Ce faci când mama ta nu te iubește? Cum gestionezi relația cu o mamă toxică? Îți spunem noi cum: greu, foarte greu și, uneori, chiar deloc... Traiul că un astfel de părinte este, într-adevăr, extrem de dificil, dar asta nu înseamnă și că supraviețuirea unei astfel de relații devine imposibilă. Adevărul este că terapia, iubirea și înțelegerea pot face minuni și în acest caz.
Te invităm să descoperi în rândurile de mai jos povestea de viață a unei femei care a reușit să-și lase în urmă mama, după ce și-a dat seama că este manipulată de ea! De asemenea, tot în rândurile de mai jos găsești și comentariile altor persoane de la postarea sa inițială, distribuită pe platforma Quora. Răspunsurile tuturor te vor lăsa mască!
Postarea inițială: "Am 28 de ani și am fost dintotdeauna unul dintre acei copii extrem de loiali mamelor lor (pentru că așa am fost educată). Tot ceea ce spunea mama mea era adevărat! Și, culmea, tot ea era întotdeauna victima în toate poveștile pe care mi le împărtășea. Ceilalți, bineînțeles, erau doar ei vinovații.
Am crescut într-un mediu extrem de haotic, unde m-am simțit deseori ignorată sau abandonată. Nu mi se permitea să am emoții negative pentru că, pur și simplu, eram copil. Și chiar dacă mă confruntam cu emoții pozitive ar fi trebuit să le ascund, pentru că părinților mei nu le păsa. Pentru că tatăl meu nu era mai niciodată pe acasă, toată copilăria mea s-a rezumat la sentimentele mamei mele.
Chiar și atunci când depunea cel mai mic efort pentru a mă face fericită, se asigura că sunt conștientă și recunoscătoare atât ei cât și lui Dumnezeu pentru prezența sa în viața mea. Pentru o lungă perioadă de timp, am crezut că ea este adevărata mea salvare. Ea era tot ce aveam. Însă în adolescență mi-am dat seama că nu era deloc perfectă așa cum o credeam eu, ci și foarte toxică. Întotdeauna se dădea victimă și încerca să arunce vina pe alții.
Atunci când am început să-i punctez toate aceste "calități," a ales, brusc, să mă abandoneze emoțional. M-a îndepărtat și m-a izolat în propria mea casă. A început să facă tot felul de comentarii răutăcioase și ironii dureroase la adresa mea. Viața mea devenise subiect de bârfă între ea și toți acei oameni la fel de falși ca ea, care îi ofereau validare, printre care fratele și cumnata mea.
Întotdeauna am observat acest comportament de țap ispășitor la mine în familie. Toate lumea începuse să îl cultive, inclusiv eu. Dar după ce am suferit o depresie severă și m-am ales cu anxietate, am hotărât să mă rup de tradiția familiei mele. Sunt, în continuare, țapul ispășitor al mamei mele, iar ea încă mă învinovățește pentru tot ceea ce se întâmplă.
Dar face asta dintotdeauna! Cum să mă aștept să se schimbe vreodată? Sunt căsătorită și am o familie frumoasă acum. Soțul meu este și el foarte iubitor. Dar eu încă mă recuperez după traumele create de mama mea. Și cred că mereu voi face asta."
Comentariile de la postare:
"Tocmai ai povestit întreaga mea copilărie! Doar că abandonul ei emoțional a venit atunci când am încetat să mai fiu ceea ce dorea ea să fiu. Toate lucrurile prin care ai trecut tu le-am trăit și eu apoi. Iar asta se întâmplă chiar și în ziua de azi. Am părăsit-o recent, chiar în urmă cu 4 zile, iar de atunci caut răspunsuri pentru asta. Al tău m-a ajutat foarte mult și chiar dacă îmi pare atât de rău că a trebuit să treci prin asta, este reconfortant să știu că altcineva are aceeași poveste de viață ca a mea și că mă înțelege."
"N-am mai vorbit cu mama mea de când aveam 23 de ani. Acum am 41 de ani. Mama mea nu m-a îmbrățișat și nici nu mi-a spus că mă iubește vreodată. De fapt, de ceva timp, simt că totul s-a clarificat în mintea mea. Trebuie să merg mai departe pentru că nu mai vreau să mă confrunt cu suferința ala cum am făcut-o și până acum. Îi doresc și mamei mele tot ce e mai bun în viață, de asemenea. Este atât de greu să vindec suferința."
"Nu-mi pot imagina prin ce treci. Dar chiar și așa, aș putea încerca pentru că mama mea spune întotdeauna lucruri de genul "Nu mai vorbi despre tine tot timpul" ori de câte ori încep să împărtășesc situații din viața mea cu ea. E ca și cum ar fi în mod constant enervată de prezența mea, deși vorbim o dată pe zi. Știu că doare foarte tare, dar te ajută atât de mult să realizezi că mai există oameni ca tine. Sper să am și eu o familie frumoasă ca a ta într-o zi..."
"Îmi pare rău să aud asta. Te înțeleg perfect. Am auzit că schimbarea narațiunii te poate ajuta să observi toate lucrurile pozitive pe care le-a făcut pentru tine, chiar dacă majoritatea nu au fost așa. Cel puțin, făcând acest lucru, vei putea face față suferinței și te vei elibera. Deși este vorba despre o poveste întunecată, o poți transforma, astfel încât să devii un personaj diferit într-o nouă poveste.
În ceea ce mă privește pe mine, pentru a depăși suferința, îmi aduc aminte de toate aceste lucruri:
- Nu-și dă seama de ceea ce face.
- Nu era pregătită să aibă un copil.
- Probabil că a fost tratată mai rău decât mine atunci când era copil.
- Deși nu își arată dragostea așa cum îmi doresc și nu pot schimba acest lucru, pot totuși să îi toată dragostea mea, dar și să îmi dăruiesc mie iubirea, pe care ea nu a fost capabilă să mi-o dea.
- Este important să ai un antrenor și un mentor în viață. Și, uneori, este mai bine ca acea persoană să nu-ți fie mamă. Poți găsi o altă figură maternă. Chiar și în relațiile "fericite" mamă-copil, sunt fiul sau fiica își găsește un model de urmat în ale persoane.
De asemenea, redefinirea a ceea ce este o 'mamă' te va ajuta. Societatea spune că mama reprezintă idealul iubirii și al devotamentului. Dar în multe alte societăți, cum ar fi cele asiatice, mama este adesea văzută ca un furnizor. Copiii ei sunt responsabili să se descurce și să își găsească fericirea pe cont propriu."
"Mă identific cu aproape tot ceea ce ai povestit. Familia mea este atât de toxică. Iar propria mea soră, pe care o credeam o persoană bună, i-a oferit mami mele validare în mod indirect, în loc să-mi ofere mie sprijinul ei. Eu nu înțeleg această situație. Dar am resentimente față de acei oameni chiar și până în ziua de azi."
"Am împărtășit o copilărie asemănătoare. Locuri diferite, dar același tip de mamă. Până acum, nu am putut să o las baltă, iar asta doar pentru că logodnicul meu nu mă înțelege. Am deja 32 de ani. Nu am suficient curaj să mă despart."
Citește și: O femeie nu și-a văzut mama decât în fotografie. Se întâlnesc, în sfârșit, 53 de ani mai târziu
Sursă articol: Quora
Urmareste-ne pe Google News
