Cum să-ți dai seama dacă părul tău este sănătos sau nu
Sănătatea firului de păr este reflectată, de cele mai multe ori, în aspectul podoabei capilare. Deși felul în care arată poate indica anumite probleme, există și momente în care nu ne dăm seama din prima ce îi lipsește sau cum ar trebui să o îngrijim.
Ca să nu te întrebi permanent dacă ai o rutină de îngrijire corespunzătoare, ai putea să faci „testul părului sănătos” care este format din patru pași simpli. Așa vei ști ce nu este în regulă și cum poți repara situația. Pentru fire puternice și strălucitoare de la rădăcină până la vârf, specialiștii recomandă folosirea produselor potrivite și evitarea coafării cu aparate ce funcționează doar la temperaturi extrem de ridicate.
Iată cum îți dai seama dacă ți-ai agresat părul și dacă ar fi cazul să ai mai multă grijă de el:
1. Testul folicular
Ca să înțelegi dacă părul tău este sănătos, trebuie să verifici aspectul rădăcinilor. E atât de simplu să faci asta și nu e cazul să apelezi la teste complicate de laborator. E nevoie doar să smulgi un fir și să examinezi foliculul. Ca să aibă încă rădăcina atașată, va trebui să îl prinzi destul de aproape de scalp înainte să tragi, pur și simplu, de el.
Capătul normal al rădăcinii este în formă de bulb, așa că, dacă vezi acest lucru, este posibil ca părul tău să fie sănătos. Dacă nu are formă de bulb, înseamnă că tot părul tău este slab și are nevoie de îngrijire. În cazul în care nu îl îngrijești, se va rupe și vei regreta că nu ai făcut ceva la timp.
Iată cum poți preveni căderea și ruperea:
Se pare că dieta mediteraneană este perfectă pentru astfel de situații. Nu ai auzit de ea sau nu știi ce presupune? Trebuie să consumi alimente precum legume, fructe, nuci, pește și cereale integrale. Este indicat să eviți carnea roșie, băuturile dulci și alimentele procesate. Nu doar că vei avea un păr mai sănătos, dar vei obține și o mulțime de alte beneficii. Nivelul de zahăr din sânge va fi menținut în parametri normali, funcția creierului va fi protejată și inima ta va fi ferită de probleme pe termen lung.
De asemenea, trebuie neapărat să eviți coafurile strânse, mai ales cocurile și cozile de cal din timpul somnului. Te-ar mai putea ajuta și un aport de vitamine și minerale speciale.
2. Testul scufundării în apă
Cu ajutorul lui îți poți da seama cât de poros este firul tău de păr. Cel sănătos este destul de solid, iar dacă este deteriorat, absoarbe rapid lichidele. Genetica și deteriorarea produsă în timp de căldură sau de produse sunt principalii factori care determină porozitatea șuvițelor. Încearcă să-ți cureți podoaba capilară cu șampon înainte de a încerca acest test, pentru a te asigura că obții cele mai bune rezultate. Eventualele impurități te-ar putea induce în eroare. De aceea, se recomandă testarea doar după șamponare și clătire.
Iată ce ai de făcut: smulge un fir de păr (curățat în prealabil cu șampon) și pune-l într-un pahar cu apă. Șuvițele complet sănătoase vor pluti, cele relativ sănătoase vor coborî puțin, iar cele deteriorate se vor scufunda în întregime.
Cum să tratezi părul cu porozitate mare:
Folosește măști cu diverse tipuri de unt și uleiuri. Acestea ajută la etanșarea umidității pe care părul o absoarbe. Astfel, va rămâne sănătos, mai ales dacă în general e tern, uscat și deteriorat. Va fi moale și dacă aplici balsam sau mască hidratantă după fiecare spălare. Oțetul de mere și seva extrasă din aloe vera pot echilibra nivelul pH-ului părului.
Citește și: Foloseste saptamanal aceasta masca de par cu ou si ulei de masline. Efectele sunt uimitoare!
3. Testul elasticității
Dacă încerci această metodă, îți vei da imediat seama cât de sănătos este părul tău. Ai două variante: fie se rupe, fie rămâne intact. Trebui să smulgi un fir și apoi să tragi de el din ambele capete.
Dacă se întinde și sare înapoi când îi dai drumul, nu ai nicio problemă și poți continua liniștită cu aceeași rutină de îngrijire pe care o ai. În schimb, dacă se rupe, este fragil și trebuie să încerci să îi recapeți elasticitatea.
Așa poți trata părul fragil și uscat:
Evită uscarea la temperaturi mari și masează-ți podoaba capilară cu ulei de jojoba. Nu scapi doar de vârfurile despicate, dar și de ruperea firelor de la jumătate. De asemenea, acest ulei poate preveni mătreața și este bogat în vitamine și minerale care hrănesc strucura șuvițelor.
Și mierea este un balsam natural grozav care menține umiditatea optimă la nivelul părului tău. Există studii care arată că reușește să refacă anumite celule deteriorate ale scalpului, oferind, în același timp, strălucire și hidratare.
4. Testul de porozitate
Cu acesta poți determina starea cuticulei părului. E simplu de făcut și nu ai nevoie de mult efort. În plus, nici nu trebuie să mai rupi din prețioasa ta podoabă capilară.
Uite cum afli imediat dacă e sănătoasă sau nu: prinde o șuviță între degetele arătător și mijlociu, apoi mișcă-le de jos în sus, ușor, de la vârfuri și până la rădăcină. Dacă se simte aspră și neuniformă, părul tău este deteriorat, dar dacă se simte netedă, nu ai de ce să te îngrijorezi.
Iată cum repari firele deteriorate:
Un tratament cu keratină îți va oferi netezire, va potoli firele rebele și le va îndrepta pe cele ușor ondulate. Trebuie să eviți pe cât posibil vopsirea, ondularea și uscarea cu uscătorul. Apa de orez face minuni și este o soluție naturală prin care îți poți trata părul chiar la tine acasă. În plus, îți va menține culoarea intensă pentru mai mult timp. Asta înseamnă că nu trebuie să mai mergi la fel de des la salon.
Ai încercat deja testele? Dacă tocmai ai descoperit că părul tău are probleme, poți urma sfaturile pentru a-l salva rapid și ușor.
Citește și: 10 sfaturi care te vor scuti de corvoada de a-ți spăla părul în fiecare zi
Surse foto: iStock
Surse articol: Brightside, Southernliving, Insider