cum să folosești cărbunele activ în regimul de slăbire

Așa cum am menționat mai sus, cărbunele activ nu este recomandat în dietele de slăbire, de aceea nu există modalități de administrare a cărbunelui activ pentru rezultate optime în slăbire.

De asemenea, nu se pune problema combinării cărbunelui activ cu o dietă sănătoasă și exerciții fizice în procesul de slăbire, deoarece nu are niciun sens. Ba dimpotrivă, cărbunele activ se poate

lega de vitaminele, mineralele și antioxidanții care se găsesc în mod natural în alimente, anulându-le efectele benefice. Prin urmare, dacă îți bei cărbunele într-un smoothie bogat în nutrienți, nu vei absorbi nimic din cauza cărbunelui.

Potențiale efecte adverse ale dietei cu cărbune activ

Cărbunele activ poate provoca reacții adverse, cum ar fi constipația, diareea sau vărsăturile, mai ales dacă sunt administrate mai multe doze. De asemenea, poate cauza probleme gastrointestinale grave (obstrucție intestinală) și alte complicații digestive (abcese sau depuneri de cărbune în peretele abdominal). 

Nu trebuie să uiți că un cărbune activat se leagă de medicamente, (inclusiv medicamnente antiinflamatoare și chiar pilula contraceptivă orală), făcându-le să fie mai puțin eficiente. În plus, așa cum am menționat mai sus, cărbunele activ poate împiedica absorbția substanțelor nutritive din alimente.

Cărbunele activ vs. alte metode de slăbire: avantaje și dezavantaje

Având în vedere faptul că nu este recomandată administrarea de cărbune activ pentru slăbit, dacă vrei să scapi de kilogramele în plus trebuie să te orientezi spre alte metode de slăbire. Descoperă în acest articol cum să slăbești, corect și eficient!

Prin urmare, experții nu recomandă folosirea de cărbune activat pentru slăbit, detoxificare sau uz general. Cu excepția cazului în care nivelul de toxine este foarte ridicat, organismul este de obicei capabil să se detoxifice singur. 

Surse foto: iStock

Surse articol: Healthline.comLivestrong.com

Articolul urmator
Prea mult pepene? Medicul Virgiliu Stroescu spune ce ți se poate întâmpla dacă exagerezi cu acest fruct
Prea mult pepene? Medicul Virgiliu Stroescu spune ce ți se poate întâmpla dacă exagerezi cu acest fruct
Cat de sanatos este parul tau?
Incepe quiz
Cat de sanatos este parul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (18)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (220 vizite)