Mi-am admirat viitorul soț de la distanță timp de câțiva ani, înainte de a ne întâlni, în cele din urmă, la un concurs de echitație unde eram amândoi concurenți. Avea un simț al umorului deosebit, era un călăreț extraordinar și mi se părea că seamănă cu Frank Sinatra. M-a cucerit de la prima vedere.
Divorțase de curând și era în căutarea unei noi partenere. Deși eu îl plăceam de ceva timp, cred că ne-am întâlnit la momentul potrivit. Eu aveam 20 de ani pe atunci, iar el 45. Zâmbetul său m-a fermecat, așa că nu m-a interesat nici diferența de vârstă și nici faptul că era mai scund decât mine cu vreo cinci centimetri. Avea ceva special care îmi atrăgea atenția. Poate eram atrasă de felul în care își trata animalele. Îmi plăcea la nebunie să-l ascult când le vorbea ca un copil.
Imediat după acel spectacol am avut și prima noastră întâlnire.
Ne-am pus caii la adăpost în grajdurile din zona de concurs, apoi m-a luat la cină cu mașina sa. Era bogat, dar asta nu a contat pentru mine. Putea să fie un cowboy flămând și fără slujbă. Chiar nu mă interesa acest aspect. Pot spune cu mâna pe inimă că a fost dragoste la prima vedere.
Ne-am căsătorit în aproximativ un an și ne-am dezvoltat împreună o afacere.
Unul dintre prietenii noștri antrenori de călărie ne-a invitat la cină într-o seară. Soția lui era mai în vârstă decât mine, dar și ea era cu mulți ani mai tânără decât prietenul nostru. După masă, bărbații au vorbit despre cai și dresaj, iar noi am rămas în bucătărie la un ceai, vorbind despre faptul că eram căsătorite cu bărbați de două ori mai mari decât noi.
Ea m-a prevenit atunci, mi-a zis clar ce va urma și la ce trebuie să mă aștept dacă am un soț mai în vârstă: probleme, dureri, boli… nu mi-a făcut un rezumat prea frumos.
Câțiva ani mai târziu, soțul meu a avut un atac cerebral fatal. Avea 58 de ani în acel moment. În decurs de un an, m-am trezit singură, conducând o fermă. Cel mai bun prieten și confident al meu nu mai era lângă mine, iar eu aveam doar 34 de ani și mă simțeam pierdută.
Citește și: Văduva îndurerată primește un mesaj de la un bărbat cu același nume ca al soțului ei
Totul mi se părea pe dos, nimic nu mai era ca înainte. El lipsea... Am început să mă îndoiesc de abilitățile mele în cadrul competițiilor. Problemeleau apărut de nicăieri, iar eu nu aveam pe nimeni care să-mi păzească spatele.
Mi-a luat mult să mă conving de faptul că am rămas aceeași, deși partenerul meu nu mai era cu mine. O parte din sufletul meu a plecat odată cu moartea lui. Mi-a fost greu să funcționez ca un întreg, dar în timp mi-am revenit.
Știam de un an că viața lui era în declin și că mă va părăsi, dar tot nu am fost pregătită pentru momentul acela. Mă întrebam adesea ce ar fi mai rău pentru o soție: să îi bată cineva la ușă și să fie informată că soțul ei a murit într-un accident de mașină sau să-l vadă cum se îndepărtează încet, oră de oră, zi de zi.
Am fost lângă el când și-a dat ultima suflare. Am simțit că mă sting și eu în acea secundă. Am apucat să ne spunem tot ce aveam de zis și în câteva zile am retrăit toate momentele fericite pe care le-am avut în căsnicie.
Mi-era fost dor să-l aud în hambar, vorbind cu animalele. Speram să apară de după colț pentru a-mi pune o întrebare sau pentru a-mi cere ajutorul. În schimb, am avut parte doar de tăcere. În fiecare zi...doar tăcere. Mi-am pierdut cheful de viață, nu mai mergeam nici măcar la concursurile de echitație. Voiam să mor și eu ca să ajung lângă el. Simțeam că viața mea se sfârșise.
Totul s-a schimbat într-o zi când m-am întâlnit cu femeia care mă avertizase cu mult timp în urmă despre ceea ce mă aștepta dacă mă căsătoream cu un bărbat mult mai în vârstă. Și ea își pierduse soțul, dar a fost mai puternică. A continuat să se ocupe de ferma lor după moartea partenerului. Mi-am zis atunci că dacă ea a reușit, pot și eu. Am rugat-o să-mi spună care a fost secretul ei și mi-a împărtășit procesul de doliu prin care a trecut, sfătuindu-mă să îmi continui viața așa cum fusese înainte de moartea lui. Am fost mult mai bine după acea discuție, chiar dacă durerea nu a dispărut din sufletul meu.
Treptat, am reluat afacerea pe care o pusesem pe picioare împreună cu el. Mi-am dat seama că nu ar fi fost fericit dacă aș fi renunțat la ceea ce construisem. Am început din nou să particip la competiții și să câștig. Ridicam fiecare medalie înspre cer, ca și cum i-aș fi arătat-o iubitului meu. Simțeam că e mândru de mine și îmi imaginam zâmbetul acela al lui care putea topi chiar și gheața.
Am realizat apoi că el nu „plecase”, ci doar că era lângă mine... într-o formă diferită. Încă îi mai pot simți prezența uneori. Dragostea nu moare niciodată - nici măcar moartea nu o poate face să se sfârșească.
Înainte de a muri, mi-a sugerat să mă recăsătoresc și să trăiesc fericită. Chiar eram prea tânără pentru a fi singură și necăsătorită. Atunci nu concepeam ideea de a fi cu altcineva, dar în câțiva ani m-am redescoperit și, în cele din urmă, mi-am cunoscut actualul soț. Suntem făcuți unul pentru altul!
Căsnicia cu un bărbat mai în vârstă a contribuit la maturizarea mea, căci fără ea nu aș fi ajuns unde sunt astăzi și nu l-aș fi întâlnit pe omul care m-a făcut să mă simt, în sfârșit, întreagă.
Acest articol este o adaptare a celui publicat pe Your Tango.
Citește și: Bunicul își duce iubita de 63 de ani la un magazin și se lasă în genunchi în fața ei
Urmareste-ne pe Google News
