Adesea, oamenii pretind a fi ceea ce nu sunt, pentru a atrage alți oameni în jurul lor. Nu vor neapărat să le facă rău, dar manipularea este singura metodă prin care își pot face relații de iubire sau prietenii. Poate că teama de singurătate îi împinge să se comporte astfel sau poate că sunt alte lucruri la mijloc...
Am trecut și eu prin ceva extrem de neplăcut, fiindcă am început să ies cu un tip care mi-a arătat din prima seară cine era (așa am crezut eu).
Mi-a spus că era un avocat de succes în domeniul imigrației. M-a încântat cu povești eroice despre cum ajuta oamenii să își regăsească familiile, iar eu i-am admirat pasiunea și altruismul. Sigur, era foarte atrăgător și fermecător, dar nu asta m-a făcut să îi cad în plasă. Mama m-a învățat mereu: „Găsești aur doar atunci când vezi în inima cuiva”.
La a doua noastră întâlnire mi-a arătat din nou cine era - un tată îndurerat, separat de soția sa, care trecea printr-un divorț controversat. Și apoi a aruncat prima bombă... soția lui îl înșelase cu un prieten apropiat. Am luat o înghițitură mare din băutură și am continuat să ascult.
Cu câteva luni în urmă, căzuse pe scări și se rănise la cap. Iar soției sale nu i-a păsat niciodată. Am luat o înghițitură și mai mare, continuând să ascult... Și am ascultat.
Soția lui nu l-a îmbrățișat sau atins niciodată. Nu i-a pregătit niciodată o masă și nici nu l-a întrebat vreodată cum i-a fost ziua. Am terminat prea repede paharul și am început să mă gândesc și eu cu dispreț la fosta lui soție. Femeia asta părea oribilă.
Așa sunt eu când vine vorba de suferința altcuiva, mă transform în pansament. Când la ușa mea apar animale abandonate, nu numai că le invit înăuntru, dar le las chiar distrugă mobila. Așa că, firește, mi-a părut foarte rău pentru bărbatul respectiv. Dar, din păcate, nu-mi arăta cine era cu adevărat. El îmi arăta cine voia să cred că este. Juca perfect rolul de victimă și eu l-am crezut.
Atunci când oamenii arată cine sunt, de multe ori nu vrem să-i credem. Noi alegem să credem cuvintele și să ignorăm faptele. Nu realizăm că acestea din urmă transmit mai mult decât orice vorbă. Mai există și posibilitatea să acordăm atenție doar părților care se potrivesc perfect cu imaginea pe care noi așteptăm să o vedem.
Acesta este motivul pentru care pun întotdeauna aceleași întrebări dure de mai multe ori. Motivul pentru care aleg să repet întrebările la o întâlnire este simplu – mincinoșii au tendința de a-și amesteca poveștile, de a se încurca în cuvinte.
În cele din urmă... fiecare îți arată cine este. Dar nu o va face întotdeauna de prima dată, mai ales dacă este un bun jucător. La a treia întâlnire, am început să pun întrebări. Partenerul meu de atunci a mărturisit că și-a înșelat soția de mai multe ori, inclusiv că a întreținut relații intime cu sute de femei care făceau asta pe bani.
Căderea pe scări? Nu a fost nici asta adevărată? Ba daa! Parțial! S-a întâmplat din cauza băuturii, nu din neîndemânare.
Iar în ceea ce privește lipsa de afecțiune a soției sale, a recunoscut în cele din urmă că a fost multă neglijență din partea lui. Faptele lui au împins-o pe femeie să devină rece și indiferentă.
A fost nevoie să pun întrebarea corectă pentru ca tipul acela să-mi arate cine era. Adevărul este că nu el era victima. Iar soția nu-i provocase toată suferința. El jucase un rol pe scena greșită, căci eu l-am demascat.
Înțelegerea puterii de semnalizare a victimei
După ce mi-am luat la revedere și i-am urat toate cele bune, m-a cuprins furia. M-am simțit păcălită. De ce îmi părea rău pentru cineva care nu merita mila mea? Oare m-a deranjat că am oferit milă persoanei greșite?
Răspunsul este simplu: semnalizarea victimei.
Potrivit psihologilor, semnalizarea victimei este „o exprimare publică și intenționată a dezavantajelor, suferințelor, opresiunii sau limitărilor personale ale cuiva”. Cercetările au descoperit că unii oameni fac pe victimele pentru se bucura de mai multe beneficii, dincolo de simpatia celorlalți.
Este important să faci diferența între „lacrimile de crocodil” și lacrimile adevărate. Nu toți oamenii care spun o poveste dramatică vor să te manipuleze. Unii, pur și simplu, au nevoie să se descarce, să găsească un sprijin. Așadar, cum faci diferența între o păcăleală și sinceritate?
Într-un studiu se arată că persoanele cu trăsături de personalitate din triada întunecată - narcisism, machiavelism, psihopatie - sunt mai predispuse să își folosească statutul de victimă pentru a-i manipula pe ceilalți. Așadar, dacă vezi semne ale triadei întunecate, așteaptă-te să descoperi că omul din fața ta nu este chiar o victimă.
Un alt semn evident este faptul că își atacă fosta parteneră. Cu excepția relațiilor abuzive, este nevoie de doi pentru a rupe o relație. Așadar, atunci când cineva mărturisește că a avut o relație nesănătoasă, își asumă responsabilitatea pentru sfârșitul acesteia? Sau dau vina pe cealaltă persoană? Modul în care mărturisește păcatele relaționale contează cel mai mult.
Dacă face pe victima, trebuie să ai mare grijă! Fugi de oamenii care își vorbesc fostele jumătăți de rău! Acesta poate ți se pare un sfat clișeic, dar el a pornit de la o realitate dureroasă.
Când o persoană își asumă responsabilitatea pentru rolul pe care l-a avut în destrămarea unei relații, dă dovadă de maturitate. Cel mai important, trebuie să recunoască mai întâi că și-a modificat circumstanțele prin propria inițiativă. Dacă nu face pasul acesta vital, riscă să rămână în modul victimă și să nu învețe niciodată din greșelile sale.
Când bărbatul respectiv a mărturisit că și-a înșelat soția cu dame de companie, am pus următoarea întrebare – „De ce ai simțit nevoia să-mi spui asta?”.
Iată ce a răspuns: „Pentru că am vrut să fiu sincer.”
Sinceritate este o etichetă pe care oamenii o atașează cuvintelor, în loc să o pună pe acțiuni. Onestitatea este ca un vin bun - ar trebui să-l bei atunci când este desfăcut pentru prima dată. În caz contrar, își pierde din putere.
În acest caz, el a dezvăluit adevărul după ce mai întâi l-a omis. Și, ca urmare, mi-a părut rău pentru cineva care nu merita pe deplin mila mea. Evident, m-am simțit manipulată. Dacă mi-ar fi spus din prima zi că au existat infidelități de ambele părți, nu l-aș fi judecat. Toți greșim, iar eu încerc să nu arunc niciodată cu pietre în altcineva.
Trebuie să recunoaștem că toți avem demonii noștri și să ne asumăm greșelile făcute. Cele recunoscute sunt pe jumătate iertate, dar cele ascunse sub preș nu vor fi niciodată trecute cu vederea de oamenii care le descoperă în timp.
Acest articol este o adaptare a articolului publicat pe Thought Catalog.
Citește și: Mama mea m-a învățat să înșel
Urmareste-ne pe Google News
