Cele două mari scopuri în viață ale unei femei

Cele două mari scopuri în viață ale unei femei

Redactor Divahair.ro

Când o femeie realizează care este rolul ei pe Pământ, călătoria aceasta numită viață începe să i se pară mai ușoară. Totul va fi bine în momentul în care își poate defini clar și răspicat obiectivele. Când vezi cuvântul „obiectiv”, poate și tu ești tentată să crezi că este vorba despre ceva ce are legătură cu domeniul profesional. Oare să fie adevărat? Nu, în mod categoric! 

Unde scrie că femeile trebuie să devină specialiste calificate într-un anumit domeniu, că trebuie să fie vedete sau să se facă remarcate de publicul larg prin realizările lor?

Nu există nicio lege și nicio credință care să stabilească destinul unei ființe atât de fragile. Totuși, prin natura sa, dă de înțeles că are două mari scopuri, ce nu țin de material, ci mai degrabă de spiritual.

Portret alb-negru al unei femei încrezătoare care privește într-o parte.

Rolul principal al fiecărei femei este de a crea de jur împrejurul ei un spațiu pentru iubire și de a face loc frumuseții în preajma sa. Orice fată ar trebui să învețe despre aceste lucruri de la o vârstă fragedă. Dacă s-ar întâmpla asta, fericirea, sănătatea, succesul și prosperitatea familiei vor fi date de ființele feminine care împrăștie vibrațiile lor bune în căminul pe care și l-au creat.

Există, de asemenea, două mari diferențe între femei și bărbați. Prezențele masculine sunt asociate cu energia solară, caracterizată de stări precum fericirea, bucuria și optimismul. La polul opus, doamnelor le este atribuită energia lunară, copmpusă din pace, armonie, sinceritate, grijă, sensibilitate, milă. Dacă stai să te gândești, aceste cuvinte pot defini și dragostea unei femei.

Când o persoană de gen feminin iubește, ea împrăștie energiile iubirii în jurul său. Prin urmare, ar trebui să găsească o cale pentru a primi și a dărui acest sentiment unic. Acesta este principalul ei scop, care ar trebui să îi ghideze pașii prin viață și să o facă să nu se gândească la plăcerile lumești.

Legăturile spirituale sunt cele mai importante, iar ea le va stabili pe toate în profunzime în clipa în care va înțelege acest lucru. Nu are rost să se încarce inutil cu informații ce i-ar putea îngreuna existența. Trebuie să trăiască simplu și frumos, împărțind în jur dragoste, grijă, bunătate, zâmbete.

Aceasta este calea spirituală pe care trebuie să o urmeze.

Odată ce realizează că viața ei se poate schimba cu ajutorul iubirii, își poate da seama și că întinerește. Goana aceea nebună după avere, frumusețe și alte elemente efemere poate duce la epuizare. Așa se accelerează procesul de îmbătrânire care poate fi evitat fără niciun fel de efort.

Când trăiești simplu și înconjurat de bunătate, frumusețea naturală se manifestă din interior spre exterior, apare o strălucire cerească în ochi, starea pielii și a părului se îmbunătățește, deoarece fondul hormonal se normalizează.

O femeie care trăiește în armonie deplină se transformă într-o floare frumoasă și parfumată, pe care mulți oameni o admiră și încep să roiască în jurul ei: bărbați, alte femei, copii și chiar bătrâni. Ea emană iubirea de care toți au nevoie. Cum ar putea să facă asta o persoană mereu ocupată și veșnic preocupată de carieră și de alte interese?

Dar dacă este iubitoare și deschisă, poate să îi vindece pe alții, să le mângâie sufletul și să îi țină aproape de inima ei. Nimeni nu va îndrăzni vreodată să o părăsească sau să fie nepoliticos, așa că va avea cel mai bun soț, cei mai ascultători copii și cele mai bune condiții de viață. În jurul ei se creează un mister, o aură divină, iar oamenii au impresia că îl simt pe Dumnezeu.

„O femeie îndrăgostită de tine poate ajuta la creșterea abilităților tale creative, te poate inspira la să ajungi la înălțimi la care nici măcar nu ai visat. Și ea nu cere nimic în schimb. Are nevoie doar de dragostea ta și acesta este dreptul ei firesc.”, scria Osho într-una dintre cărțile sale.

A doua sarcină a unei femei este să se înconjoare de frumusețe. Ei i se oferă energia puternică a Universului - energia inspirației. E capabilă să le arate bărbaților că admiră spiritualitatea, faptele bune, noblețea, caritatea și alte valori de acest gen. Astfel, îi poate inspira pe bărbați să facă aceste fapte bune! Practic, prin intermediul ei, lumea poate deveni un loc mai bun, plin de frumusețe

Tot ce se află la polul opus ar putea fi îndepărtat cu ajutorul influenței sale: vulgaritatea, grosolănia, lăcomia, violența, minciuna, răutatea.

Nu mai este un secret faptul că bărbatul se mișcă în direcția în care partenera lui privește cu admirație. Vrea să o impresioneze, așa că face lucrurile pe care ea vrea să le vadă.

Femeile sunt ca niște zeițe care pot schimba totul în jur dacă își propun acest lucru. Vibrațiile pe care ele le împrăștie în lume sunt mai presus de orice. Dacă și tu vrei să contribui la îndepărtarea nedreptății de pe Pământ, dedică-ți întreaga viață frumosului și împrăștie iubire în fiecare colțișor în care pășești!

Acest articol este o adaptare a articolului de pe Cluber.

Citește și: Când o femeie oferă celorlalți prea mult, întotdeauna va primi mai puțin

Surse foto: Pexels

Surse articol: CluberZen 

Articolul urmator
Alcoolismul i-a distrus viața tatălui meu, deși n-a recunoscut niciodată că are probleme
Alcoolismul i-a distrus viața tatălui meu, deși n-a recunoscut niciodată că are probleme
Ce bărbat îți va rupe inima în două?
Incepe quiz
Ce bărbat îți va rupe inima în două?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.