Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Astrologie Rac

Rac

Zodia Rac este singura guvernată de Lună și poate din acest motiv este un semn unic din punct de vedere al intuiției și al empatiei. Luna este cea care îi oferă o capacitate ieșită din comun de a-i înțelege pe ceilalți, dar tot ea este cea care îi dă sensibilitate mult prea mare, motiv pentru care această zodie de apă suferă adesea mult mai mult decât ar trebui. Racul este una dintre zodiile care sunt de-a dreptul obsedate de obținerea sentimentului de siguranță, deci sunt orientați către viața de familie și chiar preferă rutina în locul aventurii, pentru că nu își asumă riscuri. Intuiția îi ajută pe nativi să își dea seama când ceva nu este în regulă cu jumătatea lor, dar de multe ori sunt cuprinși de anxietate și își manifestă nesiguranța în relație chiar și la cea mai mică distanțare a partenerului (chiar dacă are sau nu legătură cu ei). Racii sunt persoane foarte săritoare, care oferă sprijin emoțional necondiționat celor dragi și devin părinți foarte buni. Totodată, deși nu par astfel la prima vedere, ei sunt, de fapt, foarte ambițioși în privința carierei și pot ajunge departe dacă învață să aibă mai multă încredere în ei. Luna îl face pe Rac să fie introvertit, ceea ce ar putea deveni o piedică în ascensiunea la muncă, pentru că îi este greu să de adapteze la munca în echipă.

Zile norocoase: lunea.

Piatra norocoasă: piatra lunii și perla

Compatibilitatea și incompatbilitatea cu alte zodii

Racul face o pereche excelentă cu Scorpionul, pentru că acesta îi oferă siguranța emoțională și primește la rândul lui toată afecțiunea de care are nevoie. În plus, Racul este un prieten de nădejde și poate să îl sprijine pe Scorpion chiar și în cele mai negre momente ale sale, „îmblânzindu-l” cu iubire. O altă zodie cu care Racul face casă bună este Taurul, a cărui stabilitate îl cucerește pe deplin. Un mare bonus este faptul că ambele zodii sunt foarte compatibile din punct de vedere sexual, având un libido ridicat.

Este aproape imposibil, însă, ca un Rac să aibă o relație bună cu un Săgetător, care nu prea dă pe acasă și nu poate să îi ofere siguranță în relație. Același lucru se poate spune și despre perechea Rac - Gemeni sau Rac - Vărsător, pentru că aceste semne au valori și dorințe total opuse în viață.

Calități: răbdare, tenacitate, stabilitate, bunătate, compasiune, devotament, adaptabilitate, simț matern, empatie, intuiție.

Defecte: pesimism, tendința de a se victimiza, nesiguranță în relațiile amoroase, mândrie, tendința de răzbunare, vanitate, lene.

arhiva horoscop

Afla ce iti rezerva astrele in fiecare zi!

Incepe-ti fiecare zi cu horoscopul direct in casuta ta de mail!
Vei sti la ce sa te astepti si cum sa te comporti astfel incat sa faci intodeauna cele mai bune alegeri.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Afla ce spune astrologia despre zodia ta

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!