Dr Mihail Pautov te învață: ce să NU faci dacă vrei să slăbești

Dr Mihail Pautov te învață: ce să NU faci dacă vrei să slăbești

Ramona Jurubita

Mihail Pautov este medic specialist în chirurgie generală, dar are cunoștințe vaste în domeniul sănătății, pentru că este, în același timp, și gazda emisiunii MediCOOL de la Antena 1. În cadrul acestei producții televizate, abordează tot felul de subiecte despre problemele medicale pe care oamenii le pot întâmpina. În plus, este foarte activ și pe rețelele sociale, unde oferă sfaturi urmăritorilor săi din mediul online.

Doctorul Mihail Pautov a vorbit pe Internet inclusiv despre procesul de slăbire, un subiect intens discutat de tot mai multă lume. Există oameni care apelează la metode periculoase menite să îi scape de kilogramele în plus, iar multe dintre ele se dovedesc inutile fiindcă nu respectă anumite reguli esențiale. Specialistul ne ajută și de această dată să înțelegem cum putem avea grijă de silueta noastră și cum putem menține un echilibru în stilul de viață adoptat.

Într-un videoclip publicat pe Facebook, a explicat care sunt greșelile pe care le comit unele persoane care vor cu orice preț să slăbească. Este vorba despre câteva obiceiuri la care mulți recurg în a doua parte a zilei, fiindcă nu realizează că le sabotează cura de slăbire. Sunt patru la număr și trebuie să le descoperi și tu, pentru a putea să le eviți pe viitor.

Fructe consumate seara

„În primul rând, nu mai mânca fructe seara. Atenție! N-am nicio problemă cu fructele, sunt delicioase și sunt super sănătoase. De altfel, nu înțeleg oamenii care vă interzic să mâncați fructe, ele sunt foarte bune, dar e bine să le mănânci după masă și e bine să nu mai mănânci fructul ăla dulce seara. Mulți oameni cred că e bine să nu mai mănânci, de exemplu, o masă proteică seara, dar să mănânci ceva ușor, gen un fruct. Fructul ăla însă, dacă este foarte dulce o să-ți dea un spike glicemic, glicemia ta o să scadă și fix noaptea, când tu trebuie să dormi odihnit, o să te trezești de acea foame abruptă dată de acea hipoglicemie, dată fix de acest fruct pe care l-ai mâncat. Așa că undeva după ora șase, te rog nu mai mânca fructe dulci.”, le-a spus dr. Mihail Pautov prietenilor săi din mediul online.

Băuturi savurate în a doua parte a zilei

Dar fructele dulci nu sunt singurii dușmani ai dietei! Trebuie să avem grijă și la băuturile pe care le consumăm în a doua parte a zilei, mai ales la cele menite să ne ofere energie. De ce? Iată explicația specialistului:

„În al doilea rând, aș vrea să nu mai bei cafea, ceai negru, ceai verde sau ceai alb după ora 15:00. Toate aceste băuturi conțin substanțe care ne stimulează. E bine să îți faci plinul de aceste substanțe stimulante până în ora 15:00, astfel încât după ora 15:00 să ai energie, dar ele ușor să fie curățate de către metabolismul tău. Atunci când ajungi pe la ora 21:00 – 22:00, să nu mai ai aceste substanțe stimulante și să dormi bine. Atenție! Sunt foarte mulți oameni care zic: eu n-am nicio problemă, beau cafea la ora 21:00 și dorm buștean. Este foarte probabil să dormi opt ore, dar somnul acela nu mai este calitativ. Te trezești obosit, iar oboseala aia te duce la apetit mai mare, ți-e foame mai mult, nu ai chef să faci sală și renunți la acea dietă, mănânci ca înainte și din nou o iei de la capăt.”

