Horoscop
Înapoi la

Previziuni astrologice Pesti

Pesti

Peștii sunt persoane visătoare si boeme, fiind influențate de planeta Neptun, o planetă a iluziilor și a supranaturalului. Nativii sunt foarte empatici, sentimentali, plini de compasiune si foarte altruiști, până în punctul în care acest lucru se transformă într-o piedică în calea fericirii lor. Au un potențial artistic foarte ridicat și o viziune idealistă asupra lumii, care însă îi conduce adesea către dezamăgire, motiv pentru care Peștii ajung adesea să evadeze în propria lor lume, uneori chiar prin diverse vicii.

Destinul Peștilor este de a iubi și a avea grijă de ceilalți, dar și de a crea, pentru că sunt artiștii zodiacului. Creația lor artistică izvorăște din profunzimea emoțională de care dau dovadă, dar este și rezultatul multelor suferințe cu care se vor confrunta de-a lungul vieții. Nativul Pești își atinge adevăratul potențial atunci când lasă compasiunea să îi umple sufletul și se dedică altora, dar și sieși, pentru că adesea uită de propria sa existență. Pacea și succesul bat la ușa lui doar când se acceptă și când se străduiește să accepte și realitatea, ieșind din starea de visare. Din punct de vedere profesional, Peștii nu vor reuși prea ușor să se îmbogățească, dar vor îmbogăți bagajul cultural al omenirii cu creațiile lor, iar unii nativi pot deveni artiști faimoși dacă capătă încredere în sine.

Pe plan sentimental, Peștii sunt sortiți cuiva care știe când să le ofere sprijin emoțional și care poate să empatizeze cu stările adesea depresive ale nativilor. Romantismul este și el o componentă importantă în viața amoroasă a Peștilor și nu vor putea fi fericiți decât alături de cineva care să țină la micile atenții și dovezi de afecțiune.

arhiva horoscop

Afla ce iti rezerva astrele in fiecare zi!

Incepe-ti fiecare zi cu horoscopul direct in casuta ta de mail!
Vei sti la ce sa te astepti si cum sa te comporti astfel incat sa faci intodeauna cele mai bune alegeri.

Va rugam sa completati campurile necesare.