Am avut parte de cel mai bun somn din viața mea când am hotărât să părăsesc dormitorul matrimonial

Am avut parte de cel mai bun somn din viața mea când am hotărât să părăsesc dormitorul matrimonial

Redactor Divahair.ro

Multe căsnicii se încheie din cauza monotoniei de care partenerii nu pot scăpa, în ciuda eforturilor pe care le depun. Cunoști și tu oameni care nu s-au mai simțit bine împreună, deși formau un cuplu de foarte mulți ani, timp în care au avut ocazia să construiască multe împreună?

Din păcate, nu de puține ori, partenerii se transformă în străini ce împart aceeași casă, același dormitor și același pat. Dorm spate în spate și abia dacă se mai salută dimineața, înainte de a-și vedea fiecare de viață. Nu aveam idee că așa va arăta viața mea când m-am mutat cu soțul meu. Nu am vrut să stau cu el înainte de căsătorie, așa că am început să locuim împreună după luna de miere, când am decis să mă mut cu el în apartamentul închiriat în care deja stătea de o lună.

Amândoi am fost nevoiți să ne adaptăm acestei schimbări. El deja se acomodase cu spațiul pe care îl folosise în voie doar pentru nevoile sale și pentru depozitarea bunurilor personale. Apoi, am apărut eu și, dintr-o dată, a fost nevoit să împartă fiecare colțișor cu o altă persoană. Sunt sigură că nu a fost încântat. Nici eu nu am fost mulțumită. Abia dacă aveam amândoi loc în patul pe care îl cumpărasem de la fiica femeii care murise recent la etaj.

Poate că, dacă am fi dormit „ca niște îndrăgostiți”, patul ar fi fost suficient. Dar nu! Niciunul dintre noi nu suporta să fie atins în timpul somnului. Pentru că situația nu era deloc roz, am căutat soluții. În mai puțin de un an, ne-am căutat alt apartament, dar am luat cu noi același pat. Oare am greșit?

Parteneri supărați care stau în același pat, dar nu își vorbesc.

Dormitorul deținea aproape aceeași dimensiune ca cel din celălalt apartament, doar că avea tavanul înclinat în laterale. Puteam sta drepți doar în centru, iar în restul camerei eram obligați să stăm cocoșați.

Pentru că ne-am simțit mult mai rău decât la prima chirie, ne-am mutat din nou, crezând că a treia oară va fi cu noroc. Am ajuns în a treia noastră casă comună, pe care am ales să o cumpărăm. Avea patru dormitoare, dar am hotărât să îl împărțim pe acela care avea și dulap. Dintr-un alt dormitor am făcut birou, iar celelalte două au rămas goale.

Am stat trei ani în acea casă, dar conexiunea noastră nu s-a îmbunătățit. Nu dormeam deloc bine în același pat cu soțul meu, așa că am decis să părăsesc dormitorul matrimonial și să mă mut în camera liberă, de vizavi. Mi-am pus acolo o bibliotecă veche din lemn, pe care am găsit-o în garaj, când am cumpărat locuința, un cadru de pat, o somieră, o saltea și un ghiveci cu flori în care trăia un melc. Deci nu eram chiar singură, dacă se poate spune așa, ci aveam în continuare un coleg de cameră. Partea bună este că nu ne deranjam unul pe altul în niciun fel.

Acolo m-am simțit mult mai fericită decât atunci când împărțeam patul cu partenerul meu. Ce s-a schimbat pe parcurs? Camera mea era curată și ordonată, chiar dacă era sărăcăcioasă. Aveam lumină bună datorită celor două ferestre mari. Perdelele vaporoase într-o nuanță superbă de albastru deschis arătau grozav în bătaia vântului când lăsam geamurile deschise.

Lucrurile nu arătau la fel de bine vizavi, în dormitorul lui, pe care îl împărțisem cândva. Camera se transformase într-un mod șocant: era dezordonată, murdară și mirosea ca omul neîngrijit care dormea acolo. Cearșafurile lui erau unsuroase și pătate. Fostul nostru dulap, singurul dulap din casă, devenise un munte de haine amestecate (spălate și nespălate).

Orice mi se părea mai frumos decât să dorm alături de bărbatul cu care mă căsătorisem. Presupun că nu mai are rost să spun că m-am măritat cu bărbatul nepotrivit. Dar, într-un final, mi-am dat și eu seama de acest aspect și chiar am realizat că aș putea fi mai fericită dacă m-aș muta de tot din casă. Zis și făcut! După trei ani petrecuți în casa cumpărată în timpul mariajului, am decis să mă întorc în casa părintească. Dormitul separat m-a ajutat să îmi dau seama că îmi era mai bine fără soțul meu, care între timp a devenit fostul meu soț.

Ce părere ai despre decizia pe care am luat-o? Oare ar fi trebuit să plec din primul an de căsnicie, când am observat că nu ne simțim bine în același pat?

Acest articol este o adaptare a celui publicat pe Medium.

Opt lucruri pe care le poți face în dormitor, în afară de relații intime, pentru a te apropia de partenerul tău

Surse foto: iStock, Freepik

Surse articol: YourtangoMedium

Articolul urmator
Am aflat că cel mai bun prieten al meu de peste 10 ani este un actor plătit de familia mea pentru a-mi fi prieten...
Am aflat că cel mai bun prieten al meu de peste 10 ani este un actor plătit de familia mea pentru a-mi fi prieten...
La ce e creierul tău cel mai bun?
Incepe quiz
La ce e creierul tău cel mai bun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.