Femeie care bea ceai sau cafea cu zahăr, seara, la o terasă

Post intermitent, ținut incorect

A treia greșeală pe care o fac mulți este nerespectarea programului strict pe care îl presupune fastingul (postul intermitent/abținerea de la mâncare și/sau băutură pentru un anumit interval de timp. De obicei se mănâncă timp de șase ore pe zi și se ia o pauză de 18 ore.)

„Trei: nu mai ține fasting dacă nu reușești să îl ții corect! Ai auzit foarte bine! Fastingul este foarte bun dacă îți păstrezi cele 6 ore în care mănânci și restul de 18 ore nu mănânci. Fastingul are beneficiile sale, dar pentru a slăbi, tu trebuie să ai deficit caloric. Dacă ții fasting și mănânci mai multe calorii decât necesarul tău, tu o să iei în greutate cu tot cu acel fasting. Mai mult decât atât, dacă tu mănânci două-trei porții la o masă în acea perioadă în care ai voie să mănânci, atunci presiunea metabolică pe care ți-o aduci este atât de mare și dăunătoare încât poate să reverseze tot beneficiul pe care acel fasting ți-l aduce. Deci dacă nu poți să mănânci ca un om normal, în cele 6 ore, atunci renunță la acel intermitent fasting și mănâncă o masă dimineața, o masă la prânz, o masă seara. Obișnuiește-te cu acea foame între mese și menține acel deficit caloric, pentru că deficitul caloric este cel care te slăbește.”, a subliniat medicul.

Somn „pe apucate”

Mergi la culcare numai când te simți obosit/ă? Doctorul Mihail Pautov ne explică de ce nu este în regulă să stăm până târziu la seriale și cât de important este să adormim în fiecare seară la aceeași oră.

„Și în ultimul rând, bineînțeles, nu mai sta până târziu. Pune-ți în fiecare zi în calendar ora 22:00 ca oră de culcare. Setează calendarul tău să îți dea un reminder cu 30 de minute înainte de a te culca și încearcă să respecți acea oră de culcare. Dacă stai pe social media, dacă te uiți la acel film, dacă stai pe afară și te întorci mereu târziu și dormi puțin, din nou, nu o să ai acea energie să menții acea disciplină prin a mânca corect, a face sport corect și a depune efort zilnic pe drumul tău fără slăbire.”, a mai explicat el în videoclipul respectiv.

Femeie care se uită noaptea la televizor, în timp ce stă în pat cu telecomanda în mână

În finalul clipului încărcat pe Facebook, specialistul a repetat, pe scurt, toate cele patru greșeli pe care ar trebui să le evităm dacă vrem să slăbim. Dacă te numeri și tu printre aceia care au astfel de obiceiuri, trebuie să recitești explicațiile sale, până când înțelegi că e musai să faci o schimbare:

„Deci fără fructe seara, fără cafea sau ceai după ora 15:00. Nu mai face fasting dacă nu știi să îl faci corect! Pune-ți în fiecare zi ora 22:00 ca oră de culcare și dormi, te rog, corect și odihnitor. Astfel, o să ai mai multe șanse să îți menții acest drum și să slăbești așa cum îți dorești.”, a concluzionat.

Acum știi ce trebuie să faci și, mai ales, ce NU trebuie să faci în timp ce te lupți cu surplusul de kilograme! Trebuie să fii foarte atent/ă la ce mănânci, cât mănânci, să ai grijă ce și când bei, să te odihnești suficient și să nu apelezi la metode de slăbit incorecte.

"Dieta săracului", o cură de slăbire la îndemâna tuturor! Află ce trebuie să faci de la specialista Mihaela Bilic

Surse foto: FacebookUnsplash, iStock

Surse articol: Facebook

Articolul urmator
Mihaela Bilic ne sfătuiește: Lista de alimente pe care mai bine să le cumpărăm decât le gătim
Mihaela Bilic ne sfătuiește: Lista de alimente pe care mai bine să le cumpărăm decât le gătim
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?
Incepe quiz
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (361 vizite)