Două luni mai târziu, încă mai simt cum furia parcă îmi furnică fața... aproape la fel de repede cum a făcut-o mâna ta în acea noapte. Noaptea în care în sfârșit mi-am făcut curaj să te înfrunt.
Noaptea în care am stat în fața ușii, cu ochii în lacrimi, și te-am implorat să nu te mai comporți așa cu mine. Noaptea în care am plâns pe podeaua din baie până la 4 dimineața, întrebându-mă cu ce ți-am greșit, de ce am ajuns în situația asta. Noaptea în care mi-aș fi dorit să-mi fi ținut toate grijile și suferințele pentru mine, numai și numai pentru mine. Noaptea în care mi-aș fi dorit să mă fi apărat.
Am petrecut minimizându-mă pentru ca tu să te simți puternic. Mi-am dorit atât de mult ca tu să te iubești încât am început să mă urăsc pe mine pentru a mă putea identifica cu tine. Am lăsat ura, amenințările, furia, zâmbetele răutăcioase și minciunile să mă absoarbă și să-și creeze o strânsoare mortală în jurul inimii mele. Mă aveai în palma ta și mă țineai captivă acolo. Chiar acolo unde mă voiai. Toată a ta. Izolată de alții și cu inima frântă.
Dar știi, în acea noapte, am făcut ceea ce tu credeai că nu voi putea face niciodată. Am plecat. De fapt, nici măcar eu nu credeam că aș putea face asta. Dar am făcut-o.
Am fugit atât de departe încât nu m-ai mai putut găsi niciodată. Da, am fugit și nu m-am uitat înapoi pentru că dacă aș fi făcut-o chiar și pentru o secundă, m-aș fi îndrăgostit, din nou, de zâmbetul tău malefic. Și nu, nu mi-aș fi dorit să pic iar în acea capcană.
Manipularea și minciunile tale au fost. Au fost prea bune și prea bine gândite. Nu înțelegeam de ce mă simțeam ca un pește în afara apei care se zbate pe mal, sperând că pescarul mă va arunca înapoi. Eram sufocată.
Nu înțelegeam de ce medicamentele mele pentru anxietate nu funcționau. Nu înțelegeam de ce mă simțeam tot mai deprimată pe măsură ce trecea timpul. Nu înțelegeam de ce mă simțeam atât de furioasă, de ce simțeam că urlu pe dinăuntru și că nu mă mai pot opri.
Nu, nu am înțeles atunci, dar acum o fac și știu că tu ai fost de vină. Nu puteam să-ți mai rămân alături, pentru că dacă aș fi făcut-o, m-aș fi pierdut pe mine. Mă iubeam înainte de a te cunoaște.
Dar tu mi-ai furat asta și ai dat vina pe mine pentru că nu mai voiam să fiu cu tine. Mi-ai spus că niciun alt bărbat nu ar putea iubi pe cineva ca mine.
M-ai distrus și m-ai consumat până nu a mai rămas nimic din mine.
Am crezut toate minciunile tale sfărâmate și scuzele goale. Le-am crezut pe toate și am crezut că va fi mai bine dacă te ascult și dacă mă voi ruga pentru zile mai bune. Eram doar o fată care avea nevoie de îndrumare, spuneai tu. Dar eu nu sunt o fată și nu eram nici atunci. Sunt o femeie. Curajoasă. Inteligentă. Motivată
M-am întors la mine însămi; m-am eliberat de puterea pe care o aveai asupra mea. Știi, nu mă mai poți răni acum. Și tocmai de aceea sunt o femeie puternică.
*Articolul este o adaptare a celui de pe Collective World.
Citește și: Nu, nu sunt eu femeia cu care te vei însura, să știi
Urmareste-ne pe Google News
